-
(Lav)storiuri transilvane
La scurtă vreme după căderea comunismului, în orașul Tîrgu-Mureș, România, între români și maghiari a izbucnit un conflict sângeros, iar evenimentele petrecute în timpul acestuia au avut un efect de lungă durată asupra vieții celor două comunități etnice. Deși au trecut 25 de ani de atunci, oamenii încă trăiesc în comunități închise, încercând, pe cât este posibil, să nu aibă contacte unii cu alții. Filmul își propune să ne prezinte viața celor care trăiesc în căsătorii mixte, prinși la mijloc, între aceste două lumi paralele, aflate într-un permanent conflict.
...
-
1989
Un cuplu de tineri din Germania de Est face o greşeală fatală. Cu puţin înainte de căderea Zidului Berlinului, ei încearcă să fugă în Austria prin Ungaria, al cărei noi prim-ministru, Miklós Németh, tocmai deschisese graniţa către Vest pentru a tăia costurile legate de controlul graniţei. Însă forţe puternice din interiorul Partidului Comunist se opuneau planului său. Németh se pomeneşte în mijlocul unei furtuni politice, iar cuplul de tineri est-germani e prins într-un schimb de focuri fatal la graniţă – un eveniment tragic care, paradoxal, a grăbit căderea Zidului. Erzsébet Rácz şi Anders Østergaard au creat un documentar istoric în care jocurile internaţionale de putere din 1989 sunt reconstituite dramatic, prin imagini de arhivă şi interviuri. O tragedie uitată, îngropată sub dărâmăturile Zidului, e scoasă la lumină pentru a ne aminti că schimbările istorice au costat întotdeauna vieţi şi că micile coincidenţe sunt cele care schimbă cursul istoriei.
...
-
A fost odată
O familie kurdă săracă sosește în fiecare an în Ankara din Batman ca să lucreze în agricultură. Fără asigurări sociale și cu salarii foarte mici, familia muncește ca să trăiască cultivând salată. În acest an, povestea ia o nouă turnură, transformându-se într-o neașteptată poveste de dragoste. Povestea spusă de mamă copiilor ei în cortul instalat pe câmp devine reală. Această docudramă urmărește de asemenea procesul prin care trece salata de pe câmp până pe mesele oamenilor, arătând astfel cât de multe povești și cât de multă muncă se află în spatele celei mai simple mâncări pe care o putem găsi pe mesele noastre. Filmul arată de asemenea cum sclavia modernă continuă să existe chiar și în lumea contemporană, combinând cu succes observația sociologică cu ambiții narative.
...
-
Absent
Timp de peste un secol, Mărculeşti a fost o comunitate evreiască agricolă şi comercială vibrantă din Basarabia (acum în Republica Moldova). În iulie 1941, satul a fost scena unor atrocităţi de neimaginat. 74 de ani mai târziu, puţini sunt dornici să discute deschis despre ce s-a întâmplat. Absent e portretul cinematografic complet al satului-fantomă Mărculeşti, a locuitorilor săi actuali şi a relaţiei lor delicate cu istoria. Regizorul Matthew Mishory a filmat numai la faţa locului, creând un documentar despre unul dintre cele mai sărace, marginale şi părăsite locuri din Europa.
...
-
Acolo unde soarele se face pâine
Filmul face parte dintr-o trilogie despre producția agricolă din județul Iași, comandată de Secția de propagandă a Comitetului Județean PCR Iași. Se remarcă încercarea autorului de a poetiza printr-un comentariu metaforic un subiect rigid și arid. Interesant de notat este că filmul a fost prezentat în circuit închis, doar membrilor din conducerea structurilor comuniste județene, ca și cum aceștia simțeau nevoia să se expună propagandei fabricate de ei înșiși.
...
-
Adela
Adela împlineşte 80 de ani. Fostă vedetă a radioului, ea locuieşte acum singură într-o mahala din Manila, înconjurată de o mare umană cu problemele, succesele şi banalităţile ei. E absorbită de cotidian, de evenimentele dramatice din jurul ei. Adela este despre momentele tăcute din viaţă care ne pot umple de bucurie sau de tristeţe.
...
-
Adevăr
Acest scurtmetraj despre un olar dintr-un sat ieșean își are rădăcinile într-un experiment început de Agapi în 1971, când a pornit cu un laborator foto ambulant prin satele Moldovei să fotografieze localnici. Așa l-a cunoscut pe Toader Nica, pe care l-a urmărit ani de zile cu aparatul de fotografiat și cu camera. Între timp, Toader Nica a devenit unul dintre cei mai apreciați creatori de ceramică neagră.
...
-
Afară
După mai mult de 20 de ani de închisoare, „viețașul” Gavril Hrib, condamnat în 1990 pentru un dublu omor, este eliberat condiționat. Singurul ajutor pe care îl primește de la stat, la ieșirea din detenție, este suma de 40 de lei, pentru transport. Documentarul Afară se concentrează pe încercările lui Hrib de a se adapta și de a-și reface viața într-o realitate românescă nouă, diferită de cea pe care o știa el.
...
-
Alfabetul fricii
Poeta româno-germană Herta Müller (n. 1953) a primit Premiul Nobel pentru literatură în 2009. Părinţii ei erau români vorbitori de germană. Tatăl ei a făcut parte din SS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar mama ei a fost prizonieră într-un lagăr sovietic după război. Ca adult şi intelectual a fost oprimată de regimul Ceauşescu şi hărţuită permanent de Securitate. Fricile şi traumele provocate de acele experienţe continuă să îi domine viaţa.
Când Herta Müller nu lucrează la un roman, compune aşa-numite „poeme-colaj”. Stupoarea şi teama care îi caracterizează proza îi invadează de asemenea poezia.
Alfabetul fricii e o căutare a rădăcinilor muncii ei, a fricii paralizante şi a setei de viaţă care îi îmbibă opera. E un documentar despre viaţa dominată de frică, împotriva căreia singura armă este literatura.
...
-
Always in Motion (Mereu în mișcare)
Acest film urmărește un grup de parkouriști din Austria într-o excursie prin Croația, Italia și Austria. Îi arată adesea în orașe precum Veneția, unde își practică arta mișcării: Freerunning/Parkour. Filmul încearcă să înțeleagă această formă de mișcare alternativă și pe oamenii care o practică. Încearcă să dezvăluie motivațiile, valorile, conceptele și relațiile practicanților.
...
-
Andrew cu tobe și trompete
Andrew are 14 ani și trăiește cu bunica lui într-un cartier sărac din New Orleans. Tatăl lui sever e maior în armata americană și e mereu plecat. Mama sa locuiește cu noul ei prieten în Atlanta și o vede foarte rar. Muzica e viața lui Andrew și formația de alămuri ”Roots of Music” este refugiul său. În formația sa, Andrew învață mai mult decât să facă muzică. Învață valori și norme, cunoștințe care-l vor ghida mai târziu în viață. Dar mai presus de toate, formația este lucrul care-l face să nu ajungă pe străzi. Andrew dorește să ajungă muzician și să cânte în multele cluburi de Jazz ale orașului său. Dar înainte de asta, trebuie să se pregătească pentru faimoasa paradă de Mardi Gras.
...
-
Apocalipsa după Cioran
"Istoria universala nu e altceva decât o repetare de catastrofe în așteptarea unei catastrofe finale", spune Emil Cioran. Filmul prilejuiește o întâlnire cu filozoful, în mansarda sa de la Paris si în locurile sale preferate, dar si o întoarcere în "Paradisul pierdut", pe meleagurile sibiene ale copilăriei lui Cioran, unde el nu a mai revenit niciodată. Filmul ni-l arata pe Cioran omul, cu profunzimea sa dar si cu un simt al umorului debordant, puțin timp înainte ca filozoful sa plece dintre noi, în 1995. "Apocalipsa după Cioran" se bucura de comentariul lui Gabriel Liiceanu.
...
-
Appunti su un Fatto di Cronaca
Annarella Bracci, o fată de 12 ani, a fost violate și omorâtă în cartierul Primavalle din Rome, unul dintre nodurile cele mai importante de circulație ale Italiei, într-un moment de avânt al dezvoltării urbane și a drumurilor.
...
-
Bar de zi și alte povestiri
Un bar de zi din Sibiu şi poveştile simple ale unor oameni obişnuiţi cu vieţi şi destine care par să se împletească.
...
-
Bondoc
Dan Bondoc este maestru la şah, are 78 de ani și locuiește singur în Bucureşti. Pe parcursul filmului îl urmărim participând la un campionat organizat în memoria prietenului său decedat, cunoscutul jucător de şah Victor Ciocâltea. Ieșind pentru pentru scurt timp din rutina sa zilnică, bătrânul Bondoc este prins între bătăliile purtate pe tabla de şah împotriva unor oponenţi mult mai tineri, și teama că rostul lui pe lume s-a încheiat.
...
-
Boom-ul demografic
O bine-cunoscută viziune de coșmar asupra viitorului: populația Pământului ajunge la șapte miliarde. Resurse tot mai puține, munți de deșeuri toxice, foamete și schimbări climatice - sunt oare acestea efecte ale suprapopulării? Cine spune că lumea e suprapopulată? Și câți suntem în plus? După succesul de box-office ”Plastic Planet”, în ”Population Boom” curiosul documentarist Werner Boote tratează mitul suprapopulării și ne poartă cu umor și lejeritate într-o investigație globală - o călătorie cinematică cu masele între mit, fapte și politică.
