Catalog

Catalogul complet Astra Film Festival 2016 este disponibil aici

Read more ...

OUTSTANDOX

OUTSTANDOX grupează 8 filme care propun - fiecare din ele prin utilizarea într-o manieră excepțională a instrumentelor cinemaului documentar - investigarea ingredientelor și a experiențelor de viață care intră în modelarea compoziției noastre ca entități individuale și colective.Documentarele-portret DON JUAN, THE DARK GENE și THE NEW MAN ridică toate, în chei stilistice diferite, întrebări existențiale cu privire la raportul dintre biologic și identitate, re-prezentând cu demnitate biografiile ieșite din comun a trei protagoniști care se luptă, într-o formă sau alta, cu marginalizarea.  La fel cum primele două filme ne provoacă să ne chestionăm prejudecățile pe care le-am putea avea în privința persoanelor afectate de tulburări psihice, ca autismul sau depresia, relativizând falsa graniță dintre constructe normative și alteritate, THE NEW MAN marșează, de asemenea, într-o direcție similară. Acesta tratează, printr-o lentilă universală, un tip de istorie personală pe care genul queer cinema de regulă o particulariează, și anume, schimbarea de gen și de identitate sexuală, integrând dificultățile de acceptare socială ale acestui „nou om” în imaginea mai largă a celor care încearcă să fie acceptați, în primul rând, de propria familie.Tema reconcilierii cu trecutul și a felului în care acesta ne influențează înțelegerea prezentului constituie un liant al întregului program, după cum poate fi observat și în KEEP QUIET sau în DEPTH TWO, însă la o altă scală - cea a istoriei colective recente. Miza comună a acestor două filme se bazează, narativ, pe implicațiile umaniste ale confruntării dintre victime și agresori, explorând raportul dintre perdanții și falșii câștigători implicați în tragedii istorice precum Holocaustul sau epurările etice din Balcani din timpul războiului din Kosovo.Terenul problemelor care țin de încălcarea și de apărarea drepturilor omului este disputat și de filme ca documentarul de tradiție ciné-verité EMPLOYMENT OFFICE sau de distopia poetică DEAD SLOW AHEAD. Ambele pornesc de la reglementarea raporturilor de muncă, fiecare din cele două speculând alegoric și cu subtilitate o stare curentă de scepticism social, la adresa a două sisteme diferite: modelul în colaps aș statului providențial respectiv soarta în derivă a capitalismului, înțeles ca mașinărie abrutizantă. În același timp, procesul de configurare și reconfigurare actuală a lumii globalizate are inevitabil consecințe asupra reprezentării acesteia de către comunități tradiționale, cândva izolate, cum ar fi cea de Maasai Ilparakuyo din Tanzania, a cărei transformare este urmărită de-a lungul timpului în documentarul antropologic CHANGA REVISITED. (Andreea Mihalcea)

Read more ...

PERSONAL, FAMILIAL, SOCIAL

Niciun om nu e o insulă. Construcția sinelui, dinamica relațiilor de familie sau configurarea socială sunt concepte care nu pot fi văzute izolat. Fie că ne place sau nu, aceastea se influențează reciproc, după cum o reliefează, de altfel, fiecare din cele șapte documentare din secțiunea SELF, FAMILY, SOCIETY.3 x PERSONALCum continui să îți duci viața mai departe, zi de zi, când știi că unul dintre copiii tăi nu va avea șansa unei vieți normale?  Pentru filmarea documentarului observațional DOAR O RĂSUFLARE, distins cu Heart of Sarajevo anul acesta la Sarajevo IFF, Monica Lăzurean-Gorgan a umărit timp de șapte ani desfășurarea texturii intime a relațiilor din sânul familiei Sicrea. Dobrin Sicrea, un om credincios, dar și tânăra regizoare Sára Haragonics, autoarea documentarului participativ COMING FACE TO FACE, - un tată și o fiică - se întreabă,  dacă au făcut tot ce le stă în putință pentru a-i salva pe cei dragi. Și în TRAIN TO ADULTHOOD al Klárei Trencsényi este vorba, în subtext, de asemenea despre forme de testare a legăturilor de familie: trei preadolescenți sunt forțați de dificultăți materiale să se dea piept prea devreme cu griji de oameni mari, într-un moment în care sfârșitul copilăriei intră sub semnul dezvrăjirii și al incertitudinii.MAMĂ ÎN ROMÂNIACHAT WITH ALICE, semnat de Isabela Țenț, un documentar-portret al unei mame de 19 ani care face video chat pentru a-și întreține familie, speculează contradicțiile dintre persona construită de Alice și așteptările normative pe care le avem despre maternitate.  Angela este și ea o tănără mamă, documentarul omonim al lui Botond Püsök radiografiind o serie de probleme mai largi cu care se confruntă tinerele din comunitatea romă din Transilvania precum lipsa educației, inegalitatea dintre sexe sau persistența unor obiceiuri tradiționale controversate. Cauzele obstacolelor pe care le întâmpină femeile care își doresc să aibă un copil sunt generalizate în România, indiferent de categoria socială căreia le aparțin, după cum punctează documentarul sociologic al lui Jesús del Cerro, SUNT ÎNSĂRCINATĂ ÎN ROMÂNIA. Aici, lipsa de sprijin de care statul se face vinovat prin lipsa unor politici guvernamentele coerente e corelată cu o mentalitate colectivă predominant conservatoare în ceea ce privește condiția femeii, sub toate aspectele sale.FII NORMAL SAU FII FERICITAGE, un eseu antropologic caleidoscopic realizat de Veronika Hafner și Nancy Camaldo, chestionează cum ni se modifică de-a lungul timpului perspectiva asupra noțiunilor de fericire, iubire sau moarte și asupra felului în care valorizăm viața, cu ajutorul a peste o sută de persoane cu vârste între 0 și 100 de ani. Tot în timp, ajugem să ne raportăm diferit la dimensiunea ludică a vieții, la convenții sociale, la concepte normative sau la propriul corp, reprimând, de regulă, o premisă subînțeleasă a vieții, și anume că procesul de îmbătrânire începe de îndată ce ne naștem. (Andreea Mihalcea)

Read more ...

