Lisa, o studentă de 24 ani, a ales ca temă pentru lucrarea de an pornografia. Pornind la cercetarea industriei pronografice, Lisa abordează mai multe planuri: producătorii de emisiuni şi filme, adevărata faţă a starurilor porno şi consumatorii produsului, cei pentru care se pune în mişcare întregul mecanism. Povestea lui Cookie, o vedetă porno, e urmărită în detaliu, fiind relevantă pentru tratamentul violent şi inuman la care sunt supuşi cei asemenea ei. În paralel, aflăm povestea lui Mikko. La numai 24 de ani, istoria vieţii lui e plină de experienţe dramatice din vremea când se prostitua. Cele două poveşti converg într-o analiză a pornografiei şi a efectelor devastatoare pe care aceasta le poate avea asupra tinerilor, nevoiţi să trăiasca pentru tot restul vieţii cu răni de nevindecat. ADEVĂRURI ŞOCANTE este un film provocator, care îl confruntă pe privitor - uneori prin intermediul unor scene de o extremă violenţă - cu fenomenul pornografiei, văzut ca una dintre faţetele liberalismului sexual în societăţile occidentale. Filmul a fost prezentat parlamentarilor suedezi şi celor polonezi, în timpul dezbaterilor în jurul unei legi, care să limiteze efectele negative ale pronografiei. ...

Filmul este o mărturie a vieţii lui Alfred Melotu, Mare şef al tribului papuaşilor din Fenoaloa, cea mai mare insulă a recifului din Insulele Solomon. În 1994, cu ocazia unei vizite în Fenoaloa, antropologul danez Jens Pinholt a avut discuţii cu şefii de pe insulă privind o viitoare cercetare orientată asupra curentului numit Kastom, prin care elita locală încearcă să revigoreze elemente de cultură tradiţională. Tot atunci, au planificat împreună realizarea unui film despre un Mare şef, cu accent pe eforturile sale permanente de păstrare a culturii tradiţionale. Moartea neaşteptată a Marelui şef Alfred Melotu, chiar în timpul celei de-a doua vizite a echipei de filmare din 1996, a schimbat toate planurile. Ceea ce trebuia să fie un film despre viaţa unui Mare şef, a devenit unul despre moartea şi înmormântarea sa. ...

Andre Reinitz s-a născut în Ungaria. Abia la vârsta de 10 ani, când se mută cu familia la Bruxelles, Andre află că este evreu. Părinţii săi păstrează tăcere asupra acestui subiect, dar Andre se hotărăşte să participe la viaţa comunităţii evreieşti şi se înscrie într-o orchestră de muzică evreiască. Filmul îi urmăreşte călătoriile între Bruxelles şi Budapesta, în căutarea rădăcinilor sale culturale. ...

În Panchali, un mic sat de munte, legea care interzice discriminarea bazată pe sistemul castelor nu are prea mare efect, deşi actul e în vigoare în Nepal încă din 1990. Cei din casta superioară se numesc Thakuri. Ceilalţi, cărora li se spune Dalit, sunt împărţiţi în mai multe caste inferioare. Între cele două grupuri nu există niciun fel de contact, în afara unor munci pe care Dalit le fac pentru cei din casta superioară. Thakuri nu îi primesc în templele lor pe cei din castele inferioare şi îşi iau apă de la un izvor separat, pentru a evita cel mai mic contact fizic cu aceştia din urmă. Grupul Dalit mai trebuie să respecte şi alte legi nescrise, care reglementează relaţiile dintre diferitele caste inferioare. Cu casta superioară, lucrurile sunt simple, orice interacţiune fiind exclusă. Între castele de acelaşi nivel funcţionează un sistem complicat de reguli, prin care legăturile dintre oamenii aparţinînd unor caste inferioare diferite sunt în unele cazuri acceptate, iar în altele interzise. Prin intermediul filmului, cei din castele Dalit vorbesc despre sistemul castelor, încercând să explice şi să-şi explice originea sa şi făcând consideraţii asupra gradului său de corectitudine. Deşi se află în declin în restul ţării, sistemul împărţirii pe caste va mai rezista după toate probabilităţiile în regiuni rurale conservatoare precum satul Pachnali. ...

Documentarul a fost filmat în Peninsula Yamal din vestul Siberiei, unde trăieşte populaţia Nenet. De sute de ani, ocupaţia lor principală e creşterea renilor. Pe timpul Uniunii Sovietice, crescătorii de reni au fost organizaţi în brigăzi, sistem pe care l-au păstrat şi astăzi. Autorul a însoţit o asemenea brigadă, care are în grijă sute de mii de reni. An de an, brigada parcurge mii de kilometri. Cea mai agitată perioadă este ty ninch, cînd se nasc puii, iar păstorii trebuie să aibă grijă ca ei să ţină pasul cu turma. Puii care nu sunt perfect sănătoşi, sunt imediat sacrificaţi, pentru a nu încetini înaintarea turmei. În întinderile siberiene, nu e timp pentru sentimentalisme. Brigada trebuie să înainteze fără întîrziere, pentru ca turma să poată trece rîul înainte de topirea gheţurilor. ...

Cei care visează să obţină Cartea verde şi să câştige la loteria vizelor pentru emigrarea în SUA s-ar putea număra cu milioanele în ţările din Balcani. Într-un sat din Bulgaria, toţi locuitorii sunt cuprinşi de febra cărţii verzi. Filmul pune faţă în faţă imaginea pe care aceşti oameni şi-au făcut-o despre America şi despre viaţa care îi aşteaptă acolo, în comparaţie cu viaţa pe care o duc în Bulgaria. Majoritatea celor care vor să emigreze, speră să schimbe sărăcia de acasă pe un trai confortabil. În afara diferenţelor dintre cele două culturi, sursă de uimire, admiraţie şi câteodată de amuzament pentru săteni, filmul explorează şi latura emoţională a emigrării. Pe când cei mai mulţi ar da orice pentru o viză, o femeie din sat se hotărăşte să rămână, deşi are viza americană în buzunar. Filmul analizează isteria provocată de dorinţa emigrării şi impactul pe care plecarea definitivă îl are asupra celor care emigrează şi asupra celor care rămân. ...

Un film studenţesc, care documentează proiecţiile mentale şi credinţele locuitorilor din satul Regec din nordul Ungariei, legate de castelul din sec. XVIII din apropierea satului. În vara anului 1999, o echipă de şapte studenţi de la Departamentul de antropologie culturală şi vizuală al Universităţii din Miskolc au început un proiect complex de cercetare, programat să dureze patru ani. În timpul săpăturilor arheologice, oamenii din sat, de obicei reticenţi şi izolaţi, s-au arătat dornici să povestească tot ceea ce ştiau despre castel de la bunicii şi străbunicii lor. În imagini emoţionante, filmul aduce în prim plan poveştile şi legendele legate de castel şi locul pe care acestea îl ocupă în memoria culturală a oamenilor din satul Regec. ...