...
-
Borița
În primele zile de Crăciun, la marginea oraşului Braşov, într-un sătuc numit Zizin, douăzeci de tineri, în ciuda frigului şi a zăpezii, merg din casă în casă şi dansează boriţa cât e ziua de lungă. Borița este un obicei tradițional spectaculos practicat exclusiv de băieți care are loc în noaptea de Crăciun în toate casele din sat, dar și a doua zi, în mijlocul satului, în faţa mulţimii adunate aici. Filmul prezintă întreg procesul de la pregătiri și repeteții, până la reperezentația finală și împărţirea banilor.
...
-
Brick in the Wall
Brick in the Wall urmăreşte povestea unei familii care în urmă cu 30 de ani a început construția unei case și nu se ştie când sau dacă o vor termina vreodată. Încercarea unei femei de a trăi o viaţă normală, în umbra unui vis
ciuntit, în timp ce soțul așează cărămidă după cărămpidă la temelia unei clădiri fără sfârșit. De ce durează o viață de om să construiești o casă?
...
-
Brudina
Brudina (un termen local care definește podul plutitor ce face legătura între malurile unei ape) este un documentar-eseu despre izolare, singurătate și destin. Înfățișându-ne viața celor două personaje în detalii ciclice, concise, alternate cu cadre poetice și de atmosferă, filmul ne sugerează, în doar șaisprezece minute, imaginea unui mic univers revolut, a unei lumi mărginite, care se rezumă la cursul apei, cele două maluri, mișcările brodului, tensiunile cablurilor de ancorare sau glisajul scripeților.
...
-
Butoiul
Luis David, în vârstă de 13 ani, locuiește cu familia în Congo Mirador, un sat lacustru pe lacul Maracaibo în Venezuela. Acesta e un corp mare de apă și cel mai mare câmp petrolier din Venezuela. În fiecare zi, câteva mii de butoaie de petrol sunt umplute și transformate în mulți dolari. Luis David nu observă foarte multe din aceste aspecte, doar faptul că trebuie să meargă tot mai departe ca să pescuiască pentru că e prea mult petrol în apă. Și faptul că, din când în când, pe lângă ei plutește câte un butoi de plastic. Copiii din sat știu la ce sunt bune: dacă tai unul pe latura lungă, poți face un soi de cadă plutitoare – o grozavă mică bărcuță pentru curse de butoaie. Dar Luis David nu și-a găsit un butoi al său încă, așa că se duce să-și caute. În același timp, ne arată lumea lui acvatică, incluzând casa, pescarul pentru care lucrează și canalele care curg pe sub case.
...
-
Caricaturiștii - Infanteria democrației
12 lovable lunatics, capturing the comic and tragic in all four corners of the earth: cartoonists who risk their lives to defend democracy, with a smile on their faces and a pencil as their only weapon.
...
-
Casa mea
Natasha Yurchenko locuia într-un sătuc, până ce dezvoltatorii s-au apucat să construiască, schimbând faţa zonei. Familia ei nu s-a dat dusă, iar în prezent trăieşte prinsă între blocurile înalte. Natasha vrea să lupte pentru casa ei, însă conflictele izbucnesc în familie. Va reuşi să îşi apere căminul? Filmul prezintă cinci ani din viaţa unei familii extra(ordinare) din Ucraina actuală.
...
-
Călușarii din Bârla
În satul Bârla din Argeș, ritualul calușului e mândria satului. Vătaful Gelu a „furat” obiceiul de la tatăl său, nea Crivac, o legendă a satului de 94 de ani, care încă mai arde de patima dansului. Pentru călușari, colindul de Rusalii e una dintre puținele ocazii în care sunt admirați de întreg satul. Însă acum tradiția e pe cale să se rupă. Vremurile s-au schimbat, iar lor le e din ce in ce mai greu sa se adune. Vor reusi să-și depășească rivalitățile și piedicile de tot felul și să joace călușul? Ceea ce pornește de la o simplă înregistrare a unei tradiții, devine documentul unui obicei crepuscular și o pledoarie pentru importanța colectării la timp a valorile naționale. Calușul din Bârla se luptă nu doar cu dezinteresul noii generații, ci și cu trecerea timpului, ba chiar cu însăși condiția umană. Ritualul trăiește atâta timp cât călușarii trăiesc.
...
-
Căutare
Într-o lume a plasticului și a reciclării, doi prieteni, dogari nomazi cu un ritm de viață aparte, pricepuți la lucruri de care nu prea mai e nevoie, fără bunuri împovărătoare, nici măcar un ceas, își găsesc timp să caute sensuri. Sau
lipsa lor. În această existență marginală, care l-ar entuziasma pe Zola, prietenia lor pare a rezista într-o zonă atemporală.
...
-
Când munții și animalele prind glas
Se spune că animalele pot simți amenințarea și dezastrul. În micul sat românesc Roșia Montană, animalele devin tot mai agitate pe măsură ce sunete stranii acoperă munții și pădurile. Suntem în inima Transilvaniei, într-un loc cunoscut și ca ”Noul Eldorado” - cel mai bogat zăcământ de aur din Europa. Puternica corporație canadiană Gabriel Resources este pe cale să construiască cea mai mare exploatare de aur cu cianuri din Europa aici, în inima grădinii carpatice. Documentarul arată într-o lumină poetică lupta sătenilor împotriva celui mai controversat proiect de minerit aurifer din Europa.
...
-
Cechanok
Acest documentar observațional, aproape lipsit de cuvinte, tratează pas cu pas fiecare aspect al șoimăritului, așa cum e practicat în țările Orientului Mijlociu: de la vânatul șoarecilor de câmp într-un sat pescăresc din Iran până la concursurile de șoimi din Abu Dhabi. Fiecare pas e un nou capitol marcat de câte un titlu și o instrucțiune poetică. Scenele lungi subliniază nivelul de răbdare necesar pentru fiecare etapă a procesului. Fiecare dintre șoimi are propria sa destinație: ca atracție turistică într-o piață aglomerată, ca obiect de studiu alături de alte exemplare împăiate într-un centru de șoimărit sau lumea șoimăritului unde va parcurge o perioadă de antrenamente excepționale pentru a ajunge în formă competitivă.
...
-
Cei Șapte Pitici de la Auschwitz
Actorul Warwick Davis (”Harry Potter”, ”Life's Too Short”) prezintă povestea familiei Ovitz și chinurile lor în timpul celui de-al doilea război mondial - de la o trupă muzicală de succes la torturile experimentale ale doctorului Josef Mengele într-o tabără de concentrare. Această poveste ar fi fost pierdută dacă nu era vorba de dimensiunile diminutive ale familiei. Erau șapte frați pitici evrei care trăiau sub regimul nazist, iar ceea ce li s-a întâmplat când au fost descoperiți depășește limitele imaginației poveștilor celor mai sumbre. Membrii trupei de artiști au devenit prizonieri și în cele din urmă subiecți pentru experimentele ”Îngerului morții”. Expediția lui Warwick ne conduce prin estul Europei și explorează povestea lor remarcabilă, inspirațională, de rezistență umană.
...
-
Chuck Norris vs Comunism
La sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, eroii filmelor de acţiune ai anilor ’80 au jucat un rol esenţial în viaţa spectatorilor români care tocmai descoperiseră casetele video. În ultimele zile ale regimului comunist şi în anii care au urmat căderii sale, nu au existat magazine video legale în România, ci doar un soi unic de piraterie care a prilejuit o adevărată revoluţie culturală: în nopţile lungi, tinerii se adunau să se uite la cinci filme unul după altul. Chuck Norris, Jean Claude Van Damme şi toate celelalte figuri glorioase ale filmelor de serie B i-au făcut să simtă gustul lumii libere. Însă documentarul Irinei Călugăreanu se concentrează asupra unei eroine mai modeste – traducătoarea a cărei voce ascuţită a ajuns să simbolizeze gustul inefabil al acelei revoluţii. Ea a tradus sute de filme, iar vocea ei a devenit un personaj în sine.
...
-
Cici
Petru e un român de etnie romă dintr-un sat din România, poreclit Cici. Îşi câştigă existenţa din reprezentaţiile Caprei. Însă când cere un permis pentru Capră pe străzile din Lausanne, Elveţia, cererea îi este respinsă din cauza plângerilor trecătorilor, deranjaţi de zgomotul Caprei. Documentarul prezintă viaţa lui Cici, altercaţiile cu autorităţile, legăturile strânse cu familia sa şi relaţia cu fundaţia elveţiană care sprijină imigranţii de etnie romă. Regizorul Yann Bétant prezintă cu umor procesul de obţinere a unui permis de artist stradal şi absurditatea unui sistem administrativ care refuză o cerere atât de modestă. Apropierea de protagonistul său îi dă acces la perspective cinematografice captivante, reuşind un portret complex al unui om, al unui oraş şi al unui sistem.
...
-
Cine Verite
În permanentă căutare de subiecte, Agapi folosește pelicula economisită de la alte filmări pentru a înregistra momente de cotidian. Selecția de față adună clipe banale de acum 45 de ani: cumpărături la chioșc, elevi care fumează pe ascuns, copii care dau foc la frunze uscate, studenți pe stradă, un om care împinge la deal un cărucior, familia reunită la gară, iarmarocul din Huși, gara din Brno (Cehoslovacia), un cămin studențesc, barul studenților de la Casa Tineretului din Iași, petrecere la restaurant.
...
-
Ciobanul zburător
Două lumi se ciocnesc în mijlocul unui câmp. O turmă de oi paște liniștită lângă o pistă de aterizare. Deltaplane zgomotoase trec printre sau pe deasupra oilor indiferente. Ciobanii sunt și ei indiferenți.
...
-
Coborând cu îngerii
Un refugiat palestinian care locuiește în Aarhus, în Danemarca, a fost internat pentru tratament psihiatric după ce a fost posedat de spirite malefice - numite jinn, acest lucru determinându-l să distrugă interiorul unei moschei, să avarieze câteva mașini și să insulte numeroși oameni. Posedarea sa a fost deja tratată cu incantații din Coran și el nu simte nevoia să mai urmeze vreun tratament, dar psihiatrii cred că e nevoie de medicație. Acest film explorează răscrucile exorcismului musulman și psihiatriei, comparând cele două sisteme de tratament care, în pofida vastelor diferențe, au în comun o viziune a tratamentului ca încredere în factori externi non-umani - Dumnezeu sau biomedicina.
...
-
Criza maturizării noastre
Filmul sondează criza unei generații de tineri care își împărtășesc neliniștile și temerile lor intime despre angoasa maturizării. Părăsind adolescența și protecția familiei, pășind în lume pe propriile lor picioare, aceștia se simt copleșiți, confuzi, pendulând între o varietate de opțiuni și modele vehiculate în vastul ocean social media din zilele noastre. Cei care reprezintă Generația Y sunt considerați, de obicei, leneși și privilegiați. Dar care sunt adevăratele motive pentru care acești copii născuți în era internetului sunt mai depresivi și au mai multe probleme de adaptare decât cei din generațiile anterioare, la aceeași vârstă? Sonia Suvagau, în vârstă de 25 de ani, împreună cu prietenul ei s-au decis să investigheze cauzele crizei care afectează generația lor.
...
-
Cu ochii în lut
Satul Piscu aflat la 38 de km de București era recunoscut în toată România ca un sat de olari. Dumitru Constantin este unul dintre ultimii trei meșteri care mai prelucrează lutul și dezvăluie secretele meșteșugului său, a unei tradiții pe cale de dispariție.
...
-
Cu sau fără tine
Maggi și Chunhee au trăit timp de 45 de ani sub același acoperiș ca nevestele unui bărbat. Acum au ajuns la bătrânețe și se apropie de finalul extraordinarelor lor vieți împletite. Maggi, în vârstă de 88 de ani, simte că îmbătrânește și că e tot mai slăbită pe zi ce trece și trebuie să o pregătească pe Chunhee. Filmul le urmărește pe cele două femei în viața lor cotidiană în Coreea rurală, surprinzând relația lor intimă și foarte specială în care își petrec zi și noapte alături una de cealaltă. Nu e întotdeauna o viață ușoară, dar e întotdeauna marcată de respect profund, dragoste și umorul extraordinar al ambelor protagoniste. Regizorul Hyuckjee Park a început să lucreze la acest documentar din 2011, vizitându-le pe cele două femei regulat și documentând provocările crescânde ale vieții lor împreună pe măsură ce îmbătrânesc.
...
-
Cum arată tăcerea
Prin intermediul filmărilor lui Joshua Oppenheimer pe subiectul genocidului indonezian, o familie de supraviețuitori descoperă cum a fost ucis fiul lor și identitatea celor care l-au omorât. Fratele mai mic al victimei, un optometrist pe nume Adi, e hotărât să rupă tăcerea și să înfrunte frica în care trăiesc supraviețuitorii, confruntând persoanele responsabile pentru uciderea fratelui său și rugându-i să accepte responsabilitatea pentru acțiunile lor în timp ce le testează vederea. ”Actul de a ucide” a expus consecințele construirii realității noastre cotidiene pe teroare și minciuni. ”Cum arată tăcerea” explorează ce înseamnă să fii un supraviețuitor într-o astfel de realitate. Această completarea puternică a documentarului ”Actul de a ucide” inițiază și înregistrează sfârșitul a cincizeci de ani de tăcere.
...
-
Defilări
Agapi a filmat defilarea organizată la Iași la aniversarea a 50 de ai de la înființarea Partidului Comunist Român în cadrul obligației extraşcolare de a filma și fotografia toate evenimentele politice. După mai mult de patru decenii, ceea ce a fost o simplă filmare de rutină devine imagine-document a societății ieșene a vremii.
...
-
Deschiderea oficiala AFF 2015- Spectacolul Double Bind
Double Bind
Double Bind este un spectacol de teatru-documentar, rezultatul unui atelier teatral cu actori români și maghiari, care au trecut printr-un proces de creație bazat pe experiența lor personală, în cursul căruia au dat frâu liber sentimentelor și gândurilor ascunse ale ambelor comunități.
Alina Nelega, autor dramatic şi om de teatru underground și Kincses Réka, regizor de film, împărtășesc plăcerea de a forța tabuuri și de a ataca teme de care oamenilor le e teamă și preferă să le țină sub tăcere. Din demersul lor comun s-a născut un spectacol care apelează la tehnica filmului documentar: nu inventează nimic, ci captează bucăți de realitate.
...
-
Despre dragoste: Ira
Aceasta este povestea unei tinere femei pe nume Ira care trăiește, ca noi toți, între iubire și dezgust, cu certuri mărunte, rutine, visuri nerealizate și speranța pentru mai bine. Dar în primul rând aceasta este o poveste despre iubire, iubirea pentru viața nebună, iubirea care nu se aseamănă deloc cu iubirea din Biblie și despre sensul idealistic pe care cuvântul îl transmite adesea. Acest film este despre iubire, destin și viață... Despre noi toți.
...
-
Deznodământ deliberat
În mijlocul unei filmări despre viața sa în mișcarea anti-război, Mayer Vishner, un radical șaizecist declară că timpul său a trecut și că ultimul său act politic va fi să se sinucidă și vrea ca totul să fie filmat. Regizorul trebuie să decidă dacă să își închidă camera sau să folosească filmul pentru a-și ține intervievatul și prietenul în viață. Mayer și-a găsit locul în contracultura șaizecistă în 1965 la vârsta de 16 ani și legăturile puternice cu comunitatea de activiști din care făcea parte i-au dat vieții sale un scop și un sens. Left on Purpose tratează problema tot mai mare a depresiei, izolării și îmbătrânirii printr-o poveste intensă, bazată pe personaje, a relației dintre documentarist și subiect. Oferă o perspectivă cinematografică rară asupra prieteniei cu o persoană suferindă.
...
-
Dialoguri de baltă
Delta Dunării din România - ”Ultimul Sanctuar European” - este pe lista de obiective protejate UNESCO. Chiar dacă se fac mari eforturi pentru a proteja biodiversitatea, problema comunităților locale este în mare parte neglijată. Cercetătorii din domeniul științelor sociale susțin că natura traumatică a mlaștinii apasă greu asupra vieților sătenilor. Dar poate să fie Natura de vină? ”Dialoguri de baltă” este bazat pe o asiduă cercetare de teren a creării discursive a sălbăticiei în Rezervația Biosferei Delta Dunării. Printr-un montaj argumentativ construit atent, în întregime bazat pe limbaj cinematografic, filmul e o analiză antropologică ce în același timp reflectă asupra întrebărilor epistemologice legate de producerea cunoașterii în științele sociale.
...
-
Dracula revizuit
Un străin sosește în Poșaga, un mic sat din Transilvania, unde încearcă să afle dacă legenda lui Dracula este adevărată. Vorbește cu bătrânii locului, investighează, pune întrebări și ascultă poveștile lor. În final, el descoperă o altă latură a legendei, precum și că un alter-ego al lui, dintr-o altă viață, a vizitat deja aceste locuri. Filmul este un documentar ficțiune care combină legendele locale despre puteri supranaturale cu proiecțiile fictive ale personajului principal, numit simbolic „Străinul”.
...
-
Dragă unchiule Vladimir
Zhenya se pregăteşte pentru nuntă. Prietena ei o coafează, iar rudele vin cu daruri înainte de cununie. Însă Zhenya nu merge la primărie, ci la să-şi întâlnească viitorul soţ în arest. Acesta, Lenya, este unul dintre manifestanţii din Piaţa Bolotnaya, unul dintre prizonierii de pe 6 mai. După cununie, Zhenya se va întoarce acasă şi va aştepta. Nişte întrevederi, nişte scrisori, procesul, sentinţa.
Documentarul spune povestea unui individ care a crezut că poate schimba lucrurile. Şi a unei fete care şi l-a dorit de soţ. Ce e mai important: să fii cu cea care te iubeşte sau să îţi aperi convingerile până la capăt?
...
-
Efectul Schweighofer
Documentarul prezintă viziunea acţionarilor asupra consecinţelor tăierilor de pădure şi ale prelucrării lemnului în localitatea Reci, din judeţul Covasna. Exploatarea pădurilor în această zonă este realizată de către compania austriacă Hozindustrie Schweighofer.