DISLOCUIRE

Punând în discuţie limitele empatiei și mergând în sens contrar simplificărilor facile, “Dislocuire'' prezintă o imagine caleidoscopică a modurilor imperceptibile în care unele vieţi sunt schimbate pentru totdeauna într-un ciclu continuu al oamenilor prinși în între două lumi."Those" explorează promptitudinea cu care suntem dispuși să îi judecăm și respingem pe cei diferiţi de noi, în timp ce "In Between" demontează majoritatea stereotipiilor asociate alterităţii. În timp ce primul scurtmetraj se folosește de un umor inteligent echilibrat pentru a investiga mecanismele absurde ale paranoiei, cel de-al doilea adoptă o abordare intimă pentru a cerceta limitele rezistenței emoționale în cazul celor ce își părăsesc de bună voie căminul pentru a-i ajuta pe cei forțați să îl părăsească pe al lor.Uneori nu războiul, ci sistemul juridic este cauza  dislocării (sau a dislocuirii). În "Trapped By Law", aflăm că nici 30 de ani nu sunt deajuns pentru ca viețile unor refugiați din calea războiului să curgă pe un făgaș normal. Cu toate că ar putea simţi ca aparţinând unui loc, reguli rigide ale  cetățeniei îi împiedică să fie vreodată pe deplin acceptaţi. Istoria nu uită niciodată.Și nici nu se schimbă. "Abdul & Hamza" demonstrează că suntem, de fapt, martorii unui ciclu fără de sfârşit. Când ne gândim că rătăcirea a luat sfârșit, ne dăm seama că ne-am înşelat. Ea nu se oprește niciodată. Odată ce ''acasă'' a rămas în urmă, e puțin probabil că vei reveni vreodată.

Read more ...

DOC-VLOG

Trăim vremuri când foarte mulți simt nevoia de a posta și partaja (share) video-mărturii ale tuturor momentelor, oricât de neînsemnate, care le compun existența. Atunci când documentariștii au acest îndemn, ne putem aștepta ca ceea ce ei ''partajează'' să aibă o oarecare greutate, atât în formă cât și în conținut. Vlogurile lor pot lua forma confesiunilor intime despre trăiri personale legate de crize de identitate, cronici ale unor perioade zbuciumate din propria existență, sau încercarea de a înțelege inechitățile sociale prin experiența proprie.Jurnal intim, jurnal de război, pagini din cronica revoluției ucrainiene, momente de pe Euromaidan, manifestul unei generații, momentul maturizării, ''Alisa in Warland''(Alisa în Țara Războiului) ce câte ceva din toate. Izbucnirea revoluției marchează o ruptură în viețile celor două autoare, Alisa Kovalenko și Liubov Durakova. Începând cu acel moment, timpul se împarte în 'înainte' - adică viața normală, și 'după' - sinonim cu război, moarte, luptă petnru libertate. Este un documentar făcut cu sufletul la gură, care spune o poveste personală, de fapt povestea unei generații, despre intrarea cu duritate în lumea celor maturi și despre încercarea de a înțelege valorile vieții.Cu ''Czech Against Czechs'' (Ceh contra cehi), Tomáš Kratochvíl abordează problema comunităților de romi, care trăiesc, marginalizate și amenințate, în cartiere cu aspect de ghetou. Filmul ne arată o societate unde naționalismul e instalat confortabil. Pentru cei mai mulți, lumea se împarte în 'albi' - care sunt ok, și 'negri' care reprezintă o problemă ce trebuie rezolvată (dintre rezolvările posibile nu sunt excluse violența și crima). Autorul documentează experiența sa personală de 'alb' care trăiește în mijlocul 'negrilor' și reușește un documentar puternic, valoros prin implicarea personală și apropierea frustă a camerei.Chiar dacă e singurul reporter al televiziunii locale dintr-un orășel georgian, Dariko are ambiția de a acoperi tot  ceea ce se întâmplă în comunitate. 'The Dazzling Light of Sunset' (Lumina orgitoare a amurgului) de Salome Jashi, film câștigător al ompetiției Regard Neuf Competition (Visions du Réel, 2016) este o pseudo-monografie a unei comunități din Georgia contemporană. Un caleidoscop cinematografic de personaje, locuri și întâmplări dezvăluie viața comunității și hibridizarea valorilor ei. Mai important decât ce transmiți este actul în sine de a transmite.''The Halves''(Jumătăți, de Alexander Zarchikov)  este un documentar în două părți, prima se petrece pe mare, a doua, pe șoselele siberiene. La început, suntem pe un vapor care navighează din Japonia spre Vladivostok, cu o încărcătură de mașini japoneze, pe care echipajul le taie în două. E o stratagemă pentru evitarea plății de taxe vamale. Odată ajunse în Rusia, mașinile sunt construite la loc și vândute. Pe jumătate cineast, pe jumătate marinar și expert în probleme de mediu, Zarchikov pare să trăiască el însuși o viață împărțită în două, precum mașinile din film și structura însăși a filmului. El aduce în selecție un film profund personal, o meditație despre patrie, religie, natură și sentimentul dezrădăcinării. (Adina Marin).

Read more ...

