Dezorientat din cauza originii sale mixte iudeo-arabe, Tim nu mai găseşte refugiu în lumea imaginară de desen animat pe care şi-a cosntruit-o în copilărie. Hotărârea de a-şi cunoaşte în sfârşit tatăl arab îl aruncă într-un vârtej de emoţii. Regizorii creează un echilibru inteligent între abordarea autoironică, amuzantă, şi gravitatea subiectului. Doar în aparenţă relaxat şi lejer, filmul examinează chestiuni esenţiale legate de origine şi identitate. Universul interior al lui Tim e recreat în stilul desenelor animate 2D şi 3D corespunzătoare epocii. ...

În Quebec City, capitala provinciei canadiene de limbă franceză, obiectele din magazinele de antichităţi sau din magazinele de specialitate se deosebesc de produsele de masă prin faptul că celebrează cultura şi identitatea locale. Un scurtmetraj etnografic despre chilipirurile de pe cea mai faimoasă stradă comercială a oraşului, If Objects Could Speak subliniază conexiuni surprinzătoare între obiecte şi modul cum ele sunt folosite. De exemplu, obiecte din fontă, articole vestimentare din piele, plăcuţe de maşină şi ghetele de iarnă devin dovezi ale complexităţii creuzetului cultural local. ...

Documentar hibrid profund poetic, Our Song to War observă oraşul afro-columbian Bojaya în proces de reconciliere cu trecutul devastat de război. Printre ruine sătenii îşi văd de viaţă. Copiii, unii cu părinţi luptători de gherilă, alţii cu părinţi membri ai organizaţiilor paramilitare sau civili, leagă prietenii improbabile, apropiindu-se prin pierderea pe care cu toţii au suferit-o. În loc să rămână blocaţi în trauma trecutului, ei se eliberează de aceasta prin ritualuri cathartice. Folosind filmări observaţionale candide și un voice over ce şopteşte misterios poveşti supranaturale, documentarul se dovedeşte o oglindă a aurei mistice înrădăcinate în acest loc. Atât în Bojaya, cât şi în film, lumescul și fantasticul coexistă. ...

Mama hrăneşte piţigoi la fereastra unei clădiri înalte din Mariupol, Ucraina, şi creşte mere ionatane la casa de vară din apropierea liniei frontului. Ca să-şi descrie viaţa sofisticată fiicei prea ocupate din Kiev, femeia filmează clipuri pe mica ei cameră de luat vederi. Lungeşte conversaţia spunându-i poveşti fiicei acum mature. Clipurile se transformă în scrisori naive: dincolo de urmele de animale imprimate în pământ şi dincolo de zgomotul exploziilor, nevoia de dragoste rămâne neştirbită. Regizoarea foloseşte creativ imaginile filmate de mama ei, iar naraţiunea are un efect puternic, comunicând sentimentul de deznădeje ce domină într-un loc aflat în conflict, unde nimic nu mai este cum a fost. ...

Sub pretextul unui making-of amuzant din culisele unei producţii de amatori care filmează o melodramă despre conflictul dintre turci şi kurzi, filmul analizează cât se poate de serios situaţii în care originea cuiva devine motiv de persecuţie. În exerciţiul de metatextualitate diegetică, regizorii selectează mai multe duble ale unor secvenţe din producţia de amatori şi le introduc în propriul film. Fiecare dublă adaugă semnificaţii suplimentare contextului, iar rezultatul este o structură multistratificată, care permite analiza profundă a unui fenomen actual şi îngrijorător. Trăim vremuri când originea poate deveni motiv de fugă, fie în interiorul propriei ţări (partizanii kurzi ascunşi în munţi) fie în ţări străine (refugiaţii sirieni). ...

După cinci luni de asediu sufocant şi bombardamente zilnice, un grup de copii din oraşul sirian Alep încep să coloreze zidurile oraşului. Este un joc care îi ajută să uite de lupta zilnică pentru supravieţuire, un joc care poate insufla optimism sutelor de mii de oameni prizonieri în oraş. Filmul descrie efectele devastatoare ale războiului şi le pune în faţa publicului. Cum ultimul an a adus o inflaţie de reportaje pe acest subiect, poate că publicul nu mai este mişcat de imaginile cu clădiri prăbuşindu-se şi victime anonime smulse de sub dărâmături de echipe de salvare. Dar One Day in Aleppo se concentrează pe oameni obişnuiţi şi pe activităţile lor, iar experienţa devine mai mult decât personală. Ne identificăm cu aceşti oameni şi ne sâcâie o întrebare insistentă: ce am face dacă am fi în locul lor? ...