...
-
Eu sunt poporul
Luna ianuarie 2011 a fost marcată în Egipt de demonstrații anti-guvernamentale. În timp ce zeci de mii de protestatari se strângeau în Cairo, sătenii săraci din sudul țării urmăreau situația tensionată din Piața Tahrir pe ecranele televizoarelor lor și în cotidiane. Documentarul redă din perspectiva lor schimbările politice din Egipt, de la înlăturarea de la putere a președintelui Mubarak până la alegeri și căderea lui Mohamed Morsi. Filmul dezvăluie speranțele și dezamăgirile sătenilor și arată cum, în pofida evenimentelor tumultoase, foarte puțin s-a schimbat de fapt în viața acestora, intervievații regizoarei Anna Roussillon fiind mai preocupați de sistemele lor de irigare și nevestele lor gravide decât de lupta ideologică și emanciparea politică.
...
-
Exilații
Timp de 12 ore, într-o vineri seară, regizorul Kent MacKenzie îşi urmăreşte protagoniştii, indieni nord-americani urbanizaţi, în jungla din Los Angeles. Yvonne aşteaptă un copil. Vorbeşte despre visurile ei în timp ce merge la cumpărături, se întoarce acasă pe jos, găteşte cina şi îl petrece pe soţul ei, Homer, care iese cu prietenii lui. Homer şi amicii lui se opresc din bar în bar, joacă poker şi îşi încheie seara cu sticlele în mâini, alături de alţi amerindieni, pe vârful unui deal. După lăsarea întunericului, bărbaţii agaţă femei, se încaieră, se întăresc vechi camaraderii, iar Homer reflectă asupra vieţii în oraş în comparaţie cu viaţa în rezervaţie. În zori, Yvonne îl urmăreşte pe Homer de la fereastră cum trece mai departe însoţit de doi amici şi două femei. „La noapte o luăm de la capăt,” spune unul dintre ei. Printre primii regizori de film independent american, Kent MacKenzie face un portret dureros al destinului tragic al unei minorităţi americane.
...
-
Filme Atelier - Sibiul văzut de liceeni 2015
...
-
Firul de aur
Filmele lui Ritwik Ghatak sunt bântuite de spectrul Împărţirii Bengalului în 1947. Subarnarekha este numele râului care străbate relativ noul stat Jharkhand, în Bengalul de Vest. Aici soseşte un grup de refugiaţi. Ishwar e un om educat, care vine cu cei doi copii ai săi, sora lui mai mica Sita şi cu un băiat dintr-o castă inferioară, pe nume Abhiram, a cărui mamă a fost luată de gorilele unui fermier din zonă. Ishwar are norocul să primească o slujbă la o uzină metalurgică din apropiere. Deşi se luptă să supravieţuiască, pe Ishwar îl macină dorul de casă. Ani mai târziu, când îşi dă seama că Abhiram şi Sita se iubesc, simte că viaţa sa e un eşec. Nu poate accepta în familia sa pe cineva dintr-o castă inferioară, deşi l-a crescut pe Abhiram ca pe fiul lui.
...
-
For Ever Little (Mici pentru totdeauna)
Oamenii mici au exercitat întotdeauna o anume fascinație, fie ca personaje de basm, fie în carne și oase, în bâlciuri sau la circ, unde erau un punct de atracție si oamenii plăteau ca să-i vadă. În zilele noastre, mulți dintre ei se revoltă împotriva acestui statut, încercând sa ducă o viață cât mai normală. Filmul urmărește câțiva "oameni mici": o cântăreața de operă și prietenii ei, pe care îi vedem la serviciu, acasă și într-o excursie pe o insuliță, unde pregătesc o petrecere. Pas cu pas, ei îți dezvăluie personalitatea. Discută despre problemele lor: legături amoroase, despre cât de greu le este să-si găsească o slujbă, dacă să aibă sau nu copii, știind că există riscul ca aceștia să fie la fel ca ei. Filmul nu este o simplă relatare despre viața acestor oameni, ci urmărește ca spectatorul să înțeleagă cum e "să fii mic" și, ajutat de muzica și de umor, să poată privi "imperfecțiunea" cu alți ochi.
...
-
Frații Dabija
Trei frați se întâlnesc și discută la o masă, în bucătăria casei în care au crescut și în care doi dintre ei încă locuiesc. E o conversație banală, legată de delalii, situații și probleme de zi cu zi, mai mult sau mai puțin importante. Însă timpul petrecut împreună dezvăluie progresiv o relație alienată, disfuncțională, un deficit de comunicare, ca o consecință a tehnologiei, superficialității și consumerismului.
...
-
Freedom in Childshoes (Libertate în pantofi de copil)
Filmul este povestea lui Uwe Pelger, născut la Mediaș în anul 1971, care a părăsit România înainte de căderea „Cortinei de Fier” și s-a stabilit în Germania. Acolo a învățat o meserie, și-a întemeiat o familie și a trăit mai bine de douăzeci de ani fară a privi înapoi, fără a se interesa de ceea ce a lăsat în urmă. După 25 de ani, Uwe Pelger se întoarce pe meleagurile natale pentru a privi atât în trecut, cât și în prezentul României, așa cum este el în momentul de față.
...
-
Gutuiul japonez
La o anumită vârstă, devine tot mai greu să-ți amintești ce ai făcut ieri. La 90 de ani nici nu mai contează. Mergi înainte împotrivindu-te sau abandonând lupta. Lucrurile mici devin importante: o floare, o pisica, un bol de cristal, un copac și frânturi salvatoare dintr-un trecut rememorat. O incursiune
dulce-amară în prospețimea clipelor care zboară de-a lungul unui prezent perfect continuu, indiferent de vârstă.
...
-
Haiduci din Secuime
La începutul anilor 1950, numele unor partizani ca Pusztai, Jeges și Dézsi stârneau panică în vechile regiuni secuiești Trei scaune sau Plăiești. La origini, aceștia erau oameni simpli, de la țară, însă au fost numiți dezertori de către comuniști, iar mai târziu, când au început să opună rezistență și să se ascundă au fost stigmatizați ca bandiți și criminali. Documentarul oferă mărturii, fapte și povești despre acești tineri care au luptat cu armele în mâini împotriva instaurării regimului comunist și au încercat din răsputeri să împiedice răspândirea colectivizării și a ideilor socialiste.
...
-
Haita de lupi
Cum ar fi să nu ai voie să ieși din casă ani la rând, să trebuiască să ceri permisiunea ca să părăsești o anumită cameră, să nu ai voie să mergi la școală și să îți faci prieteni, să fii nevoit să dormi cu alți șase frați și cu mama pe o saltea? Cum ar fi să cunoști viața din afara apartamentului doar prin filmele pe care le vezi de pe casete video sau DVD-uri? Este greu de imaginat că poți trăi astfel timp de cincispreze ani, iar apoi să poți ieși în lume și trăi o viață normală, ca și când nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Pentru subiecții acestui film, aceasta este realitatea. Copiii au făcut școala acasă, cu mama lor și nu au nici un prieten, pentru că nu au ieșit niciodată din casă. Ei și-au petrecut toată viața privind filme, reconstituind secvențele și personajele favorite, cu costume și recuzită făcute chiar de ei. Când cel mai mare dintre băieți își face curaj să iasă din casă, el este urmat, treptat, de toți ceilalți și încep să ducă o viață normală.
...
-
Independenţa
Independenta e un fost camin de nefamilisti din Sibiu, devenit cu timpul un bloc de locuinte. Spatiile foarte mici fac ca viata oamenilor de aici sa nu fie prea usoara. Razvan e un copil care traieste în Independenta, a carui mama e plecata sa munceasca în Vest, Un portret sensibil, al unui copil care încerca sa duca o viata normala, dar pe care dorul de mama îl copleseste uneori.
...
-
Intersection
La o intersectie de drumuri dintr-un sat în Bucovina, timpul curge în ritm propriu. Diverși vânzători, tăietori de lemne, polițiști și măicuțe sunt printre oamenii care își petrec zilele vânzând, cumpărând, bețivănind, certându-se sau
bârfind în intersecție, în timp ce restul lumii zboară pe lângă ei.
...
-
Iubesc muzica! Norvegia, Anglia, New York, Canada, Egipt, Napoli, Grecia, Coreea, Tailanda, Harlem, Cuba, Coasta de Azur
...
-
În căutarea timpului pierdut
Niciodată nu am lucrat mai eficient. Niciodată nu am economisit timp cu tehnologii mai sofisticate. Dar aproape toată lumea simte că nu are suficient timp. Se pare că aceeași tehnologie inventată să ne facă viața mai ușoară ne transformă în sclavi. Florian Opitz încearcă să urmărească cauzele crizei noastre de timp și accelerării constante a vieților noastre. În căutarea sa a timpului pierdut, nu își pune la îndoială doar propriul stil de viață agitat, dar vizitează și alți câțiva oameni pentru a vedea cum se descurcă cu timpul - unii dintre cei care țin pasul cu accelerarea continuă a societății, dar și unii dintre cei care renunță. Filmul arată o imagine a unei civilizații care a renunțat la toate sistemele de frânare și merge orbește, pe pilot automat, spre creștere nelimitată și eternă, indiferent de consecințe.
...
-
Înapoi la rădăcini
Luis Simões trăiește într-o casă mică de lemn pe o plajă la Oceanul Atlantic, lângă Lisabona. Cu cât trăiește mai aproape de natură, cu atât se amplifică conexiunea spirituală pe care o are cu strămoșii.
...
-
Închisoarea
Cu 60 de ani în urmă, un om a dispărut timp de patru ani. S-a întors acasă complet schimbat, împovărat de un secret dureros. Întreaga viață a familiei lui s-a clădit în jurul acestui secret neîmpărtășit. Nepoata lui, regizoarea acestui film, a fost prima care a început să pună întrebări, cea care și-a dorit încă din copilărie să afle secretul cicatricilor care brăzdau trupul bunicului. Acesta a murit fără să-i spună vreodată întreaga poveste. Filmul e o investigație, un mozaic făcut din indicii: din fotografii de familie, mărturii personale ale unui grup de oameni uniți strâns de un loc comun – o închisoare politică din fosta Yugoslavie, o insulă a sufletelor sfărâmate, - precum și din urmările pe care acest loc le-a lăsat asupra a trei generații. Iată un documentar curajos care sfidează tăcerea și frica.
...
-
Întuneric în sală
Scurtmetrajul documentar urmărește timp de aproximativ 20 de minute, un om de afaceri care călătorește la oraș și se relaxează puțin intrând la cinema să vadă un film. Filmul lui Risi dezvăluie spectatorului suntem universul forfotitor din interiorul cinematografului: vedem chipurile bărbaţilor puşi pe agaţamente, ale cuplurilor de îndrăgostiţi, ale pasionaţilor de cinema vrăjiţi de câte o scenă, ale copiilor puşi pe şotii, chipurile unor oameni care se distrează de minune sau a unora care se plictisesc de moarte. Documentarul e un omagiu adus filmelor şi mersului la cinema, cinematografului pe care regizorul îl considera „maestru al vieţii”.
...
-
Joaca, mai presus de toate
Alexandra și Noni, doi adolescenți de 14 ani, trăiesc în Răchitoasa, o localitate obișnuită, din România. Atunci când nu merg la școală, cei doi își ajută părinții în gospodărie sau pierd vremea pe străzile orașului. Însă, într-o zi, un cuplu de străini – Ash și Jolien, vin să locuiască pentru o perioadă în orașul lor. Aceștia transformă o clădire abandonată într-un spațiu de joacă vesel și colorat. Alexandra și Noni se împrietenesc repede cu străinii și petrecându-și timpul împreună ei descoperă că jocul este un limbaj universal ce poate depăși barierele de comunicare, devenind un mod de a învăța și, în același timp, un artificiu de evadare din realitatea vieții din România.
Film website: https://playnomatterwhat.wordpress.com
...
-
Letopisețul lui Hrib
Documentarul lui Slavomir Popovici, din 1973, este transpunerea cinematografică a cronicii lui Toader Hrib, ţăran din satul Arbore, judeţul Suceava, şi întemeietor al unui muzeu local. Dezinvolat în faţa camerei de filmat, prin oralitatea limbajului său, Hrib e un povestitor de talia marilor ărani povestitori din linia lui Creangă, însă pe marginea consideraţiilor lui de ţăran sfătos, regizorul suprapune scene de o modernitate contrastantă. Rezultatul e un documentar inclasabil, în care anacronismul şi progresul tehnic fuzionează în cele mai surprinzătoare şi mai plastice moduri. www.slavomir-popovici.ro
...
-
Lungul drum spre casă
Acum douăzeci de ani, când filmam la un orfelinat, am fost martorii momentului în care Svetlana, o mamă romă, şi-a abandonat fiul, pe Ilya. Patru ani mai târziu, acesta a fost adoptat în Franţa.
Belebuşul roma abandonat a devenit un francez arătos, educat şi manierat, care comentează sigur pe el propria adopţie.
Mama adoptivă a lui Ilya a încercat ani la rând să o cunoască pe mama naturală a băiatului şi să îi viziteze cei şapte fraţi şi surori din Bulgaria.
Filmul revelează aceste întâlniri emoţionante. precum şi suspiciunile şi surprizele ciocnirii dintre culturi...
De asemenea, încearcă să afle soarta copiilor adoptaţi în faţa camerelor în timpul filmărilor la acest documentar. Bulgaria este singurul membru UE care aprobă adopţiile internaţionale.
...
-
Mărul amar din copac
În vara lui 2013, realizatorul de film se întoarce în Coreea de Sud, patria lui, condus de ”mama” sa. Filmul prezintă modernizarea Coreei. Orașul e uimitor, plin de speranțe, generează o mulțime de așteptări și visuri nerealiste pentru toată lumea.
...
-
Mereu împreună
Există reţeta familiei ideale? Acum 25 de ani, Petr locuia în oraş şi studia automatica. Apoi a cunoscut-o pe Simona şi împreună au hotărât să îşi împlinească împreună visul de a fi liberi. Au ales un mod de viaţă tradiţional, fără ambiţii, o viaţă simplă, boemă, într-o casă pe care şi-au construit-o singuri pe o pajişte din Pădurea Boemiei, având nevoie doar de strictul necesar, alături de cei nouă copii ai lor. Poate oare dragostea părintească să devină sufocantă? Respingerea vieţii convenţionale înseamnă sacrificii pentru întreaga familie. Vor fi copiii capabili să se adapteze la societatea modernă?
...
-
Miu Dobrescu-Iliescu
Un colaj de filmări realizate în intervalul 1970-1979, avându-i ca protagoniști pe liderii comuniști ai Iașului, Miu Dobrescu (până în 1974), urmat de Ion Iliescu, cel care avea să devină Președinte al României după Revoluția din 1989. Cei doi sunt filmați la diferite evenimente și festivități, alături de ei apărând o serie de personaje care erau deja sau aveau să devină mari personalități ale culturii sau științei românești. Camera se mișcă cu lejeritate printre toate aceste personaje și reușește să se apropie fără a incomoda, captând pe peliculă imagini valoroase și rare, complet diferite de filmările oficiale rigide.
...
-
Moartea Domnului Lăzărescu
Într-o bună zi, domnul Lazarescu, un bătrân de 63 de ani care locuieşte singur, doar cu pisicile lui, se simte rău şi cheamă ambulanţa. Aceasta soseşte şi asistenta hotărăşte că domnul Lăzărescu trebuie internat. Odată ajuns la spital, doctorii însă îl trimit la un alt spital. De acolo, este trimis la altul… Orele nopţii se scurg în căutarea unui spital care să îl primească pe domnul Lăzărescu. Între timp, starea acestuia se agravează.
...
-
Moartea domnului Lăzărescu, un making of
“Realizarea unui astfel de film cum e Moartea Dl Lăzărescu e o activitate extraordinar de complexă, si marea teamă a fost, că nu voi putea reda asta in imagini. Au trecut patru ani și, in 2009, am reluat montajul materialului filmat. După atâta timp, a fost mult mai simplu sa hotăresc abordarea: totul e cronologic, in ordinea in care filmul a fost filmat, dar nu in cronologia interioara a filmului. Din aproape fiecare zi de filmare am ales ceea ce mi s-a părut, că are o valoare, care transcende emoțiile și impresiile mele de moment. Ma interesau mult emoțiile oamenilor, care lucrau și felul in care ei interacționau, mai putin m-au interesat tehnica și lucrurile practice legate de filmare. Am avut mereu in minte ca, pentru multe zile, am trait cu totii doar noaptea (filmul a fost filmat exclusiv noaptea). Auzeam ce se intampla in lume doar intermediat de TV sau ziare.
Am avut privilegiul să lucrez și să filmez making of-ul filmului Moartea Dl. Lăzărescu și privilegiul de a-mi lua atât de mult timp pană la terminarea lui.”
Andrea Păduraru.
...
-
Modelul Érpatak
Acesta este portretul lui Mihály Zoltán Orosz, primarul hiperactiv şi ultranaţionalist din Érpatak, un sat din estul Ungariei, cu 1750 de locuitori. Primarul Orosz e obsedat de ordine, disciplină şi control. La el, sătenii se împart în „cei care construiesc” şi „cei care distrug”, adică în susţinători şi în oponenţi ai „Modelului Érpatak” imaginat de el. Scopul său ultim e crearea unei „dictaturi organice şi sacre”, în care valorile supreme să fie ordinea, disciplina şi spiritul de luptă care să sudeze comunitatea la nivel local şi poporul la nivel naţional.
Primarul detestă democraţia liberală şi presa liberală, dar, mai presus de orice, detestă „Iudeo-masoneria internaţională” condusă de miliardarul filantrop George Soros, evreu ungur, care doreşte să distrugă Ungaria. Primarul se consideră ultimul apărător al Ungariei.
...
-
Mohamed Tomescu
Pasionat de hip-hop și crescut de bunică în satul Vama din judetul Suceava, Mohamed Tomescu vrea să-și schimbe numele și să scape de asocierea cu Siria dar nu știe cum să-i spună asta tatălui lui. Dorința va face ca relația deja rece pe care o are cu tatăl său să devină și mai fragilă. Cu o abordare de tip cinema verité, camera își face prezența simțită iar muzica joacă un rol important în secvențele de improvizație hip-hop.