TRECUT RECONDIȚIONAT

Cu cât istoria e mai recentă, cu atât mai puțin atrăgătoare sunt vestigiile sale. Nu s-a format încă o patină care să le camufleze urâțenia.  Nu s-a scurs suficient timp încât semnificații dezagreabile, uneori chiar sinistre, să se estompeze. Rămășițele trecutului, neliniștitoare, ne populează existența și vor continua să o facă până când trecerea timpului fie le va anihila, fie le va face să pară atrăgătoare. Filmele din această secțiune tematică sunt despre oameni care, în loc să privească vestigiile istoriei recente cu nostalgie sau cu indiferență, găsesc în ele surse de inspirație și un teren fertil pentru aptitudinile lor antreprenoriale.Un mic aeroport de lângă un orășel german, care a cunoscut pe vremuri o importanță militară, fiind folosit de Luftwaffe și mai apoi de aviația militară sovietică, devine, în prezentul nostru globalizat, ținta intereselor unui om de afaceri chinez care are ambiția de a deschide un portal de comunicare economică și culturală din Europa către China. Documentarul ''Parchim International'' îi urmărește traseul aflat la granița dintre perseverență și nesăbuință, într-o călătorie presărată cu umor absurd, curaj îndârjit și o doză de șoc cultural.Directorul unui cinematograf dintr-un oraș de provincie din România face mai mult decât să rememoreze nostalgic vremurile bune de altădată, când mersul la film era nu doar un mod de a socializa, ci și una din puținele distracții existente pe piață, iar oamenii stăteau la coadă la bilete. ''Cinema, mon amour'' îi urmărește eforturile donquijotești de resuscitare a cinematografului de care a avut grijă o bună parte din viață.În ''Blocul'', vestigiu din trecutul recent nu e o clădire, ci un om. Fost director al unei întreprinderi importante pe vremea comunismului, protagonistul, acum pensionar, își exersează aptitudinile de leader asupra locatarilor blocului al cărui administrator este. Urmărind eforturile sale zilnice de a face lucrurile să meargă și a menține relațiile dintre vecini la nivelul decenței, filmul expune din abundență universul material și social al vieții la bloc în Europa de Est. (Adina Marin)

Read more ...

SPAȚII CIRCUMSCRISE

Spațiile în care trăim mustesc de personalitățile noastre, s-ar putea spune. Ele ne modelează imperceptibil experienţele de zi cu zi până la cele mai mici detalii, în timp ce noi înșine le remodelăm continuu în forme noi.Spațiile limitate creează micro-cosmosuri care interactionează neîncetat precum părți organice ale unui întreg, aşa cum demonstrează “Anthill” şi “1 Building and 40 people dancing''. Scurtmetrajele observă un complex de garaje, respectiv o clădire de locuinţe sociale, surprinzând efecte ale istoriei recente din perspectiva a ceea ce a rămas din comunitatea rusă din capitala estoniană Tallinn, sau pentru a vedea cum apropierea fizică poate acționa precum un catalizator al empatiei şi complicităţii.Uneori, aceste mini-universuri încapsulate devin medii fertile pentru nașterea unor comunități ezoterice, precum cea a ITiștilor din "Techsquat", o fraternitate a computeriștilor care funcționează după reguli bine stabilite.Limitările auto-impuse, de data aceasta de natură cinematografică, sunt motivul principal din "Pallasseum - Invizibile City", care transformă ecranul de cinema într-o pânză pe triptic, jucându-se liber cu așteptările publicului cu privire la continuitate spațială și cauzalitate.În această zonă a confuziei dintre ce este real și ce nu, ne descoperim ca fiind întruchiparea vie a spațiilor pe care le locuim, un colaj de vise secrete şi obsesii ascunse și parte a colecției de mărunțișuri și suveniruri adunate în viața trăită până acum. (Diana Mereoiu)

Read more ...

POVESTIRI DIN URBANIA

Universul urban poate fi teren de joacă sau teren de luptă. Poate oferi confort, lux chiar, sau, dimpotrivă, mizerie cumplită și nesiguranță, până la teamă pentru propria viață. Orașul își produce propria faună, care se adaptează cameleonic pe fundalul citadin. Orașul a fascinat dintotdeauna pe toată lumea, dar în primul rând pe artiști. Povestiri din Urbania aduce patru viziuni cinematografice despre oraș.''City Play'' al regizoarei Paloma Yañez Serrano este rezultatul cercetării intitulate ''O explorare a temporalității și spațialității orașului Cairo în dinamica jocului '', parte a studiilor de documentar etnografic pe care le-a făcut la Centrul de antropologie vizuală Granada Centre Manchester. Proiectul a pornit ca o reacție a autoarei la degradarea produsă de confrunările violente dintre diferiții actanți de pe scena urbană din Cairo. Pe ecranul împărțit în două se derulează simultan rolurile contrastante pe care copiii le pot avea în cadrul orașului, atunci când sunt mici și atunci când cresc. E o tehnică interesantă și relevantă pentru un documentar care explorează linia fină ce desparte jocul de realitate.În ''Govandi Crime aur Camera'', facerea documentarului reproduce subiectul filmului. Un grup de tineri realizează și postează pe youtube un serial polițist creat după modelul serialelor celebre de gen difuzate pe posturi tv din India. Un al doilea grup de tineri află despre serial și își dau seama că au găsit un material excelent pentru un documentar. Primii provin din mahalaua de lână cea mai mare groapă de gunoi a Indiei. Cel de-al doilea grup e de studenți de la Tata Institute, cu sediul în partea prosperă a orașului. Punctul lor comun e pasiunea pentru film și dorința de a crea conținut vizual captivant și convingător.Câștigător al Metropolis Grand Jury Award la Doc NYC (New York, 2014), lungmetrajul de debut al lui Thomas Wirthensohn e povestea relației de iubire-ură dintre un animal urban 100% , în persoana ex-manechinului, în prezent fotografului de modă Mark Reay și orașul New York. În aparență, acest bărbat bine, mereu elegant, trăiește o viață new-yorkeză strălucitoare, pe care și-ar dori-o mulți. Realitatea crudă e că locul care e pentru el ''acasă'' e o ascunzătoare pe acoperișul unei clădiri, unde trebuie să se strecoare nebăgat în seamă de locatari. Cele mai banale gesturi zilnice, precum spălatul de dimineață, periatul dinților, schimbatul hainelor, sunt tot atâtea provocări care trebuie tratate cu inventivitate. Filmul dezvăluie pas cu pas cum protagonistul se adaptează regulilor nescrise ale vieții în marele oraș pentru a supraviețui cu grație și eleganță.Alexander Hick abordează pe un ton eseistic problema supraviețuirii și a adaptării în ''Scorched Water'' (Apa pârjolită), un documentar despre Mexico City care ia forma metaforică a ''peștelui umblător mexican'', Axolotl, o creatură capabilă de auto-regenerare, își poate schimba forma și are un aspect grotesc de embrion adult, din cauza neoteniei, adică a păstrării caracterelor de larvă pe parcursul vieții adulte. Precum creatura Axolotl, locurile, oamenii, atmosfera, totul se schimbă treptat, filmul însuși trecând printr-un proces de metamorfoză.  (Adina Marin)

Read more ...

ÎNTÂLNIRI

Ambele filme din secțiunea ''Întâlniri'' vorbesc despre întâlniri între civilizații, dar în cheie total diferită. Un pelerinaj anual al evreilor hasidici într-un orășel ucrainean poate fi descris ca ciocnire între civilizații, mai ales când nu toți pelerinii sunt mânați de gânduri pioase, iar de partea cealaltă grupuri de extremă dreaptă îi instigă pe localnici. Din fericire, poate fi și altfel. Al doile film spune povestea neverosimilă a întîlnirii între un sat vietnamez și muzica clasică europenă.Cu ''The Dybbuk. A Tale of Wandering Soul'' (Dybbuk . Povestea sufletului călător), Krzysztof Kopczynski, regizor premiat, scriitor și Doctor în Științe umaniste atacă problematica drepturilor civile și a drepturilor omului, pe situația particulară a ciocnirii dintre două grupuri umane. Zeci de mii de evrei hasidici vin într-un pelerinaj anual în orașul ucrainean Uman, pentru  Anul Nou evreiesc și comemorarea Rabinului Nachman, întemeietorul mișcării hasidice. Sosirea lor e primită cu nemulțumire de localnici și cu ură de grupările de extremă dreaptă. E normal ca localnicii să dorească să ridice monumente pentru eroii lor. Dar aceștia sunt unii și aceiași cu conducătorii care au masacrat mii de evrei. Pe de altă parte, evreii susțin că le sunt încălcate drepturile și doresc să poată vizita și venera  nestingheriți locurile semnificative pentru istoria și religia lor. Filmul urmărește în stil observațional întâlnirea celor două grupuri contrastante și redă prin construcție și montaj sentimentul de tensiune în creștere.În loc să spună o poveste, Diem Ly Vu a ales să observe în ''Violin Farmers'' (Satul cu orchestră de viori), realitatea neobișnuită a existenței unei orchestre de muzică clasică într-un sat vietnamez. Orchestra a apărut cu șase decenii în urmă și a rămas funcțională până acum datorită sătenilor, a căror pasiune pentru arta unei alte civilizații i-a făcut să învețe să cânte la un instrument venit de pe alt continent.  Ritmul așezat al filmului evită cu grijă tratarea subiectului ca pe un simplu fapt divers, preferând să observe cu simpatie și emoție o bucată de realitate din viața unor oameni deosebiți.(Adina Marin) 

Read more ...

ISLAMUL RADICAL LA EL ACASĂ

Echlibrându-şi cu atenţie perspectivele şi evitând exploatoarea gratuită a imaginilor șocante, "Inside Radical Islam’’ (Islamul radical la el acasă) oferă o vedere de 360 ​​° asupra cauzelor, mecanismelor interioare și a urmărilor extremismului religios, luând ca studiu de caz islamismul.Cu "Among the Believers" ne aruncăm cu capul înainte în efectul de bulgăre de zăpadă al sărăciei și al violenței ce nu fac decât să dea naştere la şi mai multă sărăcie şi violență, în timp ce "The Empty Room" îi aduce la lumină pe cei neglijaţi în discuția despre terorism, familiile celor care părăsesc Europa pentru a participa la jihadul. Cu toate acestea, există speranță și ea se află în educație. "Sonita" este povestea improbabilă de succes a unei refugiate afgane de 18 ani ce luptă împotriva obiceiurile rigide ale căsătoriilor aranjate şi găseşte calea ca studentă şi rapper aspirant, în SUA.Impactul programului este dublu: atrage atenţia asupra problemelor fundamentale, și sprijină educația ca mijloc de a opri violenţa şi a nu o mai reitera. Însă cel mai important, este faptul că ne prezintă radicalizarea nu ca un produs al primitivismului, ci al unui vid de putere. Deşi acum suntem simpli martori, să ne amintim că nu suntem de departe de rolurile noastre în istorie ca iniţiatori și participanți. Principala calitate a programului este insistența sa de a nu emite verdicte pe seama un mod de viață diferit de al nostru, dovedind în acelaşi timp o dorință reală de a înțelege. (Diana Mereoiu)

Read more ...