Singurii locuitori evrei dintr-un sat din Munţii Galileei sunt pe picior de război. Motivul disputei lor fără sfârşit este cheia vechii sinagogi. Fiecare îşi proclamă dreptul de a o păstra, invocînd complicate legături de familie. Proiectată pe fundalul conflictului din Orientul Mijlociu, cearta lor este o tragicomedie despre condiţia umană. De ce se ceartă oamenii? Cum de nu pot găsi calea spre reconciliere? Totuşi, cei doi protagonişti se găsesc la un moment dat de aceeaşi parte a baricadei, atunci cînd un intrus începe construcţia unei sinagogi noi în apropierea celei vechi. «Când se simt atacaţi din afară, explică unul dintre personaje, toţi evreii lasă la o parte certurile dintre ei şi se unesc împotriva intrusului. De îndată ce a trecut pericolul, ne mâncăm iar unul pe celălalt, iar arabii stau de-o parte şi se strică de râs». Urmărind conflictul minor dintre cei doi, cu episoadele sale uneori comic-ridicole, iar alteori mişcătoare, spectatorul nu poate să nu se întrebe: unde e cheia situaţiei din Orientul Mijlociu? ...

Copiii albanezi din Kosovska Mitrovica aduc în faţa camerei mărturii ale suferinţelor inimaginabile, pe care le-au îndurat în decursul scurtei lor vieţi. Au fost martori la torturarea şi chiar la uciderea părinţilor lor, unii dintre ei fiind chiar nevoiţi să-şi îngroape părinţii cu mâna lor. Este îngrozitor să auzi asemenea poveşti din gura unor copii. Este aproape insuportabil să ştii că au trăit asemenea coşmaruri. Poveştile lor înfiorătoare sunt amplificate de imaginea zonelor devastate de război, cu sate părăsite şi case bombardate, în care unii dintre copii mai locuiesc încă. Filmul e o mărturie despre absurditatea conflictului şi despre cele mai inocente dintre victimele sale. ...

Filmul este povestea lui Dusan Vukovic, care a returnat public decoraţia acordată post-mortem fiului său. Alexander a fost ucis în timpul bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, iar regimul Miloşevici l-a decorat pentru “vitejie în lupta pentru apărarea patriei”. Hotărârea tatălui său, de a refuza decoraţia, stîrneşte controverse publice, dar şi dispute în familie. Pentru părinţii lui Alexander, moartea lui e o tragedie fără rost, de aceea ei nu pot accepta pentru fiul lor statutul de erou. Pe de altă parte, bunicul băiatului, exponent al generaţiei îndoctrinate în spirit comunist, e mândru că nepotul lui şi-a dat viaţa pe altarul patriei. Această familie, în care reconcilierea pare imposibilă, e o reprezentare la scară redusă a societăţii iugoslave, cu oameni încrîncenaţi şi incapabili de a vedea dincolo de propriile lor adevăruri. ...

În cadrul unei cercetări etnografice de teren, echipa filmului i-a urmărit pe câţiva dintre oamenii fără adăpost, care trăiesc în centrul Hamburgului. În accepţiunea generală, “boschetarii” sunt oameni aflaţi la marginea societăţii. Contrar acestei imagini, filmul ne dezvăluie o lume cu relaţii sociale complicate, în care unii sunt acceptaţi, iar alţii respinşi. Din acest punct de vedere, între ei şi cei care străbat centrul Hamburgului în timpul zilei, oameni cu locuinţă şi cu slujbă, nu e nicio diferenţă. Camera reuşeşte să se apropie de protagonişti, oferind o perspectivă privilegiată şi nealterată asupra vieţii lor de zi cu zi, cu momente de muncă sau distracţie şi întîlniri în piaţa publică. Cu o sinceritate dezarmantă, ei vorbesc despre situaţia lor, pe care o văd plutind între aventură şi tragedie, despre dezamăgiri trecute şi ambiţii viitoare. ...

Femeie măritată şi mamă a cinci copii, Duka trăieşte în Hamar, în sudul Etiopiei. Din momentul în care soţul ei şi-a luat o a doua nevastă, tînără şi frumoasă, Duka nu-şi găseşte liniştea. Cei din neamul Hamar trăiesc din creşterea animalelor şi din cultivarea sorgului. Deşi poligamia e permisă, puţini o practică. Aşa că Duka nu ştie ce să creadă despre a doua căsătorie a soţului ei. Nu cumva o crede prea bătrînă? Sau poate e sătul de accesele ei de malarie? Noua soţie e încă un motiv de nedumerire. Duka nu ştie cum să se poarte cu o persoană care tace tot timpul şi comunică doar prin accese de furie. Ca şi cum nu ar fi fost destul, şi soacra îi face probleme. Într-un stil intim şi personal, filmul urmăreşte evoluţia crizei din familie, care culminează cu naşterea primului copil al celei de-a doua soţii. Duka, soţul ei, soacra şi a doua soţie îşi spun pe rînd părerile, pe măsură ce totul evoluează către rezolvarea crizei. ...

O jumătate de secol de totalitarism a schimbat în mod dramatic imaginea societăţii rurale româneşti. Filmul este povestea a două sate. Nucşoara este un sat de munte care s-a opus comunismului. Mulţi dintre locuitorii săi au fost închişi, torturaţi sau executaţi. Scorniceşti este o aşezare de câmpie. Fiind satul natal al lui Ceauşescu, a fost nevoit să poarte stindardul colectivizării şi sistematizării, în timp ce Nucşoara nu a putut fi colectivizată si a rămas una din insulele de proprietate privată în România comunistă. Pe de-o parte rezistentă, pe de alta experimente aberante de inginerie socială, cele două sate sunt definitorii pentru soarta societăţii rurale româneşti. Mai există ţărani autentici? Cum trăiesc ei astăzi? Care sunt urmările intervenţiei statului socialist în vieţile lor? Filmul urmăreşte povestea celor două sate începând din 1946, căutând răspunsuri la aceste întrebări. ...

Filmul dezvăluie partea nevăzută a muncii de cercetare antropologică. Cum poate cercetătorul să cîştige încrederea celor pe care îi studiază? În ce măsură se poate el integra în societatea cercetată? Este posibilă păstrarea unei distanţe obiective, fără a altera valorile comunităţii prin impunerea propriilor valori? Obiectivul lui Frederic Compain oferă o privire asupra modului de viaţă şi a comportamentului populaţiei aborigene pe care o studiază, lărgind ulterior sfera abordării, cu ajutorul interviurilor, dar şi al comentariului personal, prin care antopologul introduce propriile sale gînduri şi reacţii. Combinînd interviurile cu jurnalul oral al autorului, filmul se constituie într-o abordare interesantă a metodologiei de cercetare de teren şi a realizării de film antropologic. ...