...
-
Mutanții
“Trei preadolescenţi resping viaţa la orfelinat sau sub tutela asistenţilor parentali şi îşi iau viaţa în mâini. Devin hoţi de buzunare şi sunt exploataţi sexual. Regizoarea îşi propusese să facă un documentar despre copiii străzii, însă, după ce autorităţile au refuzat să îi dea sprijinul, a folosit documentarea pentru a scrie scenariul acestui film, în care i-a distribuit pe copiii pe care i-a întâlnit în călătoriile ei de documentare”. – Mark Deming Rovi
...
-
Napps - Memoriile unui om invizibil
Filmul spune povestea Domnului X, dar identitatea sa și figura sa nu sunt niciodată dezvăluite. Domnul X este un aplicant pentru azil din vestul Africii care locuiește și lucrează în Berlin fără permis de muncă. Dat fiind faptul că expunerea publică l-ar putea pune în pericol, el este cel care ține camera în loc să apară în fața ei. Domnul X filmează peisaje și oameni din Berlin pentru a spune povești despre tabăra de refugiați din Italia, despre bunica lui din vestul Africii, despre cum a cunoscut traficanții de droguri din Parcul Görlitzer și despre relația dintre el, statutul lui legal și camera de filmat.
...
-
Neorealism and New Realisms
Această retrospectivă încearcă să creeze o hartă care să descrie itinerarul semințelor plantate de experimentul neorealist, prezentând lucrări care chestionează conceptul de documentar ca gen de film privilegiat, având în vedere relația acestui gen cu realitatea și, în acest sens, axându-se pe reprezentarea unei astfel de realități. Aceasta este o selecție limitată – atât în timp, cât și în spațiu – a cărui scop este de a sugera alte relații create între alte filmografii.
Condițiile tehnice de mobilitate și echipele de film restrânse au permis cinematografiei postura de critic, martor și cercetător, față de cele care fuseseră până atunci invizibile: un „cinema portabil” care creează poezie pentru imaginația populară și capacitatea oamenilor de a fi auto-reflexivi: La Terra trema, Umberto D.
Subarnarekha face parte dintr-o trilogie despre refugiați, regizată de Ritwik Ghatak, și e unul dintre filmele esențiale ale Parallel Cinema din India. Ghatak însuși a fost refugiat pe timpul marei crize est-bengaleze din 47.
În filmul Adela, Adolfo Alix Jr. o filmează pe Anita Linda (o fostă divă a radioului) în cartierele sărace din Manila, construind o analiză a sistemului de clasă violent din Filipine, într-un joc de auto-ficțiune care îi implică pe cei filmați.
În 1961, Mackenzie a regizat documentarul Exilații, care îi are ca protagoniști pe Nativ-americanii care locuiesc la marginea orașului Los Angeles: cei care nu aparțin nicăieri, portretizați în cadre lungi care creează un „realism de durată” (R. Koehler).
Moartea Domnului Lăzărescu, de Cristi Puiu, reprezintă cheia înțelegerii Noului Val Românesc. Punctul de vedere al autorului și al camerei de filmat reprezintă alternative la imaginarul statului totalitar, printr-un principiu minimalist (atât narativ, cât și pictorial) care reflectă un posibil realism în cinema. Din Portugalia, Os Mutantes, de Teresa Villaverde: într-o țară dezamăgită de o revoluție neîmplinită și amorțită de visul european, adolescenți delicvenți proscriși se plimbă într-o realitate paralelă Lisabonei anilor 90. Dedicată realității, cinematografia a refuzat estetica și constrângerile politice ale documentarului tradițional și a intrat într-un pact cu oamenii și cu însăși cinematografia.
Retrospectiva Neorealism și Nou-realism este un program "carte de blanche" al Doclisboa International Film Festival
...
-
Noi suntem băieți
Jim de 12 ani și Sam de 10 ani din Olanda sunt prieteni foarte buni. Prin acest film intrăm în cele mai intime momente ale lor: când se duc la pescuit, când fac năzdrăvanii, când deranjează vecinii, sau chiar când vorbesc despre fete. Un film fain despre o prietenie adevărată, plin de aventuri haioase și băieți de gașcă.
...
-
Nu te supăra, dar …
Nu sînt chiar prieteni, doar siliţi să trăiască împreună. Ocsy mătură treptele de la biserică zilnic, mereu la costum şi cravată, sporovăind cu Dumnezeu. Alex are o adevărată pasiune pentru ştiinţă şi pentru un regim de viaţă sănătos. Abel îi hrăneşte pe toţi şi, la nevoie, le schimbă scutecele. Ignat mută pietre. De la stînga la dreapta, apoi de la dreapta la stînga. Un mic univers cu legi perfect valide, dar care scapă total logicii normale. În fond, cine poate spune cu certitudine ce e normal şi ce nu?
...
-
Nud
Denice, în vârstă de 25 de ani, a jucat în sute de filme porno, dar în ultimii trei ani a fost ocupată cu fondarea propriei ei companii în Danemarca. Denice se decide să se întoarcă în Porn Valley în Los Angeles ca să facă niște bani rapid - își împachetează bagajele și se îndreaptă către LA unde se mută într-o vilă deținută de agentul de filme porno și proprietarul LA Direct Models, Derek Hay. Zece tinere modele porno, unele dintre ele abia de 18 ani, locuiesc în casă împreună cu Denice. La cei 25 de ani ai săi, cu corpul încă natural, nemodificat, ea e cea cu cea mai multă experiență. Dar după trei ani departe de industrie vede totul cu alți ochi.
...
-
O viață normală
Acest documentar este bazat pe o poveste adevărată și prezintă viața normală a unei familii tipice din nordul Chinei. Protagonistul nu e căsătorit la 44 de ani și un vecin îi face cunoștință cu o femeie divorțată care are o fată de 7 ani. În pofida faptului că el se plânge neîncetat de diverse aspecte ale vieții, ea doar zâmbește, neputând vorbi foarte bine și simțind încă durerea violenței familiei fostului ei soț. Regizorul încearcă, folosind tehnici de cameră simple, să surprindă câteva probleme tipice apărute în China în dezvoltare - muncitorii imigranți, violența în familie, furtul în mediul rural, familiile coincidentale și problemele persoanelor cu dizabilități - într-un singur film.
...
-
Oameni mici, visuri mari
Un milionar a dorit să creeze o utopie pentru oamenii mici în China - un loc în care să poată trăi și lucra între ei, departe de discriminarea din societate. Așa s-a născut ”Imperiul piticilor”. Acesta este un parc tematic neobișnuit în care zeci de oameni locuiesc și creează spectacol pentru oricine plătește intrarea. Acest documentar observațional urmărește drumul câtorva angajați în puncte de turnură din viața lor. O răzgândire, o escapadă secretă, o luptă pentru a găsi dragostea adevărată și o aventură dincolo de limitele ”Imperiului piticilor” conduc la experiențe profund diferite. Legați de dorința de a-și urmări visurile și de a-și găsi fericirea, acești oameni mici își încearcă norocul într-o lume nesigură. Destinul unora se va schimba pentru totdeauna.
...
-
Palatul dogilor
The Doge's Palace urmăreşte povestea unui grup de muncitori CFR care de 25 de ani împart acelaşi vagon de dormit, pe care l-au transformat într-o "casă departe de casă", în ciuda condiţiilor spartane pe care le înfruntă zi de zi.
...
-
Patul e stricat
O mină părăsită și clădirile adicente, peisajul prea familiar într-o Românie rurală post comunistă devine loc de joacă pentru doi băieți în căutare de comori. De fapt, cei doi caută fier vechi pentru a-l transforma la finalul zilei în
bani de dulciuri.
...
-
Pământul se cutremură
Luchino Visconti s-a inspirat în filmul său din 1948, una dintre marile capodopere ale neorealismului, dintr-un roman al lui Giovanni Verga. Într-un limbaj vizual sofisticat, La terra trema zugrăveşte lupta zadarnică a unei familii siciliene împotriva sărăciei şi a exploatării. Folosind doar actori amatori, Visconti combină emoţia în faţa tragediei umane cu comentariul social.
...
-
Până la adânci bătrâneţi
Regizoarea Tatjana Božić şi-a găsit iubirea vieţii pentru a enşpea oară, doar că lucrurile par să ia o turnură neplăcută. Decide să-şi viziteze cinci foşti iubiţi în Moscova, Hamburg, Londra şi Zagreb pentru a afla o dată pentru totdeauna de ce toate poveştile ei de dragoste se sfârşesc prost. Cu o doză consistentă de autoironie, dar şi cu pasiune infinită, regizoarea îşi explorează relaţiile din trecut şi-şi pune foştii (şi pe ea însăşi) faţă în faţă cu complexităţile relaţiilor din ziua de azi.
...
-
Pe când vorbeam cu Dumnezeu
Ilona Jánó este o clarvăzătoare din neamul ceangăilor, născută în anul 1934. În prezent, ea își oferă serviciile de videcătoare și îi ajută pe cei care îi cer ajutorul să intre în contact cu rudele decedate. Cu toate că cei mai mulți dintre consătenii ei o privesc cu neîncerdere, ea are totuși destui susținători care cred în puterile ei și nu puțini sunt oamenii care vin din toată Ungaria pentru a-i deveni clienți.
