Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

Cheia

| Israel | 2001 | 56'

Synopsis:
Singurii locuitori evrei dintr-un sat din Munţii Galileei sunt pe picior de război. Motivul disputei lor fără sfârşit este cheia vechii sinagogi. Fiecare îşi proclamă dreptul de a o păstra, invocînd complicate legături de familie. Proiectată pe fundalul conflictului din Orientul Mijlociu, cearta lor este o tragicomedie despre condiţia umană. De ce se ceartă oamenii? Cum de nu pot găsi calea spre reconciliere? Totuşi, cei doi protagonişti se găsesc la un moment dat de aceeaşi parte a baricadei, atunci cînd un intrus începe construcţia unei sinagogi noi în apropierea celei vechi. «Când se simt atacaţi din afară, explică unul dintre personaje, toţi evreii lasă la o parte certurile dintre ei şi se unesc împotriva intrusului. De îndată ce a trecut pericolul, ne mâncăm iar unul pe celălalt, iar arabii stau de-o parte şi se strică de râs». Urmărind conflictul minor dintre cei doi, cu episoadele sale uneori comic-ridicole, iar alteori mişcătoare, spectatorul nu poate să nu se întrebe: unde e cheia situaţiei din Orientul Mijlociu?