DESTINE COMUNISTE

Ambele filme această secțiune se apleacă, fiecare în felul său, asupra victimelor comunismului din România anilor de după cel de-al doilea Război Mondial. Ca peste tot în estul Europei, oarecum neînsemnatul partid Comunist din România se ridica la un nivel de putere nejustificat și avea ambiția unui control totalitar. Cei care îndrăzneau să se opună (partizanii),  o făceau cu riscul vieții. Ține, Doamne, Partizanii rememorează rezistența eroică de care au fost în stare unii în fața terorii comuniste, înarmați cu un curaj inconștient și lipsiți de orice sprijin în afara speranței că ''vin americanii''. Filmul este o incursiune emoționantă în povestea vieții unei femei extraordinare, spusă cinematografic cu ajutorul imaginilor de arhivă întrepătrunse cu interviuri. Împărăteasa Roșieapelează la o cercetare solidă și la voci avizate în demersul de a deconstrui imaginea publică a Anei Pauker, unul dintre cele mai urâte personaje de la vârful ierarhiei comuniste. Până la final, Ana Pauker cade ea însăși victimă epurărilor staliniste și luptei interne pentru putere. Nimeni nu era în siguranță în acei ani tulburi. O Cortină de fier se lăsase peste continentul european, cum spunea, în primăvara lui 1946, Winston Churchil. (Adina Marin)

Read more ...

ARMÂNII

De îndată ce alăturăm cuvintele ''armân'' și ''film'', apare unul și același nume, al Fraților Manakia. Cine sunt? Și cine sunt armânii?Armânii popor vechi de mai bine de 2000 de ani, a cunoscut vremuri de glorie care s-au încheiat de multă vreme, lăsând în urmă comunități nu prea mari, răspândite prin toți Balcanii; în Grecia, Albania, Bulgaria, Serbia, Macedonia și România. Există ceva enigmatic la armâni. Despre nașterea și istoria lor se știu mai puține decât despre oricare dintre popoarele Europei. Dar când vine vorba de ultimii o sută și ceva de ani, există o bogăție de mărturii în imagini despre ei și despre celelate popoare din Balcanii frământați ai secolului 20. Datorită Fraților Manakia.Yanaki (1878-1954) și Milton (1882–1964) Manakia sunt pionieri ai fotografiei și cinematografiei, sunt primii care au adus în Balcani o cameră de filmat și sunt cei care au făcut primele înregistrări pe peliculă filmate în Balcani și în Imperiul Otoman.Yanaki și-a deschis primul studio fotografic în 1898 la Ioannina (azi în Grecia) și și-a chemat fratele să i se alăture. La începutul anilor 1900, deveniseră cunoscuți în Balcani și au fost angajați ca fotografi oficiali ai Sultanului și, mai târziu, ai Caselor Regale din Balcani.Milton menționează în memoriile sale călătoriile făcute de Yanaki în 1905 prin capitalele europene, de unde aduce o cameră de filmat Bioscope de 35 mm. Cu această cameră, cei doi au filmat-o pe bunica lor, Despina, atunci în vârstă de 114 ani, la roata de tors. Acestea sunt primele imagini filmate în Balcani. Yanaki și Milton au făcut multe filmări documentare, surprinzând aspecte ale vieții din Bitola (acum în Rep. Macedonia), dansuri populare, ritualuri religioase, nunți, înmormântări. Au filmat un jurnal de știri cu vizita Sultanului Mehmed Rashid V la Salonic și Bitola în 1911. Frații Manakia au făcut și mii de fotografii. Au lăsat în urmă o moștenire vizuală vastă, care se păstrează în arhive din Macedonia, Grecia și România.Într-un fel sau altul, cele trei documentare din selecția noastră se învârt în jurul Fraților Manakia.Cu ''Armânii,  de la faimoșii Manakia la Nu sunt faimos...'', Toma Enache pornește întro călătorie cinematografică ce acoperă mai bine de un secol și îl poartă de la primele imagini în mișcare filmate de Frații Manakia la primul lungmetraj vorbit în armână.''Frații Manakia. Jurnalul unei lungi priviri înapoi'' al Elizei Zdru e un travelogue emoțional prin locuri și timpuri trecute, în căutare de mărturii despre viețile Frații Manakia și întru găsirea propriei identități.În ''Torna, torna, fratre!'', Marian Voicu analizează din perspectivă armânească originile, limba și numele acestui popor. Filmările au fost realizate în Albania (Moscopole, Korcea), Macedonia (Krusevo, Bitola) şi Grecia (Sirako, Avdella, Pirivoli) și de combină într-un mozaic de locuri şi personaje, care compun portretul unei lumi pierdute.(Adina Marin)

Read more ...