...
-
Pekka: În mintea unui atentator
În data de 7 noiembrie 2007, Pekka, în vârstă de 18 ani se duce înarmat la școala din Jokela, un orășel pașnic la nord de capitala Finlandei, Helsinki. În acea zi tragică el ucide 8 persoane. Regizorul reconstruiește povestea lui Pekka prin conversații purtate cu părinții, colegii și profesorii lui. Circumstanțele opresive care au dus la tragica acțiune a tânărului se creionează din ce în ce mai clar și spectatorul realizează că aceste situații nu sunt unice doar în viața lui Pekka din Jokela.
...
-
Poate întunericul
Un vechi apartament de familie mediteraneean a rămas neschimbat 150 de ani, ca și când ar fi fost blocat în timp. Anii trec pe măsură ce generații diferite se întorc la el în vacanțele de vară. Acest film explorează difuzia unor planuri temporale diferite în spațiul apartamentului, întretăind prezențele vizuale ale strămoșilor morți cu aparițiile fugitive ale membrilor vii ai familiei. Prin voci fragmentate filmul pune la îndoială relația cu trecutul familial și locurile iubite.
...
-
Poveşti cu români în China
Documentarul ne prezintă cazurile a patru români care au ales să locuiască în China. Un tânăr care studiază caligrafia chineză, o creatoare de modă, o interpretă care practică arta dialogului comic chinezesc și un cântăreț sunt urmăriți în activitățile lor de zi cu zi și intervievați despre viața lor cotidiană, despre cum e să lucrezi și să trăiești în orașe ca Hangzhou, Shanghai sau Beijing și despre cum percep europenii societatea și cultura chineză.
...
-
Programe Media: Prezentare si studiu de caz
Valentina Miu, coordonator MEDIA România în cadrul Biroului Europa Creativă România (Unitatea de Management a Proiectului - Ministerul Culturii), va prezenta oportunităţile europene oferite realizatorilor de film documentar de către Programul Europa Creativă (2014-2020)- Subprogramul MEDIA al UE.
Studiu de caz- la seminar va participa Oana Giurgiu, regizor si producător (Libra Film), care va împărtăşi experienţa colaborării cu MEDIA și va prezenta felul în care a folosit fondul de dezvoltare de proiect film documentar de la Mediadesk pe filmul documentar „Aliyah Dada”, pe care a regizat și a produs.
Prezentarea va fi in limba engleză.
...
-
Propaganda
Această filmare-document a vizitei oficiale a unei delegații a partidului comunist la Institutul veterinar din Iași este una din rarele ocazii în care vedem trecerea de la morga protocolară și discursurile oficiale la masa opulentă de după, care se transformă în chef cu lăutari și cântece de petrecere.
...
-
Rămas-bun
După ce vizitează ruinele unor mine, Pablo Fabelo, un miner în vârstă, devine obsedat să găsească diplomele și medaliile de miner care au dispărut din cufărul lui. Convins că fiica lui e responsabilă de asta, se iscă o discuție care ridică tensiunile între cei doi. Speriat de ostilitatea mediului și obosit de încercările de a-și aduce aminte, ia decizia de a evada.
...
-
Războinici în Paradis
Ce îi împinge pe tinerii bărbați vestici să lase tot și toate în urmă ca să călătorească în Siria pentru a se implica în lupta altcuiva? Totul a pornit de la o emisiune radio. Mourad M. Este primul olandez ucis în Siria în lupta împotriva regimului lui Bashar al Assad. A plecat spre Siria cu un grup de prieteni pentru a deveni luptător jihadist. Realizatoarea documentarului îi cunoștea pe câțiva dintre ei din cartierul în care a copilărit. Media îi descrie pe acești băieți ca fiind oameni vulnerabili și deraiați care ar putea constitui o amenințare teroristă. Dar este această imagine adevărată? Pentru a înțelege de ce simt chemarea de a se înarma și a lăsa totul în urmă, documentarista își lasă la o parte perspectiva vestică pentru a putea vedea lucrurile prin ochii acestor luptători.
...
-
Rebel, rebel
Documentarul este o incursiune în lumile a două adolescente care par sa se simtă mai bine printre băieţi şi trăiesc departe de părinţi. Delia şi Silvia ies in evidenţă în comparaţie cu adolescenţii de vârsta lor...
...
-
Recviem pentru efemeride
Documentarul urmărește un grup de pescari amatori care își petrec timul liber pe malul Timișului, în apropierea orașului Timișoara. Aceștia împărtășesc aceeași pasiune pentru pescuit și își petrec timpul cântând cântece la chitară, spunând povești mai mult sau mai puțin personale, sau se complac în discuții mărunte, neimportante, ce se consumă în așteptare.
...
-
Repetiţii
Fără să se cunoască unul pe celălalt, opt muzicieni din diferite colțuri ale lumii se întâlnesc pentru câteva zile într-un spațiu comun de repetiții pentru a reinterpreta muzica Mariei Tănase, celebra cântăreață de muzică polulară din România.
...
-
Rețeaua
În România ultimului deceniu, lipsa unor medicamente esențiale pentru tratamentul cancerului a afectat mii de pacienți. Deși, teoretic, statul român le garantează cetățenilor lui dreptul la viață, mii de bolnavi nu au putut începe tratamentul la timp, l-au început cu întârziere sau au urmat un tratament incomplet, cu efecte devastatoare asupra șanselor lor de supraviețuire. Pentru mulți dintre ei ajutorul a venit de la o rețea de anonimi, cunoscută mai târziu ca „Rețeaua Citostaticelor”.
Documentarul „Rețeaua” urmărește drumul medicamentelor citostatice de la mai multe farmacii din Austria și Ungaria până la pacienții din România, ne prezintă modul în care rețeaua funcționează și pe câțiva dintre actorii-cheie ai acesteia.
...
-
Românești
Povestea concertelor din Peştera de la Româneşti (Munții Poiana Ruscă) a început în urmă cu 26 de ani și s-a născut din visul unui speolog – doctorul Constantin Lupu, din Timișoara. De atunci, în fiecare an vin aici turişti din toată lumea, oameni aflați în căutarea unor momente unice de armonie, la întâlnirea dintre muzică și natură. Filmul ne prezintă succint câteva momente din timpul concertelor și a pregătirii acestora, avându-l în prim plan pe însuși inițiatorul și patronul acestui proiect.
...
-
România - Patru patrii
Patru scriitori, patru stiluri și patru experiențe de viață; o singură țară: România. Pentru Mircea Cărtărescu „a trăi în România este ca și cum ai înota într-o piscină plină cu acid sulfuric”. Norman Manea a supraviețuit deportării în Transnistria, la vârsta de 5 ani și unui nou exil, în Statele Unite, la 50 de ani. Gabriela Adameșteanu s-a întors la literatură după 13 ani de gazetărie politică și acțiune civică. Cel mai tânăr dintre cei patru, Florin Lăzărescu, se împarte între scris, fotografie și organizarea unui festival literar. Patru geografii subiective se suprapun și alcătuiesc o hartă complexă și surprinzătoare a unei țări care încă își mai caută locul în lume.
...
-
Să crești muncind. Organizații ale muncitorilor-copii
Gerald, Ruben, Neysa și prietenii lor sunt copii și adolescenți care lucrează împingând roabe într-o piață și apoi ca băieți de rugăciune într-un cimitir din regiunea Cochabamba din Bolivia. Sunt de asemenea parte dintr-un sindicat și își apară cu fermitate dreptul de a lucra în fața autorităților. Ei își vor prezenta ideile în fața parlamentului unde urmează să se voteze o nouă lege privitoare la muncitorii copii.
...
-
Selectie filme Atelier - Sibiul văzut de liceeni 2014/2015
...
-
Sentințe
Fawzi, un bărbat arab, se însoară cu o evreică. Trăiesc liniștiți în rândurile comunității arabo-evreiești împreună cu fata și băiatul lor. După ce iese la iveală faptul că tatăl este în spatele multor atentate teroriste din anii 1960, mama fuge din țară împreună cu copiii și se stabilesc la celălalt capăt al lumii, în comunitatea de evrei ultra-ortodocși din Montreal. Nimeni nu cunoaște identitatea reală a copiilor. Când vor crește mari, aceștia o vor lua pe drumuri opuse. Chiar dacă e eliberat prin acordul Jibril din 1985, sentința tatălui nu se încheie cu adevărat niciodată și nici cea la care e condamnat fiul său ca rezultat al acțiunilor tatălui. Închisoarea pe care o explorează documentarul de fapt este aceea a fiului lui Fawzi, Nimer, și a relațiilor sale de familie.
...
-
Sfârșitul verii
Documentarul urmărește un grup de băieți de liceu dintr-un mic sat românesc pe parcursul ultimelor nopți din vacanța de vară. În ciuda bravadei, a atitudinii îndrăznețe sau chiar a obrăzniciei lor afișată după lăsarea întunericului, trecerea lor la maturitate este marcată de nesiguranță și de multiple întrebări despre viitor, despre dragoste, bărbăție sau identitate.
...
