Tokyo Waka
John Haptas | Kristine Samuelson
|
|
|
USA
|
|
|
2012
|
|
|
63'
|
Synopsis:
Tokyo este un oraş ultramodern, spectaculos, cu o viaţă trepidantă, zi şi noapte. Deasupra lui însă, pe acoperişurile clădirilor, pe stâlpi sau pe firele electrice, trăiesc 20.000 de ciori. Pentru că numărul lor se află într-o creştere alarmantă, administraţia metropolei s-a văzut nevoită să ia măsuri. A început să le vâneze, să le întindă capcane, să le distrugă cuiburile şi să le împiedice accesul la gunoaie – sursa lor de hrană. Dar ciorile s-au adaptat în permanenţă, obligându-i pe cei 13 milioane de locuitori ai oraşului să trăiască mai departe alături de ele. Dincolo de a urmări numai comportamentul ciorilor, filmul se dovedeşte a fi un poem episodic şi discursiv despre viaţa şi cultura din Tokyo, unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii.