Râu
Suntem purtați, plutind, în 39 de țări, de pe toate continentele, și luăm urma circuitului apei în natură, de la ghețari și zăpada de pe creste, deasupra râurilor, oceanelor, prin nori și ploaie, pentru a vedea dependența și legătura oamenilor cu râurile. Imaginile spectaculoase
sunt încununate de vocea caldă de povestitor a lui Willem Dafoe și tonurile remarcabilei Australian Chamber Orchestra. „Suntem strămoși buni?”, ne provoacă povestitorul să ne întrebăm, într-un documentar care îmbină spiritualul cu profanul. Dar tot frumosul ne arată
ceea ce pierdem. Este un semnal de alarmă pentru conștientizarea impactului pe care împreună îl avem asupra mediului.
...
Recital de pian Alexandru Manolache
Absolvent al Colegiului Național de Muzică „George Enescu” din București, Alexandru Manolache a început studiul pianului la vârsta de 4 ani. În 2017 a susținut primele două recitaluri personale, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj și la Sala Mică a Ateneului Român. Au urmat recitaluri la Timișoara, Arad, Bușteni, Bacău, Palatele Brâncovenești – Mogoșoaia etc. În octombrie 2018 a debutat și ca solist, în Concertul în do major nr. 13, K.415 de Mozart, alături de Orchestra filarmonică din Pitești, dirijor Tiberiu Oprea.
În noiembrie 2019 a câștigat premiul pentru cel mai tânăr finalist la Concursul Internațional Mozart de la Cluj-Napoca. A participat la masterclass-uri cu Robert Levin (Salzburg, 2016), Cristian Beldi (Wavre, 2017), Roland Krüger (Halle, 2018), Martin Hugues (Viena, 2021, 2022).
Programul concertului include:
Johann Sebastian BACH – Partita nr. 2, în do minor
Ludwig van BEETHOVEN – Sonata nr.17, în re minor, op.31 nr.2, „Furtuna”
George ENESCU – Pavana din Suita pentru pian op.10
Franz LISZT (1811-1886) – „După o lectură de Dante” – Fantasia quasi Sonata
Concertul va avea loc în 12 octombrie, de la ora 19, la Forumul German Sibiu - Sala Oglinzilor.
...