CETĂȚENI AI LUMII ONLINE

Pentru toţi cei care folosesc Internetul şi sunt, astfel, cetăţeni ai mediului online, aceste trei filme sunt o călătorie spre laturile necunoscute ale tărâmului pe care păşim când intrăm online, un tărâm care pare să fie plin de însuşiri, legi şi locuri neexplorate.Însăşi vocea lui Herzog ne călăuzeşte în Lo and Behold, cu acelaşi entuziasm intelectual cu care am fost conduşi să descoperim natura NATURII în filmul său precedent, Grizzly Man. În acest film cunoaştem oameni care au contribuit prin propria pasiune, imaginaţie, creativitate şi abilităţi tehnice pentru inventarea şi, ulterior, modelarea lumii pe care astăzi o ştim ca fiind Internetul. Spre deosebire de lumea fizică, aşa cum conchide filmul, spaţiul online încă poate fi întins şi mărit oriunde se întâlneşte o dinamică de idei inventive, imaginative, creative. Dacă ar fi să explorăm şi mai mult geografia umană a acestui tărâm online, cea mai mare ţară din prezent cu siguranţă ar fi cea a comunităţii Facebook, cuprinzând 1,7 miliarde utilizatori activi, ca locuitori. „Să dăm o voce oamenilor” este scopul acestei reţele sociale, aşa cum a declarat public inventatorul şi deţinătorul ei. Iar cetăţenii acestei ţări online ar trebui să fie, într-adevăr, cei mai fericiţi din lume, dat fiind că sunt toţi conectaţi pe baza „prieteniilor pe Facebook” şi a „like-urilor” acordate în mod voluntar.Însă întrebarea – „Care sunt legile în naţiunea Facebook şi ce se întâmplă dacă le încalci?” – este cea care dă startul călătoriei următorului film. Gottschau ne invită să urmărim practicarea şi consecinţele aplicării legii, cenzura folosită în acel spaţiu în mod obişnuit, prin prezentarea câtorva cazuri din milioane altele care apar în fiecare zi: în vreme ce fotografii şi date personale sunt şterse sau mii de conturi pe Facebook sunt suspendate, ajungem să ne dăm seama că scopul final al acestei platforme nu are nimic de-a face cu libertatea de exprimare şi că această reţea socială nu pare să fie decât un instrument de supraveghere a omenirii la o scară fără precedent. Facebookistan, aşa cum sugerează şi titlul filmului, pare să fie un sultanat, în care o singură persoană guvernează o şeptime din populaţia lumii din prezent, conectată prin Facebook, iar scopul ascuns al legilor lui nu caută decât să obţină monopol asupra datelor personale ale utilizatorilor reţelei.Down the deep, dark web ne invită să mergem dincolo de motorul „obişnuit”, „oficial” de căutare al mediului online indexat, detectabil şi să ajungem în străfundurile Internetului, lumea interlopă digitală. Tor nu este numai o piaţă neagră uriaşă de produse ilegale, ci şi o piaţă neagră a ideilor care nu costă nimic, a reţetelor gratuite de medicamente şi a schiţelor pentru obiecte printate în 3D, părând să fie singurul loc de pe Internet în care marca ideii de Internet liber mai poate fi găsită, în special pe teritoriul circumscris de activitatea criptoanarhiştilor care folosesc mesaje şi monede de schimb încifrate. (Csilla Kató)

Read more ...

REALITATE SUB ACOPERIRE

Pe baza multiplelor limitări privind ce poate percepe sau accepta cineva ca adevăr valabil sprijinindu-se pe acţiunile celuilalt, filmele din secţiunea „Reality Under Cover” prezintă patru poveşti contemporane incredibile, toate împingându-ne limitele imaginaţiei, despre felul în care unii oameni au reuşit cu viclenie să-i înşele pe alţii din jurul lor timp îndelungat, cu un risc înalt de a suporta consecinţe grave.  Întrebarea este: care au fost scăpările în fiecare caz care au dus la aceste situaţii?My friend Rockefeller ne arată cum, indiferent de locul în care Gerhartsreiter îşi construieşte una din identităţile lui false, ţesătura răsfirată a reţelei comunităţii locale îi permite să-şi dezvolte şi să-şi menţină uşor povestea lui născocită şi foarte detaliată, iar localnicii să nu-şi dea seama că joacă un rol.  Cu toate acestea, filmul nu dezvăluie cum şi-a putut păstra identitatea inventată faţă de propria soţie, cu care avea un copil.Filmul The confessions of Thomas Quick ne arată cum declaraţia unui om de a fi comis mai mult de 30 de crime a putut să fie suficientă ca dovadă juridică unică şi supremă pentru condamnarea lui.  Veriga slabă pare să fi apărut în timpul terapiei, când terapeuţii s-au amăgit descoperind în mărturisirile lui confirmarea perfectă a ipotezei lor iniţiale.Figura emblematică a falşilor profeţi care prevestesc Apocalipsa este renumită în cultura creştină încă din Evul Mediu. Right between your ears ne permite să descoperim care sunt mijloacele prin care Camping îşi sprijină profeţiile în faţa mulţimilor cu dovezi convingătoare. Data exactă a sfârşitului lumii este proclamată prin puterea activităţii specialiştilor în relaţii publice din cadrul trustului Family Radio: zeci de posturi de radio pe întreg teritoriul Statelor Unite, întâlniri cu publicul posturilor de radio, o emisiune radio interactivă difuzată decenii la rând, precum şi distribuirea de mii de materiale promoţionale în mai multe limbi, atât online, cât şi în formă tipărită.  Într-o manieră relativ diferită, în The Applause man descoperim o personalitate bizară. Spre deosebire de protagoniştii din celelalte filme, acest personaj nu îşi construia în mod conştient o identitate falsă. La prima vedere, nu părea să fie altceva decât un ştrengar sau doar un „hoţ” de faimă şi succes. Numai faptul că trece de controalele temeinice de securitate la concerte mari sau la emisiuni televizate pentru a ajunge la locul aplauzelor îi aduce şi publicitate, şi o mare simpatie. Povestea lui ne face să ne dăm seama că la baza acţiunilor sale se află o dependenţă stranie, aproape maniacală, un impuls inexplicabil de a deveni parte din energia care se revarsă din aplauzele oamenilor.(Csilla Kato)  

Read more ...