În sudul provinciei Kosovo, într-o vale învecinată cu graniţa macedoneană, există o enclavă sârbească, formată din doisprezece sate. Două dintre ele se bucură de o oarecare protecţie naturală datorită poziţiei lor, ceea ce nu este valabil şi pentru celelalte zece. Vulnerabilitatea acestor localităţi a devenit evidentă mai ales odată cu izbucnirea conflictului din zonă, care a deteriorat grav relaţiile interetnice. Din 1999 încoace, oamenii din satele sârbeşti trăiesc aproape izolaţi. Toate drumurile care leagă localităţiile lor de restul ţării trec prin teritoriul kosovar, fiind prin urmare nesigure şi chiar periculoase pentru sârbi. Astfel, o simplă deplasare devine o adevărată aventură. Oamenii trebuie să călătorească în convoaie, sub protecţia armată a forţelor KFOR. Filmul prezintă un alt fel de victime ale războiului din Kosovo, evidenţiind absurdul confictelor interetnice, care distrug vieţile oamenilor. ...

Boro Miranovic, fost actor, îşi pregăteşte candidatura pentru alegerile prezidenţiale din Muntenegru. Oferta lui electorală e transpusă în spoturi TV realizate în stilul benzilor desenate, care îl înfăţişează în costum de gladiator sau în timpul antrenamentelor de body building, emiţînd soluţii simpliste pentru problemele cu care se confruntă ţara. Pentru a rămîne în cursă, Miranovic ar fi avut nevoie de două mii de adeziuni, dar la verificarea listelor se descoperă că semnăturile valabile abia depăşesc două sute. Dincolo de cheia comică în care tratează subiectul, filmul aminteşte de perioada imediat următoare căderii comunismului, când astfel de personaje stranii apăreau meteoric în prim-planul vieţii politice, în mai toate ţările Europei de Est. ...

Realizat într-un centru din Teheran, care oferă adăpost femeilor victime ale abuzurilor în familie, filmul urmăreşte soarta a cinci tinere. Este povestea curajului şi a puterii lor de a rezista, după ce au lăsat în urmă o situaţie familială devenită insuportabilă. Filmul analizează experienţele pe care le trăiesc într-o lume dominată de autoritatea masculină, dorinţa lor de a fi libere şi respectate şi speranţa că viitorul le va aduce ceva mai bun. Centrul este condus de doamna Shirazi, o persoană dinamică şi cuceritoare, care reuşeşte să le ofere fetelor protecţie şi să le ajute să renegocieze relaţiile cu familiile. Filmul este relevant pentru situaţia femeilor din Iran, care învaţă să lupte cu regulile învechite, pe fundalul schimbărilor rapide din ţara lor. ...

Filmul este povestea purificării etnice, văzute prin ochii femeilor de toate vârstele. Printre victimele războaielor moderne, ponderea femeilor este din ce în ce mai mare. Femeile din acest film au supravieţuit celei mai recente crize din Balcani, purificarea etnică din Kosovo. Au îndurat violuri în grup şi au fost martore la execuţia propriilor lor soţi sau fii. Filmul spune povestea adevărată a unor femei, care încearcă să revină la normal, după ce războiul le-a distrus şi le-a schimbat vieţile pentru totdeauna. ...

Filmul urmăreşte mediul în care trăiesc muncitoarele dintr-o fabrică de conserve de peşte din Franţa. În Douarnez, un orăşel de pe coasta bretonă, funcţionau cu ani în urmă douăzeci de asemenea fabrici. Astăzi, numărul lor s-a restrâns la trei. Din cei trei sute de angajaţi, majoritatea sunt femei. Camera le urmăreşte pe câteva dintre muncitoarele la banda rulantă, unde viteza şi precizia sunt calităţi esenţiale pentru funcţionarea întregului angrenaj. Treptat, filmul pătrunde dincolo de gesturile lor automate, pentru a afla la ce se gândesc muncitoarele în timp ce mâinile lor ţin ritmul liniei de producţie, cum îşi privesc propria condiţie şi cum reuşeşte fiecare să se adapteze şi să reziste la stresul muncii la bandă. Unele sunt mulţumite de slujbă, altele o văd ca pe ceva temporar. Noile angajate se străduiesc să ţină pasul cu veteranele, pentru care mişcările au devenit aproape a doua natură. Deşi nu prea e timp pentru vorbă în timpul lucrului, există totuşi o relaţie între aceste femei, care împărtăşesc speranţe şi leagă prietenii, ce trec dincolo de zidurile fabricii de conserve. ...

Filmul dezvăluie o pagină din atrocităţile comise de autorităţile chineze în timpul Revoluţiei Culturale, urmărind destinul unei femei, Haixia, care trăieşte într-un sat din regiunea Yan'an. Abandonată imediat după naştere, Haixia porneşte în căutarea părinţilor ei naturali, încercînd să înţeleagă de ce a venit pe lume. În vremea Revoluţiei Culturale, părinţii ei erau înregimentaţi în Gărzile Rosii, detaşamente de tineri din Beijing, trimişi, într-o deportare mascată, să lucreze în agricultură în cele mai îndepărtate regiuni ale Chinei. Căutările Haixiei readuc în memoria celor din generaţia Gărzilor Roşii acele zile, pe care toţi ar fi dorit să le uite. Găseşte totuşi înţelegere la Huang Yuling, fost membru al Gărzilor Roşii, judecat şi condamnat pentru activităţi contraevoluţionare. După treizeci de ani de la Revoluţia Culturală, Haixia şi Yuling pornesc împreună în căutarea adevărului. ...

Un documentar despre două femei, care au multe în comun. Născute în timpul Primului Război Mondial, ele sunt contemporane cu formarea statului iugoslav, după prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar. Fiecare şi-a urmat destinul, trăind în regiuni diferite ale ţării: în Bosnia majoritar musulmană, respectiv în Slovenia catolică. Deşi nu s-au întîlnit niciodată, copiii şi nepoţii sunt cei care le leagă. ...

Sunt cei care cunosc după acoperişuri toate clădirile din oraş. Sunt cei care găsesc uşa hornului în cele mai ascunse cotloane ale podurilor. Pe stradă, nu pot trece neobservaţi: toţi întorc capul după aceste apariţii cu joben. Hornarii sunt mândri de ceea ce fac. Meseria lor nu e la îndemâna oricui. Cei cu fobia înălţimii sunt excluşi. Mai e nevoie şi de alte calităţi, pe care nu le are toată lumea. Filmul urmăreşte rutina zilnică a hornarilor din Poznan şi superstiţiile legate de imaginea lor de aducători de noroc. Deşi hornarii par să aparţină altui secol, oamenii au în continuare nevoie de ei. ...