Contururi abstracte de camioane brăzdează ecranul - le vedem ca dâre de lumină ce traversează partea de sus a cadrului. Imagini în infraroşu cu tabăra de refugiaţi de lângă oraşul francez Calais. Aici mii de refugiaţi din Sudan, Irak, Afganistan, Eritreea şi alte ţări aşteaptă în speranţa că într-o zi vor ajunge în Marea Britanie prin Tunelul Canalului Mânecii. Numele lor pentru tabără este "Jungla". "Fajara" este cuvântul arab pentru "explozie". Dar în Junglă el înseamnă a răzbi, a ajunge pe partea cealaltă, a-ţi atinge ţelul. Imaginile devin abstracte, sensurile se dizolvă. Un film bântuitor despre fantomele sensului (cuvintelor). ...

O privire nesentimentală aruncată procesului oficial şi indiferent pus în mişcare la moartea unei persoane fără familie. Filmul surprinde procedurile birocratice precum curăţarea, inventarierea şi scoaterea la licitaţie a bunurilor lumeşti ale celor decedaţi, în timp ce trupurile lipsite de viaţă le sunt pregătite pentru înmormântare. Suntem martorii tragediei existenţei umane, pe măsură ce ni se subliniază evidenţa spiritului efemer al vieţii şi existenţa solitară a acestor oameni de a căror înmormântare se ocupă statul şi nu rude iubitoare. Camera de luat vederi, în acelaşi timp martor şi observator indiferent, surprinde procesul despărţirii de viaţă până când tot ceea mai rămâne este praful. ...

Josefa, Pepe, Carmen, Carmela, Manuel, Ángeles, Juan, Loli, Susana şi Pepita. Un portret colectiv al unei comunităţi sudate fără voia ei, din necesitate. Un grup de oameni aduşi împreună de sare, formaţi de timp şi ţinuţi laolaltă de nostalgie. Regizorul Cardozo Basteiro observă cu umor şi căldură viaţa cotidiană a acestor localnici vârstnici, a căror existenţă pare să se sincronizeze cu cea a minei, gazda lor permanentă. Peisajul cu geografia sa stearpă, surprinsă în cadre pătrate, este în acelaşi timp fundal şi personaj, un martor al interacţiunilor localnicilor pensionari. ...

Dimineaţa devreme pe o plajă din Split. Tinerii continuă să se distreze, în drum spre casă după o noapte de dans în club. În acelaşi timp, bătrânii încep să se strângă şi ei pe plajă, într-o alăturare ce creează un contrast suprarealist între cele două grupe de vârstă. Un documentar observaţional, They Just Come and Go surprinde în grăitoare cadre statice aglomerarea de oameni de toate vârstele, cu un evident contrast între activităţile nocturne dominate de pasiune, dorinţă şi entuziasm tineresc şi plimbarea fără direcţie prin apa puţin adâncă a seniorilor. ...

Fiul meu Carlos tocmai s-a născut. Este cel mai simpatic bebeluş, dar bunica lui e contrariată pentru că tenul lui e mai întunecat decât se aştepta. Bunicul Serghei Mihailovici vrea să bea în cinstea nepotului şi să celebreze fericitul eveniment, dar bunica nu îi dă voie să pună gura pe alcool. Bunicul vrea ca nepotul să ştie că s-a născut în Marele Imperiu Rus. Acesta e primul an de viaţă al lui Carlos, iar eu am făcut un film pentru ca el să şi-l amintească şi să vorbească mai târziu despre lucrurile amuzante şi chinuitoare care se petrec în noua mea familie. (Renato Borrayo Serrano) ...

Valea Jiului, o zonă minieră săracă din România. Localnicii iau calea străinătăţii în căutarea unui loc de muncă, lasându-şi în urmă copiii care cresc fără părinţi, într-o continuă aşteptare ca familia să se reunească. ...