Agadez nomade FM
|
|
|
France, Switzerland, Nigeria
|
|
|
2003
|
|
|
75'
|
Synopsis:
Radio Nomad FM e un post local, care emite în orasul Agadez si pe o raza de 50 km în desertul nigerian. Postul transmite stiri si e profilat pe emisiuni culturale si educative, fiind foarte ascultat de localnici si chiar având o oarecare influenta asupra lor. Desi titlul induce ideea ca Nomad FM ar fi personajul principal, filmul îl foloseste doar ca pretext, pentru a ajunge la oamenii locului si la povestile lor. Pe vremuri centru comercial înfloritor, Agadez a fost întodeauna un oras al multor etnii si culturi. Negri si tuaregi, sedentari si nomazi, au o istorie comuna, din care nu au lipsit momentele dramatice. Orasul are un spirit deschis, iar comunitatea îmbina conservatorismul cu dorinta de adaptare la modern. Filmul vorbeste despre oameni si despre preocuparile lor: schimbarile sociale, rolul femeilor în comunitate, religie, traditie si relatia tuturor cu lumea moderna. Într-o abordare personala, autorii îsi dezvaluie propria experienta din timpul realizarii acestui film. Dupa cum aveau sa declare într-un interviu: "La început, oamenii din Agadez pareau total straini, dar ne-am dat seama curînd ca au aceleasi preocupari ca si noi sau vecinii nostri de acasa. Doar ca societatea lor functioneaza dupa alte reguli".