Un excelent documentar observaţional, filmat în gara Howrah din Calcutta, una dintre cele mai mari gări din Asia. Dincolo de importanţa ei ca nod de cale ferată pentru transporturile de mărfuri şi pasageri, gara e un întreg univers. Într-o mişcare permanentă şi dezordonată, dirijaţi de anunţurile megafoanelor, oamenii vin şi pleacă, trag după ei bagaje, se înghesuie în trenuri. Pentru unii, gara înseamnă un domiciliu permanent, unde se fac ore la o şcoală improvizată şi o echipă sanitară mobilă se ocupă de problemele lor medicale. Pe un peron zace, nebăgat în seamă, cadavrul unui vagabond. Din mareea multicoloră, filmul punctează detalii semnificative pentru rutina zilnică şi contraste extreme, care se combină într-o reprezentare condensată a metropolei indiene. ...

Protagoniştii filmului sunt ţigani muzicanţi. Oamenii îi numesc ţigani iagale, adică focoşi, pentru că muzica lor are darul de a-i trezi pe toţi din amorţeală. Faima lor depăşeşte cu mult graniţele satului natal. Îi auzim vorbind cu mândrie despre admiratorii lor de peste hotare, printre care se numără staruri ca Johnny Depp si Vanessa Paradis. Însă succesul internaţional nu îi face fericiţi pe deplin, atâta vreme cât la ei acasă nu se simt acceptaţi ca făcând parte din majoritate. ...

Filmul este o prezentare antropologică realizată cu mare sensibilitate, a comunităţii Qiang, urmaşii unuia dintre cele mai vechi grupuri etnice care trăiesc în China. Cong Huan este o fetiţă de nouă ani, care trăieşte împreună cu familia ei într-un sat aflat la 3000 m altitudine. Cam o sută de gospodării alcătuiesc această aşezare izolată în munţi, fără nici un drum de acces. Bătrînii din sat vorbesc limba Qiang şi îşi păstrează obiceiurile tradiţionale. Părinţii lui Cong Huan hotărăsc că fiica lor trebuie să înveţe limba şi să afle despre vechile obiceiuri. Filmul o însoţeşte în tot acest proces, aducând în faţa spectatorului povestitori bătrâni împreună cu povestirile lor, cîntece şi dansuri. Mama fetiţei, pricepută în arta populară, îi dezvăluie secrete ale meşteşugurilor tradiţionale. În momentele de joacă, Cong Huan şi prietenii ei imită ceea ce văd la părinţi: o muncă permanentă pentru asigurarea zilei de mâine. În acest fel, copiii se adaptează de mici condiţiilor grele, pentru că la 3000 m, viaţa nu e o joacă. ...

Busaa e o mică afacere din Etiopia, înjghebată de câţiva activişti politici abia eliberaţi din închisoare, care oferă împrumuturi modeste oamenilor nevoiaşi. După o campanie intensă de atragere a clienţilor, apar şi primele rezultate. Unul dintre agenţii firmei reuşeşte să le convingă pe femeile din satul lui să facă mici împrumuturi, care să le ajute să trăiască mai bine şi să câştige suficient pentru a putea returna banii. Dar realitatea nu seamănă cu previziunile agentului. Cu banii împrumutaţi, o femeie cumpără o găină americană. Totul merge bine la început, găina face ouă şi din ouă ies pui, care ar trebui să crească şi să facă la rândul lor alte ouă. Dar apare un şobolan, care mănîncă ouăle. Ca să scape de el, femeia pune otravă. În loc să fie mâncată de şobolan, otrava e mâncată de găina americană, care moare. Rămâne împrumutul, care trebuie returnat. Pe măsură ce apar tot felul de greutăţi, oamenii sunt cuprinşi de îndoieli, iar agenţii firmei îşi pun la bătaie toată puterea de convingere, ca să nu piardă clientela. În plus, discuţiile aprinse despre greutăţiile cu care se confruntă oamenii zi de zi îi îndeamnă să-şi reconsidere principiile ideologice. ...

Filmat între 1999 şi 2001, filmul urmăreşte întoarcerea acasă, după şapte ani de exil, a musulmanilor şi bosniacilor alungaţi dintr-un sat mixt, croato-bosniac, din centrul ţării. Filmul este o continuare a documentarului SUNTEM CU TOŢII VECINI, produs în 1993 de Granada Telvision, în colaborare cu Tone Bringa. Această primă parte analiza ruptura intervenită între musulmani şi croaţi, alungarea populaţiei musulmane şi distrugerea gospodăriilor acestora din urmă de către forţele croate. ÎNTOARCEREA ACASĂ se axează pe dorinţa refugiaţilor de a se întoarce în sat, dorinţă care nu i-a părăsit nicio clipă în anii de exil. Surprinzător, bosniacii reveniţi în sat nu intră în conflict cu croaţii instalaţi în fostele lor locuinţe. Trecuţi şi unii, şi alţii prin experienţa amară a refugiului, oamenii sunt capabili să găsească calea către înţelegere. ...

Kusum e o fată obişnuită din India, care, la paisprezece ani, se îmbolnăveşte de o maladie ciudată. Fără vreun motiv aparent, ea refuză mâncarea, se izolează şi are accese inexplicabile de furie. “Spiritele rele au atacat familia” spune Bhagat, vindecătorul căruia i se adresează familia fetei, după ce doctorii practicanţi ai medicinei occidentale nu găsiseră nicio explicaţie. Preferând metodele tradiţionale medicinei moderne, familia porneşte pe un drum lung şi greu, la capătul căruia Kusum trebuie să scape de spiritele rele. Filmul este povestea emoţionantă a unei familii care se luptă cu neşansa, cu sărăcia şi cu boala, apelând la misticism. Ar putea fi “spiritele rele” afecţiuni psihiatrice, ascunse sub o altă denumire? Cât de dependent este omul de credinţă şi de supranatural? Peste tot în lume, oamenii au necazuri aidoma celor prin care trece familia lui Kusum. Diferă doar felul în care înţeleg să le rezolve. ...

Ca să nu fie urmăriţi de ghinion, pescarii norvegieni recurg şi azi la superstiţii, chiar dacă au la dispoziţie tehnologia cea mai modernă şi metode ştiinţifice care să le asigure succesul la pescuit. Filmul însoţeşte echipajul navei Havdron, care începe un nou sezon de pescuit. Macroul este una din sursele lor principale de venit. Pescuitul e şi azi o meserie grea. Riscurilor din larg li se adaugă instabilitatea preţurilor pe piaţa internaţională a peştelui. În încercarea de a ţine sub control riscurile şi incertitudinile, oamenii apelează la elemente magice. Filmul investighează ponderea acestora din urmă în viaţa echipajului navei de pescuit şi, prin extensie, locul pe care îl ocupă credinţele şi superstiţiile în viaţa omului modern. ...