PORTRET: FREDERICK WISEMAN

Un marţian trimite o carte poştală acasăCând mă uit la filmele lui Fred Wiseman, deseori îmi aduc aminte de ceva ce a spus odată răposatul editor de imagine din Marea Britanie, Dai Vaughan: „problemele filmului documentar sunt problemele vieţii”. Ceea ce cred eu că a vrut să spună Vaughan este că ambiguităţile şi neclaritatea radicală a sensului şi intenţiilor altor oameni sunt la fel de dificil de abordat în film cum sunt şi în viaţă. Înţelegerea acţiunilor altor oameni, surprinderea contextului în care oamenii cred că acţionează şi interpretarea sensului acţiunilor acestora reprezintă una din marile provocări ale vieţilor noastre şi poate chiar baza tuturor artelor spectacolului.Poate mai mult decât oricare alt cineast, Wiseman s-a străduit să transforme problemele de viaţă în probleme de artă. Fiind autorul de filme documentare care a adus singura şi cea mai mare contribuţie la cinematografia mondială, cu unele dintre operele lui timpurii (At Berkeley, The Store), proiectate la ediţiile anterioare ale festivalului Astra Film, ne-am gândit că este un moment bun să aducem o reflecţie mai însemnată asupra acestei filmografii unice în faţa publicului Astra.   Ne dăm seama că ne-am propus o sarcină imposibilă – aceea de a oferi un fragment dintr-o filmografie care se întinde pe o perioadă de peste cincizeci de ani şi aproape la fel de multe filme. Ce hybris! În afara cercurilor ezoterice de film, dl Wiseman nu este foarte cunoscut aici – sau, mai bine zis, este cunoscut doar indirect, prin influenţa lui. Puteţi observa postura wisemaniană şi în filmele dlui Cristi Puiu, pentru care filmul trebuie, de asemenea, să fie martor la natura oamenilor din lumea noastră.Aşadar, am ales întru totul intenţionat o pereche surprinzătoare. Vă aducem două dintre cele mai profunde reflecţii ale cineastului asupra intervenţiilor restrictive ale societăţii moderne. În Domestic Violence I şi II, suntem martori la ambiguităţile morale inextricabile – indecidabilitatea radicală de care se lovesc agenţii care încearcă să intervină în vieţile familiilor profund tulburate.  Alături de această gravitate mare, proiectăm ceea ce, la prima vedere, ar putea să pară o operă mai superficială: un film despre dans, filmat într-un cabaret aflat într-o destinaţie turistică pariziană faimoasă.   Însă aşa cum veţi vedea, Crazy Horse se deapănă într-o implicare profund solicitantă în însăşi ideea de artă, frumuseţe şi natură a spectacolului.Crazy Horse, care se află şi el în linie cu filmele sale de „comentariu social” aparent mai implicat, ne ajută să înţelegem viziunea unificatoare din spatele întregii filmografii. În toate filmele din selecţia noastră, la fel ca în restul operei sale, realizatorul de film aduce cu sine o atitudine care le adresează interpelări personajelor lui, ca femei şi bărbaţi din spaţiul public, le solicită să îşi expună public situaţia – o expunere la care el va fi martor corect şi sincer.Domestic Violence I şi II vin din faimoasa serie a lui Wiseman de „filme instituţionale” – filme în care, aşa cum a spus-o în mod ironic, „locul este vedeta”. La începutul carierei lui, câţiva comentatori au scris de parcă aceste filme erau investigaţii sociologice ale „statului american” – vădit nu o perspectivă descendentă a „stării naţiunii”, ci o perspectivă etnografică ascendentă: şcoli de cartier, o secţie de poliţie, un spital, un supermarket, un salon în care marele tabu american – moartea – este o banalitate şi aşa mai departe. Faima uriaşă a primului său film, mult timp interzis, Titticut Follies (având decorul într-o închisoare pentru criminali psihotici), i-a modelat puternic această viziune unilaterală cu adevărat înşelătoare, deoarece, mai mult ca oricare dintre ultimele lui opere, el poate fi descifrat ca o critică activă la adresa „sistemului”. Însă faptul că Titticut Follies este în primul rând excepţional şi urmărit în zilele noastre pare cu adevărat desprins dintr-o polemică.Ceea ce devine clar după vizionarea unui film precum Crazy Horse este că Wiseman aduce în opera sa aceeaşi distanţă sceptică, de profesionist, într-un bar exclusivist de striptease, cât priveşte opera lui superficial mai implicată. Caracterul autentic al tuturor filmelor lui derivă, aş îndrăzni să spun, din personalitatea cineastului – perspectiva ageră, ironică, est-americană a unui adevărat american tocquevillian. În măreaţa sa etnografie a imaginaţiei publicului american, On Democracy in America, Tocqueville vorbeşte despre neliniştea bizară a americanilor care îi face să fie „gravi şi aproape trişti chiar şi în plăcerile lor”. Văd ceva asemănător şi la Fred Wiseman.Celălalt aspect esenţial cu privire la această operă este faptul că autorul a respins radical distincţia dintre dramă şi non-ficţiune. Wiseman este un cineast prin definiţie. La fel ca mulţi dintre autorii de documentare din zilele noastre, filmele lui trebuie înţelese ca ficţiuni sau realităţi fictive dacă doriţi. În 2014, el a declarat: „Cred că realizez filme narative dramatice, care pot fi în aceeaşi măsură amuzante, triste, tragice sau filme normale, obişnuite, de ficţiune”. Mai mult decât atât: „Cred că filmele mele sunt mai mult romaneşti decât gazetăreşti... nu-mi place să expun pur şi simplu filmele. Mă interesează complexitatea şi ambiguitatea [existenţei umane]. Îmi place să realizez filme care, într-o anumită măsură, indică uriaşa complexitate a conţinutului”. (Frederick Wiseman despre estetică, interviu filmat  HUFF Post 2014, 1,10-1,20 min.)Întreaga cinematografie este o colaborare – non-ficţiunea se bazează pe încrederea eroilor ei reali în cei care îi vor portretiza. Această caracteristică de a le acorda personajelor sale cea mai bună şansă la exprimarea sinelui şi distanţa de profesionist pe care o cultivă cineastul pentru ca ea să aibă loc este cea care se află în inima măreţiei lui Wiseman. Aşadar, genialitatea constă, în parte, în distanţa pe care Wiseman o aşază între el şi subiecţii lui. Este uşor ca un antropolog dintr-o ţară străină să se simtă ca un marţian care trimite cărţi poştale acasă. Realizarea lui Wiseman constă în faptul că a devenit un marţian în propria ţară – dezvăluind tipare care ne sunt atât de familiare, încât nu le mai observăm; şi, procedând astfel, el ne face să ne tratăm vieţile de parcă ar fi forme ciudate şi străine.O altă cale de a spune toate acestea este de a observa cum Wiseman, deşi nu prea este „un maestru al suspiciunii” în sensul în care au fost Marx, Freud şi Nietzsche, îşi împărtăşeşte scepticismul faţă de ipocrizia umană. În acest sens, Wiseman este la fel ca acei sociologi – inclusiv Freud – care adoptă ceva din poziţia unui detectiv – urmărind sporii culturali, luându-le urma în vieţile indivizilor pe care el ni-i aduce în faţă. Şi, la fel ca un detectiv adevărat, angajamentul său cel mai profund este faţă de adevărul situaţiei în care se regăseşte pe măsură ce filmează. Fiind renumit pentru faptul că îi ia de trei-patru ori mai mult să-şi editeze opera decât să filmeze, în acel proces el se străduieşte să găsească adevărul momentului pro-filmic – însă, paradoxal, realizează acest lucru folosind toată gama de trucuri cinematografice de ficţionalizare.Tocqueville este un spirit recurent pentru mine, care mă obsedează când apreciez opera lui Wiseman. Marele francez a observat că principiile democratice şi condiţiile sociale egalitare au dat naştere unui lucru pe care el l-a numit, iniţial, „individualism” – o condiţie care tindea să sece conştiinţa omului de a fi solidar cu semenii lui, făcându-l mereu să se bazeze numai pe el însuşi şi ameninţând să „[îl] închidă în singurătatea propriei inimi”. Din punctul meu de vedere, toată opera lui Wiseman este un angajament eroic, o luptă chiar şi cu acea condiţie. America a contribuit cu ideea de fericire la felul în care înţelegem civilizaţia însăşi. La Frederick Wiseman, ea ne-a oferit poate cel mai pătrunzător observator al unei civilizaţii în care materializarea fericirii este la fel de amăgitoare ca ubicuitatea promisiunii ei.   Marea realizare a filmografiei dlui Wiseman poate să fie, sperăm noi, descifrată şi de varietatea pură a conţinuturilor pe care se concentrează în filmele lui, invitând publicul să coboare spre cele mai dense şi profunde niveluri de interacţiune umană, aşa cum se întâmplă pe terenul unor:   Instituţii educaţionale - High School I (1968), High School II (1994), At Berkeley (2013),Instituţii de cercetare - Primate (1974), Zoo (1993)Instituţii juridice/poliţieneşti - Domestic Violence I (2001), Domestic Violence II (2002), Law and Order (1969), Juvenile Court (1973), State Legislature (2006), Welfare (1975)Instituţii de servicii de sănătate - Hospital (1970), Near Death (1989), Titicut Follies (1967)Instituţii pentru persoane cu dizabilităţi - Adjustment and Work (1986), Blind (1987), Deaf (1986), Multi-handicapped (1986)Armată - Basic Training (1971), Manoeuvre (1979), Missile (1987), Sinai Field Mission (1978)Instituţie culturală - La Danse (2009), despre Corpul de Balet al Operei Naţionale din Paris, La Comedie Française (1996), National Gallery (2014)Instituţie religioasă - Essene (1972), despre mănăstirea benedictină,Sport - Boxing Gym (2010), Racetrack (1985)Lumea comercială, companii - Meat (1976), Model (1980), The Store (1983), Crazy Horse (2011)Spaţii publice - Aspen (1991), Belfast, Maine (1999), Canal Zone (1977), Central Park (1989), Public Housing (1997), In Jackson Heights (2015)Michael Stewart, UCLDirector fondator Open City Documentary FestivalSeptembrie 2016

