Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

Sindromul Fitzcarraldo

Laura Morales | Switzerland | 2017 | 28'

Synopsis:
O reprezentare inteligentă a neocolonialismului, "Sindromul Fitzcarraldo” este un documentar impresionant prin modul în care reuşeşte cu subtilitate şi exactitate să abordeze tema aproprierii culturale, facilitată de turism, globalizare şi nostalgia Occidentului pentru trecut. Jungla amazoniană luxuriantă şi tradiţiile sale sunt transformate în spectacol pentru vizitatorii care doresc o reconectare cu ceea ce ei consideră a fi o lume mai pură. Dacă la început pare că aparatul de filmat împarte cu lejeritate acelaşi spaţiu cu localnicii, glisând prin păduri şi de-a lungul râului, cadrele lungi dilatând timpul, prezenţa turiştilor schimbă subtil starea de spirit. Acum, aparatul devine un instrument de înregistrare al experienţelor occidentale. Un film care sugerează, dar nu enunţă în mod explicit, Fitzcarraldo Syndrome este o observaţie puternică şi inteligentă a modului în care felul nostru de a experimenta lumea a transformat cultura în ceva menit nu a fi trăit, ci însuşit.