În fiecare an, la început de septembrie, elita politică şi financiară a romilor din România se adună lângă Mănăstirea Costeşti din judeţul Argeş, pentru a sărbători ceea ce ei numesc Ziua Romilor de pretutindeni. E o ocazie de a etala, ca într-un fel de competiţie, maşini luxoase, salbe grele din aur si teancuri de bancnote, şi de a promova o anume imagine a etniei în ochii majorităţii. În realitate, cei mai mulţi romi din România trăiesc sub limita sărăciei şi nu au prea multe în comun cu aceşti oameni, care susţin că îi reprezintă. Întâlnirea celor mai bogaţi şi mai puternici romi din ţară stârneşte curiozitatea tuturor. Pentru unii politicieni români, e o ocazie bună de a-şi asigura voturile celei mai numeroase minorităţi din ţară. Evangheliştii găsesc aici un teren bun pentru a face prozelitism. Din interviurile luate participanţilor la sărbătoare, foarte doritori şi foarte mândri să vorbească în faţa camerei, reiese că, în accepţiunea lor, libertatea e aproape sinonimă cu bogăţia. O bogăţie, pe care o afişează cu ostentaţie, şi care trezeşte invidia multora. ...

Filmul este o prezentare enciclopedică a instrumentelor muzicale tradiţionale din România. Sunetul propriu fiecărui instrument e analizat din perspectiva rolului său în armonia specifică a regiunii de unde provine. În afara instrumentelor clasice de suflat sau cu coarde, lucruri mărunte precum frunza sau solzul de peste pot produce la rândul lor muzică. Descriind marea varietate a instrumentelor tradiţionale, filmul trasează o adevărată hartă a muzicii din România. ...

E vremea Crăciunului şi, într-un sat din Maramureş, oamenii se pregătesc să-i întâmpine pe cei plecaţi la oraş, care se întorc să-şi petreacă sărbătorile împreună cu familiile, mai ales că de acum şi până la Anul Nou, sărbătorile tradiţionale se vor ţine lanţ. Oamenii acestor locuri sunt mândri că şi-au păstrat identitatea şi se consideră urmaşii Dacilor liberi, pentru că nici legiunile romane, nici alţi intruşi nu i-au cucerit vreodată. Această conştiinţă de sine nu îi împiedică să caute o viaţă mai bună în altă parte. Pînă în 1989, îşi încercau norocul la oraş. Apoi, a apărut o nouă destinaţie, mult mai atractivă: Occidentul, unde munca se plăteşte cu bani buni. Filmul aduce în prim plan o familie, a cărei situaţie e definitorie pentru Maramureşul zilelor noastre. Pentru generaţia vârstnică, obiceiurile de la oraş sunt sursă de neîncredere şi chiar de amuzament. Tinerii visează la «tărâmul făgăduinţei», care poate fi cel mai apropiat oraş sau vreo ţară din Europa de Vest. Despre Occident, tot ceea ce ştiu se rezumă la clişeele promovate de televiziune sau la filmările de amator ale celor care muncesc deja acolo. Aceştia din urmă au plecat cu gândul de a se întoarce, când vor fi adunat destui bani. Ce se va întâmpla cu tradiţia locului, atunci când vor reveni, aducând cu ei noua experienţă occidentală, e greu de prevăzut. În fond, cine şi-ar fi imaginat, în urmă cu doar câţiva ani, că oamenii dintr-un sat din Maramureş îşi vor împodobi de Crăciun casa cu ghirlande rămase de la o paradă de pe Champs Elysee? ...

Filmul abordează din mai multe perspective ritualurile tradiţionale din Moldova. De la Crăciun şi până la Anul Nou, satele devin scena unui şir întreg de ritualuri şi ceremonii, care încep cu tăiatul porcului şi culminează cu o procesiune a mascaţilor, la care participă toţi oamenii din sat, fie ca actori, fie ca spectatori. Filmul începe cu perspectiva nostalgică, a amintirilor din copilărie, pentru a continua cu prezentarea ritualurilor aşa cum se întîmplă ele astăzi. Participanţii explică originea şi semnificaţiile măştilor şi ale gesturilor, asa cum ştiu ei din tradiţia orală. În paralel, autorul caută conexiuni în mitologia egipteană, greacă şi romană. Filmul analizează raportul dintre tradiţie şi inovaţie în ritualurile, obiceiurile şi meşteşugurile tradiţionale şi ponderea acestora în viaţa oamenilor. ...

Cine poate lupta împotriva reglementărilor Uniunii Europene privind agricultura? Sculptoriţa Miina Akkijyrkka s-a declarat protectoarea unei rase finlandeze de vaci, neacceptată de UE. Toată viaţa ei, Miina a înotat împotriva curentului. Pentru că e curajoasă şi ciudată, e o persoană controversată. Unii o urăsc, alţii, dimpotriva, o admiră. Filmul e un documentar-portret, care, urmărind viaţa Miinei încă din anii '80, vorbeşte despre tensiunile şi disputele existente în societatea finlandeză. Miina are o viaţă agitată: sfidează directivele UE, intră în conflict cu organizaţiile pentru protecţia animalelor, este arestată, autorităţiile îi sechestrează câinii. Totuşi, găşeste timp să lucreze la o statuie uriaşă, din fragmente de maşini uzate, pe care o numeşte Vaca sfîntă. “Am o inimă mare, spune Miina despre ea însăşi, şi îmi place nebunia şi anormalitatea. Adică tot ceea ce alţii consideră bun de aruncat ”. ...

Părintele Casimiro e un misionar catolic, venit din Polonia în Anzii Bolivieni. Parohia lui cuprinde regiuni aproape inaccesibile, aflate la peste 5000 m altitudine. Casimiro e singurul reprezentant al «lumii civilizate», care s-a încumetat să ajungă până la băştinaşii care trăiesc în această regiune izolată. Regizorul Wojciech Staron a însoţit pe parcursul unui an pelerinajul acestui personaj fascinant. Părintele Casimiro duce o viaţă singuratică şi plină de pericole, mai ales atunci când călătoreşte către cele mai îndepărtate colţuri ale parohiei sale. Alternînd momente fericite cu întîmplări triste, filmul spune povestea unui străin, care încearcă să înţeleagă lumea acestor indieni sud-americani, o lume ale cărei reguli s-au schimbat prea puţin în ultimii cinci sute de ani. Dincolo de incursiunea într-o regiune neatinsă de civilizaţia europeană, filmul reuşeşte să pătrundă pînă în inima misionarului. ...

Pentru cele două soţii ale sale, Haj-Abbas a construit o casă cu două aripi identice. Le-a cumpărat aceleaşi cadouri şi s-a străduit să trăiască în armonie cu amândouă. După moartea sa, cele două văduve, rămân singure în casa cu aripi gemene, nici una neavând copii. Viaţa lor zilnică dezvăluie o relaţie complexă, în care veşnica rivalitate şi eternele certuri sunt dublate de o stranie afecţiune. Gesturi mărunte compun treptat tabloul unei vieţi întregi petrecute împreună. Dincolo de momentele comice şi situaţiile ridicole, filmul spune povestea a două femei, care au fost nevoite să înveţe să trăiască sub acelaşi acoperiş, înţelegând că în faţa bătrâneţii, a bolii şi a morţii nu se au decât una pe cealaltă. ...

Supranumit decanul fotoreporterilor, Iosif Berman a fost aproape de mişcarea de avangardă şi a avut o contribuţie însemnată la fotografia etnografică. A trăit în România între 1890 şi 1941. Ca fotograf, Berman a fost prezent la cele mai fabuloase experienţe sociale, a fost martor al unor întîmplări istorice cruciale şi a cunoscut toate personalităţiile, care au influenţat destinul României de atunci. Un film despre viaţa unui om, care a avut sens atîta timp cît a putut fotografia, şi despre viaţa fotografiilor lui, martori ai destinului unui om şi al unei epoci. ...

San Nicholas era cunoscut ca “oraş al oţelului”, până când a început să se răspândească ştirea, că Sf. Fecioară i se arată lui Gladys Motta, o femeie obişnuită dintr-un cartier modest. În fiecare zi, tot mai mulţi oameni se înghesuie la poarta femeii, cu mesaje pentru Fecioară. Oraşul se umple de pelerini veniţi din toată ţara. Ca la un semnal, se pune în mişcare o întreagă industrie de fabricare şi vânzare de mituri şi miracole. De la micii întreprinzători, care vând plicuri şi hârtie de scris chiar la poarta lui Gladys, până la fabrica unde se fac pe bandă rulantă statuete ale Mariei, comerţul religios e în floare. Autorităţile sesizează momentul şi încearcă să profite de pe urma industriei nou-apărute. Televiziunile transmit poveşti reale şi poveşti fabricate. Sursa întregii isterii, Galdys Motta, rămâne invizibilă, ceea ce sporeşte misterul şi stimulează şi mai mult apetitul nesecat al oamenilor pentru noi şi noi mituri şi legende. ...

Documentarul urmăreşte o familie de cazaci din cea mai vestică provincie a Chinei, Xingjiang, pe parcursul unui an. Etnicii cazaci din China se înrudesc cu populaţia Kazahstanului şi vorbesc aceeaşi limbă. Dar, în timp ce în Kazahstan regimul sovietic i-a transformat pe toţi în agricultori sau muncitori, cazacii din Xingjiang şi-au păstrat stilul de viaţă nomad, legătura cu natura şi dragostea pentru animale. Oameni cu o fire blîndă, cazacii împart teritoriul provinciei cu populaţia Xingjiang, mult mai iuţi din fire. De aceea, preferă să-şi ducă turmele către platourile înalte şi regiunile cele mai îndepărtate din munţi. Echipa de filmare a urmărit o familie nomadă tipică, cu unsprezece copii, pe tot parcursul călătoriei lor în căutarea ierbii. Drumul e dificil şi greutăţile nu sunt puţine. Cîteodată trec zile întregi pînă cînd găsesc ceva de mîncare. Dar viaţa lor nu înseamnă doar o luptă cu greutăţile de tot felul. Este loc şi pentru momente de destindere şi de veselie. Credinţa care îi călăuzeşte e simplă şi de neclintit : iarba va creşte mereu, la fel ca şi copiii lor. ...

După ce asistase, în 1996, la deschiderea unei gropi comune din Bosnia, doamna Ministru pentru problemele refugiaţilor din Cabinetul Danez decide să lase în urmă confortul biroului ministerial, pentru a porni într-o urmărire pe cont propriu a unui criminal de război. Imaginile de coşmar îi întăresc hotărârea de a afla şi a dezvălui opiniei publice totul despre masacrul, care i-a făcut pe atâţia oameni să caute adăpost în Occident. Din cercetări, reiese că autorul masacrului ar fi fost directorul şcolii din localitate. În vara anului 1999, doamna Ministru porneşte de-a lungul şi de-a latul fostei Iugoslavii, în urmărirea celui, al cărui nume era deja înscris pe lista secretă a Tribunalului pentru Crimele de Război din fosta Iugoslavie. Filmul surpinde momentul în care, după paisprezece zile de căutare, ea se află în sfârşit faţă în faţă cu omul care adusese nenorocire atîtor oameni. În loc să întâlnească personificarea răului, aşa cum se aştepta, personajul din faţa ei se dovedeşte a fi pur şi simplu un politician. ...

Filmat într-o închisoare de maximă securitate, documentarul explorează lumea deţinuţilor condamnaţi pe viaţă. Insistând mai puţin asupra faptelor pentru care au fost condamnaţi, autorul preferă să analizeze percepţia lor despre libertate, despre pedeapsă, despre Dumnezeu. Din relatările deţinuţilor, prinde contur o lume aparte, guvernată de legi nescrise, de cunoaşterea şi respectarea cărora depinde supravieţuirea fiecăruia. Deţinuţii MSV prescurtare a sentinţei “muncă silnică pe viată” din codul penal comunist, păstrată în argoul închisorii - vorbesc despre prima lor zi la puşcărie, despre ierarhia strictă care există printre deţinuţi, despre informatori, despre mizeriile traiului în comun şi despre automutilare ca modalitate de a “evada”, măcar pentru câteva zile, la infirmerie. Aici nu există prietenii bazate pe afinităţi, ci doar camaraderii de circumstanţă. Deşi ştiu că sunt condamnaţi pe viaţă, cu toţii visează la ziua când vor ieşi din puşcărie. Este speranţa, care îi ajută să reziste. ...

Joaquim, originar din Mozambic, lucrează la minele de aur din Africa de Sud. Viaţa lui e împărţită între două lumi: cea modernă, a oraşului unde locuieşte şi cea tradiţională, a satului natal. Venit în Africa de Sud doar temporar, pentru a câştiga bani, şederea lui se prelungeşte într-atât încât trec mai mulţi ani până când reuşeşte să se întoarcă acasă, fie şi pentru o scurtă vizită. Între timp, a apărut o a doua soţie, care are grijă de el şi îl ajută în pregătirile de călătorie. Încărcat de cadouri, Joaquim ajunge în sfârşit în satul lui, unde are parte de o primire călduroasă. Dar reproşurile nu întârzie să apară. Prima soţie e supărată pe el pentru că a lipsit atât de mult. Fiul lui, devenit adult, aproape că nu îl recunoaşte. Bătrînii satului îi reproşează că nu şi-a făcut datoria de bărbat, aşa cum cere tradiţia, şi îl presează să facă mai mulţi copii. Nimeni din sat nu poate să înţeleagă, că acceptând să se supună legilor tradiţionale, Joaquim, care e HIV pozitiv, şi-ar condamna propria soţie la moarte. Prins între modernitate şi tradiţie, Joaquim caută în zadar o cale de mijloc. ...