Read more ...

MAEȘTRI AI DOCUMENTARULUI

Patru voci puternice ale filmului documentar contemporan se fac auzite în acest an la AFF, prin filmele lor recente, în care au ales să transmită viziunea lor de cineaști asupra unor momente de maximă tensiune ale prezentului sau din istoria recentă, asupra teritoriului încă necunoscut al impactului lumii online sau chiar asupra artei cinematografului.

Read more ...

SPECIAL

Film de deschidere, concerte, evenimente speciale, proiecții speciale...

Read more ...

VIITORUL E AZI

Astra Film Festival 2016 propune un program inedit de documentare imersive produse cu tehnologii variate și prezentate pe platforme diferite: webdocumentare 360° online interactive, proiecte realizate în realitatea virtuală și video 360° oferind experiența vizionării individuale sau vizionarea filmelor fulldome într-un cinema-dom care păstrează experiența de vizionare colectivă a cinematografului clasic.

Read more ...

DocumentaryTank@AFF

Programul Astra Film Festival dedicat profesioniștilor filmului documentar își invită oaspeții din industrie și audiența...

Read more ...

CONCERTS & EVENTS

Programul ediției din 2016 este completat cu o serie de performance-uri muzicale live care vor încânta publicul cinefil prezent la Sibiu. Expunerea filmelor din programul Armânii va fi urmată de un concert fabulos de muzică armânească și o reprezentație Mara & Band, marți, 18 octombrie, de la ora 22:00 la Sala Thalia. Trupa Kana Jambe condusă de Dan Bursuc va susține un concert live joi, 20 octombrie, de la ora 20:30 la Sala Thalia înainte de proiecția-eveniment a filmului The New Gypsys Kings (regia Liviu Tipuriță). Sâmbătă, 22 octombrie, după Gala de Decernare a Premiilor, Moonlight Breakfast vor urca pe scena Sălii Thalia de la ora 22:00. Spectacolele live din acest an sunt pentru toate gusturile, mozaicul de genuri muzicale potrivindu-se perfect cu diversitatea programului AFF.

Read more ...