Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

Kayayo, fetele-hamal

| Norway, Ghana | 2016 | 35'

Synopsis:
Bamunu are doar 8 ani, dar se află deja de 2 ani în Accra, muncind prin piețele din capitala ghaneză ca hamal: deși subțire și fragilă, ea poartă pe cap cumpărăturile doamnelor, care o plătesc extrem de puțin pentru munca ei, având în vedere că greutățile pe care le cară ar frânge chiar și un adult. Fata nu a fost niciodată la școală, nu știe să citească sau să socotească sumele de bani pe care le câștigă, iar străinii profită de neștiința ei pentru a o înșela. Momentele libere și le petrece cu prietena ei sau rugându-se să i se permită să revină acasă, la părinții și frații ei. Dar întoarcerea acasă este de scurtă durată și toate speranțele lui Bamunu se năruiesc. Cuvintele tatălui ei, atunci când o trimite înapoi la muncă, ne stăruie în minte și după terminarea filmului: „Ai 8 ani. Nu mai ești un copil.”