Credinţa în spirite a supravieţuit în Birmania, în ciuda triumfului religiei budiste şi a absurdităţilor dictaturii militare. Cultul spiritelor e însufleţit de persoane stranii, cu capacităţi de medium, mulţi dintre ei homosexuali. Întreţinând acest cult, ei fac viaţa oamenilor suportabilă, într-o ţară guvernată de unul dintre cele mai dure regimuri din lume. Filmat în capitala Birmaniei, Yangon, fără permisiunea autorităţilor, PRIETENI SUS-PUŞI îl poartă pe spectator în tainele acestui cult şi îi dezvăluie viaţa celor care practică meseria de medium. Două bătrâne pline de viaţă întreţin firul poveştii, care pătrunde într-o lume necunoscută, cu istoriile ei emoţionante, costume extravagante, muzică exuberantă şi dansuri dezlănţuite. Explorînd acest teritoriu straniu, aflăm că, pentru oamenii de la toate nivelele societăţii birmaneze, un medium e şi asistent social, şi psihiatru. ...

Contele Tibor Kalnoky s-a născut în Germania, a trăit în Statele Unite, în Olanda şi în Franţa. Descendent al uneia dintre cele mai vechi familii de nobili transilvăneni, s-a stabilit în urmă cu câţiva ani în Transilvania. Între timp, a devenit o persoană publică şi participă activ la dezvoltarea zonei. La sosirea sa, contele a găsit cele două castele ale familiei în ruină. Filmul urmăreşte procesul de restaurare a castelelor, relatat din perspectiva personală a contelui Kalnoky. În opinia sa, restaurarea înseamnă mult mai mult decât recondiţionarea unor ziduri. «Paradoxul restaurării spune Kalnoky, este dificultatea de a interveni pe formă, fără a distruge spiritul». În interioarele restaurate ale castelului, elemente de confort modern sunt integrate cu un gust desăvârşit în atmosfera tradiţională, demonstrând că Tibor Kalnoky a reuşit să atingă acest echilibru fragil. Dincolo de povestea restaurării unor castele vechi, filmul urmăreşte un om care îşi caută rădăcinile, în încercarea de a reînvia spiritul familiei. ...

Într-un eseu cinematografic despre viata într-un sat uitat de lume din câmpia Bărăganului, filmul explorează graniţa nedefinită dintre mit si realitate, dezvăluind semnificaţiile spirituale, pe care ţăranii le asociază şi celor mai banale lucruri care îi înconjoară. ...

În munţii Hengduan din vestul provinciei Yunnan din China, există un sat al elevilor, puţin cunoscut şi aproape inaccesibil celor din afară. Se numeşte Tian Deng şi este locul care adăposteşte singura şcoală dintr-o zonă care se întinde pe aproape 160 km2. Din cauza terenului accidentat şi a drumurilor periculoase, copiii din zonă nu pot veni la şcoală în fiecare zi. De aceea, singura soluţie este să locuiască chiar lîngă şcoală. În lipsa unor cămine şi a unei cantine, pe care şcoala nu-şi poate permite să le construiască şi să le întreţină, părinţii copiilor le-au construit mici adăposturi din lemn. Cu timpul, au apărut în jurul şcolii 80 de asemenea construcţii. Aici locuiesc peste 300 de elevi, între şase şi paisprezece ani. După ore, elevii de la Tian Deng trebuie să vadă de micile lor gospodării. Gătesc, spală rufe, fac focul, aduc apă, pentru că trebuie să-şi poarte singuri de grijă. Din ziua în care ajung în satul elevilor, aceşti copii poartă toată povara responsabilităţilor de adult. ...

Printr-o excelentă abordare antropologică, filmul spune povestea vieţii cotidiene a unei bătrâne, care trăieşte retrasă într-o gospodărie modestă în munte, departe de satul ei natal. Autorul urmăreşte subiectul cu multă sensibilitate, scoţând în evidenţă greutăţile pe care femeia le are de trecut singură în fiecare zi. Aspecte etnografice precum coptul pâinii, mulsul oilor sau clăditul căpiţelor, îşi găsesc locul în film fără ostentaţie si fără a întrerupe firul poveştii. Zilele si anotimpurile se scurg domol. Din când în când, apar, ca un contrapunct, veşti aduse din sat de fiul bătrânei. Prin intermediul cadrelor lungi şi al unui montaj inspirat, filmul vorbeşte despre singurătate, bătrâneţe şi puterea de a rezista. Într-un ritm lent şi captivant totodată, descoperim o lume total diferită de realitatea agitată din jurul nostru. ...

Un documentar despre o Şcoală din Atena, unde elevii provin din două comunităţi şi două culturi diferite. Mai mult de jumătate dintre ei sunt de etnie turcă, deci musulmani, într-un oraş dominat de greci ortodocşi. Într-un mediu ostil, încărcat de prejudecăţi sociale şi xenofobie, profesorii se străduiesc să asigure un climat de normalitate pentru copiii ambelor comunităţi. Documentarul urmăreşte viaţa din şcoală şi din cartierul atenian timp de un an, abordînd problematica integrării minorităţilor în societatea elenă. În Grecia, percepţia rasistă a majorităţii asupra celorlalte grupuri etnice, discriminarea minorităţilor şi dorinţa legitimă a acestora din urmă de a le fi respectată limba, cultura şi religia, precum şi sprijinul pe care statul şi societatea ar trebui să îl acorde în această direcţie, sunt probleme care au intrat de curînd în atenţia opiniei publice. Filmul examinează obstacolele pe care le întîmpină profesorii acestei şcoli, extinzînd analiza asupra importanţei gesturilor individuale în schimbarea atitudinilor rasiste şi în eliminarea stereotipiilor. ...

Apropierea anului 2000 generează o furtună de îngrijorare într-un sat din Papua Noua Guinee. Zvonurile despre o posibilă catastrofă în funcţionarea computerelor au ajuns şi aici, iar oamenii sunt îngrijoraţi pentru soarta banilor câştigaţi din vânzarea uleiului de palmier, pe care îi ţin la bancă. Un alt motiv de agitaţie e disputa religioasă dintre diferitele culte creştine, care încearcă să atragă cât mai mulţi credincioşi de partea lor. Angajaţi în discuţii aprinse cu argumente pro şi contra, sătenii neglijează ritualurile tradiţionale de celebrare a morţilor. În credinţa tradiţională, morţii au puterea de a-şi ajuta rudele în viaţă, care, la rândul lor, au obligaţia de a organiza ceremonii speciale pentru cinstirea celor plecaţi. În ultima vreme, ajutorul strămoşilor nu s-a mai făcut simţit, iar în sat apare bănuiala, că morţii au plecat, simţindu-se neglijaţi. Se crede chiar, că s-ar fi mutat într-o ţară bogată, poate chiar ţara de unde au venit albii care filmează, de teamă că omul alb din ţara lor i-ar putea pune la muncă. Analizând reacţiile oamenilor din sat, care oscilează între tradiţie şi modernitate, filmul abordează disputa foarte actuală, care opune identitatea globalizării. ...

