Synopsis:
Această retrospectivă încearcă să creeze o hartă care să descrie itinerarul semințelor plantate de experimentul neorealist, prezentând lucrări care chestionează conceptul de documentar ca gen de film privilegiat, având în vedere relația acestui gen cu realitatea și, în acest sens, axându-se pe reprezentarea unei astfel de realități. Aceasta este o selecție limitată – atât în timp, cât și în spațiu – a cărui scop este de a sugera alte relații create între alte filmografii. Condițiile tehnice de mobilitate și echipele de film restrânse au permis cinematografiei postura de critic, martor și cercetător, față de cele care fuseseră până atunci invizibile: un „cinema portabil” care creează poezie pentru imaginația populară și capacitatea oamenilor de a fi auto-reflexivi: La Terra trema, Umberto D. Subarnarekha face parte dintr-o trilogie despre refugiați, regizată de Ritwik Ghatak, și e unul dintre filmele esențiale ale Parallel Cinema din India. Ghatak însuși a fost refugiat pe timpul marei crize est-bengaleze din 47. În filmul Adela, Adolfo Alix Jr. o filmează pe Anita Linda (o fostă divă a radioului) în cartierele sărace din Manila, construind o analiză a sistemului de clasă violent din Filipine, într-un joc de auto-ficțiune care îi implică pe cei filmați. În 1961, Mackenzie a regizat documentarul Exilații, care îi are ca protagoniști pe Nativ-americanii care locuiesc la marginea orașului Los Angeles: cei care nu aparțin nicăieri, portretizați în cadre lungi care creează un „realism de durată” (R. Koehler). Moartea Domnului Lăzărescu, de Cristi Puiu, reprezintă cheia înțelegerii Noului Val Românesc. Punctul de vedere al autorului și al camerei de filmat reprezintă alternative la imaginarul statului totalitar, printr-un principiu minimalist (atât narativ, cât și pictorial) care reflectă un posibil realism în cinema. Din Portugalia, Os Mutantes, de Teresa Villaverde: într-o țară dezamăgită de o revoluție neîmplinită și amorțită de visul european, adolescenți delicvenți proscriși se plimbă într-o realitate paralelă Lisabonei anilor 90. Dedicată realității, cinematografia a refuzat estetica și constrângerile politice ale documentarului tradițional și a intrat într-un pact cu oamenii și cu însăși cinematografia. Retrospectiva Neorealism și Nou-realism este un program "carte de blanche" al Doclisboa International Film Festival