Staroverii înseamnă în limba rusă “de credinţă veche”. Povestea ruşilor de rit vechi a început în sec. XVI, când Patriarhul Bisericii Ruse, sprijinit de tar, a impus reforme religioase în Rusia. Cei care n-au vrut să se supună, au fost persecutaţi cu brutalitate şi nevoiţi să caute adăpost în Siberia sau în ţări îndepărtate. Mulţi s-au refugiat în Europa, iar alţii au ajuns până în China, Japonia sau America. Comunitatea ruşilor de rit vechi stabiliţi în România este una dintre cele mai numeroase. Filmul este dedicat forţei extraordinare a acestei comunităţi, de a-şi păstra limba, obiceiurile şi religia, găsind în credinţa lor în Dumnezeu izvorul puterii de a rezista. ...

ŢINUTUL DIN NORD este un document etnografic despre meşteşugul fabricării cărbunelui de lemn şi a varului în zonele împădurite din nodrul Ungariei, lângă satul Répáshuta. Filmul îi urmăreşte pe oamenii care practică şi în prezent aceste meserii, identificând totodată în cultura lor elemente slovace şi germane, care s-au păstrat până astăzi. ...

Un film despre viaţa lui Iosip Broz Tito, dincolo de imaginea sa oficială. Omul care a condus Iugoslavia cu o mînă de fier timp de patru decenii a fost rând pe rând partizan, prizonier, dictator, idol. Foşti colegi, prieteni şi oameni care au fost în serviciul său îşi deapănă amintirile personale despre omul care a condus Iugoslavia din anii ocupaţiei germane pînă în 1980, câştigând respectul marilor puteri ale vremii. ...

Încojurată de autostrăzi şi de clădiri moderne, vechea biserică Sf. Petru e o apariţie contrastantă la periferia oraşului Amsterdam. În ultima vreme, biserica nu mai e destinată exclusiv slujbelor duminicale, lăsînd loc şi altor activităţi, care o transformă în centru cultural pentru comunitate. Aici funcţionează un bar, iar în timpul săptămânii au loc felurite petreceri. În fiecare luni e seară de bridge. Corul de muzică populară face repetiţii tot în spaţiul bisericii. Biserica Sf. Petru adăposteşte morminte foarte vechi. De fapt, dacă nu ar fi beneficiat de un privilegiu, prin care i se acordă drept de veci asupra mormintelor, biserica ar fi fost demolată demult. Astăzi, vechile morminte sunt îngrijite de familiile care le deţin. Unii le cedează bisericii, pentru a fi revândute solicitanţilor, nu puţini la număr. Unii preferă să-şi pregătească odihna veşnică încă din timpul vieţii. În afară de povestea lor, filmul se opreşte asupra soluţiilor adoptate de biserică pentru a face faţă timpurilor moderne, analizînd tendinţa existentă în Olanda, de secularizare a aşezămintelor sacre. ...

De Sf. Gheorghe, ţăranii din Munţii Apuseni celebrează Sîngeorzul, o sărbătoare care, deşi legată de calendarul creştin ortodox, îşi are rădăcinile într-un ritual păgân de purificare si fertilitate la început de an agrar. La origine, era un ritual de purificare a oamenilor şi animalelor şi de asigurarea fertilităţii, la început de an agrar. Mascaţii aveau rolul de a alunga spiritele rele, despre care se spunea că umblă pe pământ în noaptea dinaintea sărbătorii. Filmul descrie vechiul ritual aşa cum se întâmplă el astăzi, explicându-i semnificaţiile prin vocile participanţilor. ...

Realizat la scurt timp după încheierea ostilităţilor din războaiele iugoslave, filmul este o ocazie rară de experimenta direct şi "la cald" climatul social din ţările fostei Iugoslavii în primele zile post-conflict. Documentarul îi urmăreşte pe câţiva dintre jucătorii "echipei de vis" a Iugoslaviei din anii '80 şi observă cum conflictele politice şi etnice au transformat competiţia sportivă într-un teritoriu propice disputelor politice. Nu demult aceşti jucători erau idoli naţionali şi erau ovaţionaţi în toate ţările din Federaţie. În anii '90, separarea republicilor iugoslave i-a trimis în echipe naţionale diferite. Foşti coechipieri şi prieteni, iată-i acum adversari, iar mulţimea care îi ovaţiona în trecut îi huiduie pe croaţi la Belgrad şi pe sârbi la Zagreb. Camaraderia care îi unea în zilele de glorie nu a rezistat. Cu toate declaraţiile de bune intenţii, vechile prietenii sunt spulberate de presiunile care vin asupra lor din toate părţile. Spiritul jocului a dispărut. "Regizorul concentrează întreaga istorie a dezintegrării Iugoslaviei în povestea acestui grup de oameni de etnii diferite. Destrămarea echipei naţionale e folosită şi ca modalitate de a sugera efectele devastatoare ale războiului fără a arăta arme, sânge şi ruine. Documentarul este, de asemenea, o pledoarie pentru rezistenţă morală în faţa presiunii şi a manipulării." (motivaţia juriului Astra 2002 la înmânarea documentarului lui Vuk Janic premiul Cel mai bun Film European) ...

Prin intermediul mărturiilor unor profesori universitari, filmul oferă o perspectivă personală asupra istoriei recente a Clujului universitar. Perioada abordată se întinde de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial până în zilele noastre. Protagoniştii filmului şi-au început cariera în anii tulburi ai deceniului al cincelea, când regimul comunist abia instalat începea să-şi impună propriul sistem de valori. Cariera universitară şi viaţa personală a tuturor celor intervievaţi a urmat cursul acelor ani, când totul era menţinut sub control de către autorităţi. Relatările personale ale protagoniştilor dau imaginea destinului unei generaţii si a unei perioade din istoria instituţiei de mare tradiţie, care e Universitatea clujeană. ...

Filmul aduce în prim plan forţa şi eroismul unei comunităţi, calităţi care i-au ajutat pe oameni să supravieţuiască unei catastrofe naturale, ce venea la scurt timp după Marea Criză Economică din Statele Unite. Este povestea inundaţiilor devastatoare din 1937, cînd fluviul Ohio a înecat oraşul Portsmouth. Deşi oraşul avea diguri rezistente şi un sistem de protecţie, care îl ferise de inundaţii în ultimii 24 de ani, potopul din 1937 a depăşit toate previziunile. Două treimi din oraş au fost acoperite de ape şi 34.000 oameni au rămas fără adăpost. Supravieţuitorii catastrofei vorbesc despre puterea comunităţii de a rezista în faţa catastrofei. Interviuri, relatări ale martorilor oculari, imagini de arhivă şi fragmente de jurnal, compun o pagină din cronica oraşului Portsmouth şi din istoria Americii, în epoca de după Marea Criză şi înainte de cel de-al doilea Război Mondial. ...