-
Soarele negru
Regizorul îşi propusese iniţial să folosească numai textul Prohodului pentru a însoţi imaginile cu icoane din vechi biserici româneşti, în acest eseu despre bucuria de a trăi, trecerea timpului, şi mai ales despre moarte. Cenzura comunistă nu i-a permis acest lucru, aşa că Slavomir Popovici a fost nevoit să scrie un text împreună cu scenarista Gabriela Ionescu. După aproape jumătate de secol, poezia întunecată a acestui text şi imaginile celor mai frumoase icoane ortodoxe fac din acest film unul dintre cele mai semnificative documentare de artă româneşti, creat într-un moment de cenzură severă. www.slavomir-popovici.ro
...
-
Spartacus & Cassandra
Spartacus, în vârstă de 13 ani şi sora sa, Cassandra, cu trei ani mai mică, sunt doi copii romi de origine română care trăiesc în Franța, la periferia Parisului. Ioanis Nuguet, regizorul filmului, a petrecut mult timp alături de ei, urmăridu-i zi de zi, ani la rând, iar acum ne prezintă povestea lor aflată într-un punct de răscruce: cei doi sunt puși să aleagă între părinţii lor care trăiesc pe stradă şi Camille, o tânără franţuzoaică de 21 de ani, trapezistă la un circ, care a decis să-i ia sub aripa ei ca să le ofere o viaţă mai bună.
...
-
Speranțe la vânzare
Regizat de Cecília Felméri și realizat într-o formă extrem de interesantă, documentarul experimental se bazează pe mărturiile a șapte tinere care au fost victimele traficului de persoane. Cu multă generozitate și cu un imens curaj, Andreea, Ramona, Andrada, Maria, Camelia, Gabriela și Luminița au acceptat să treacă prin experiența foarte dificilă de a vorbi despre această parte a vieții lor, tocmai pentru ca alte fete să nu o mai trăiască.
...
-
Surire
Platoul de sărături Surire se află la 4300 de metri deasupra nivelului mării, pe înălțimile chiliene, la granița cu Bolivia, și este unul dintre ultimele locuri din lume cu o frumusețe naturală neatinsă în toată splendoarea ei, dar acolo se află și o tentație: o cantitate enormă de borax ce promite profituri nemăsurate industriei miniere. În împrejurimile acestuia locuiesc o mână de bătrâni, ultimii supraviețuitori ai culturii Aymara din zonă. Pe fundal, mașinăria unei exploatări miniere străbate peisajul, printre păsări flamingo, camelide vicuna și lame. ”Surire” e un film care portretizează observațional, folosind limbajul vizual, un spațiu unic în care coexistă frumusețea naturală, absurditatea umană și declinul cultural.
...
-
Ședințe
La finalul anilor `60, înființarea de cinecluburi lua amploare și în localitățile mai mici din țară. Partidul comunist le încuraja, pentru a le folosi ca instrument de propagandă. Mulți dintre entuziaștii care le înființau, printre care și Ioan Agapi, vedeau în ele un prilej de a-și face mâna ca cineaști. Așa a apărut în viața unor anonimi camera de filmat, primită uneori cu teamă și suspiciune sau alteori cu entuziasm narcisist, după cum arată cele două secvențe din `Ședințe`: festivitatea de premiere a fruntașilor zootehniști și ședință la CAP.
...
-
Tatal meu, Lucian Blaga
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în România, odată cu instaurarea comunismului, începe o lungă perioadă de disoluţie socială, politică şi culturală. Lucian Blaga, considerat „exponent al regalităţii şi burgheziei”, cade în dizgraţia noului regim. Este exclus de la catedră, îndepărtat de la Academie, iar multe din cărţile lui sunt trecute pe lista neagră. Angajat în funcţia de bibliotecar, îşi trăieşte ultimii doisprezece ani din viaţă lucrând la un roman cu tentă autobiografică care avea să fie tipărit însă abia în 1990, la treizeci de ani de la moartea sa. În prezent, Dorli (84 de ani), fiica poetului Lucian Blaga, evocă scene din trecutul familiei sale într-un ultim efort de recuperare a memoriei tatălui ei și a propriei sale identităţi.
...
-
Toto și surorile lui
Toto (10 ani) și surorile lui Andreea (14 ani) și Ana (17 ani) sunt trei frați din cartierul Ferentari, din București, care așteaptă ca mama lor să se întoarcă din închisoare și să pună în ordine viața familiei. Ei trăiesc înconjurați de rude și prieteni care sunt consumatori de droguri. Cu ajutorul asistenților sociali, doi dintre copii reușesc să “evadeze” și să înceapă o nouă viață, cu noi șanse și noi visuri. Filmul acoperă o perioadă mai lungă, reușind astfel să surprindă anumite cicluri repetitive din viața celor trei, de urcușuri și coborâșuri, dependență și vindecare, speranță și renunțare. Pe tot parcursul filmului suntem în prezența mai mult sau mai puțin evidentă a drogurilor, această tentație care pune la încercare relațiile dintre copii și părinți, dintre frați și surori, dintre prieteni.
...
-
Tovarăși de drum
Trei autostopiști înghețați stând pe drum în luna decembrie își dezvăluie o parte din suflet unui șofer care i-a luat cu mașina într-o zi întunecoasă de iarnă. Împărtășindu-și poveștile de viață, își fac complimente reciproc, fără să se fi întâlnit vreodată înainte și fiind posibil să nu se mai întâlnească niciodată. Ceea ce îi unește este acea mașină, acel șofer care i-a luat și același drum pe care călătoresc toți.
...
-
Ține-ți respirația
DON’T BREATHE is a dark comedy set in Tbilisi, Georgia. It tells the story of Levan, a man in his forties, who is suddenly led to question his existence because of a routine medical examination. This apparently minor event turns into the complete reassessment of his life, as he finds himself caught in a downward spiral of paranoia and doubt as he fumbles his way through the theatre of the absurd that we call life. Then a serendipitous event occurs… Using a playful tone and humor, the film examines the psychological nature of mankind when our bearings get lost and our imagination takes over, highlighting our common fears, fragility, hopes and resilience. More subtly, the film is also a rather revealing metaphor of the current state of the country of Georgia, an ailing nation torn between tradition and modernity and the lure of Europe.
...
-
Umberto D.
Un bătrân şi câinele său încearcă să supravieţuiască la Roma dintr-o pensie de la stat. Umberto şi câinele său riscă să fie daţi afară de o proprietăreasă avidă de bani, care ar prefera să închirieze camera amanţilor care vin la ea pentru aventuri pe ascuns. Bătrânul trebuie să găsească o soluţie pentru a nu ajunge pe străzi. Realizat cu actori neprofesionişti, filmul lui Vittorio de Sica, considerat de critici renumiţi cel mai bun film al neorealismului italian, este de fapt despre lupta unui om cu un trecut onorabil de a nu îşi pierde demnitatea din cauza sărăciei.
...
-
Uzina
Unul dintre primele filme ale lui Slavomir Popovici, Uzina, ii demonstreaza deja talentul de regizor. Cu puterea editarii si a muzicii, filmul ne introduce in mijlocul progresului industrial romanesc.
www.slavomir-popovici.ro
...
-
Uzina de locuit
Super Unit este un imens bloc de apartamente proiectat ca o ”mașină de locuit”. Până la trei mii de oameni pot locui în clădirea cu 15 etaje. Lifturile nu opresc decât din trei în trei etaje așa că rezidenții trebuie să circule printr-un labirint de coridoare și scări ca să ajungă la apartamentele lor. Personajele principale ale documentarului sunt oamenii care locuiesc în Super Unit și trec prin momente importante din viața lui în acest bloc. Aici le pulsează emoțiile, li se nasc așteptările și dorințele li se îndeplinesc sau nu. 762 de uși de apartament și 762 de povești. Doar câteva dintre ele sunt deschise de acest film.
...
-
Vară cu țânțari
Mireasma florilor, zgomotul de căruțe și adierea vântului sunt câteva elemente dintr-un film despre povestea unei fetițe. Ea trebuie să plece de acasă pentru că în satul în care trăiește nu există scoli bune. Lasă în urmă inocența copilăriei, satul natal și viața predictibilă de zi cu zi și se pregătește de drumul dificil spre maturitate.
...
-
Vălăretul
`Vălărețul`este numele unui obicei de iarnă specific zonei Vasluiului. Scurtmetrajul se înscrie în preocuparea lui Agapi pentru surprinderea și păstrarea pe peliculă a manifestărilor culturii populare tradiționale și a actorilor ei.
...
-
Viflaimul
În Crasna, un sat ucrainean din Maramureş, tinerii se întâlnesc înainte de Crăciun şi pregătesc împreună, la fel cum făceau părinţii lor odinioară, punerea în scenă a „Viflaimului”, o piesă de teatru popular ritualic, cu temă sacră, care abordează mitul nașterii lui Isus. Filmul urmăreşte întregul parcurs al organizării jocului, de la pregătirile desfăşurate în condiţii dificile, până la reprezentația finală, pe o scenă improvizată, spre deliciul și încântarea publicului din întreaga comunitate.
...
-
Viitor de lut
În 2013, regizorul a petrecut trei săptămâni într-o FaSinPat (FAbrica SIN PATrones, o fabrică fără șefi). În această fabrică toți muncitorii auto-guvernează producția de mai mult de doisprezece ani, de la marea criză din 2001. Scopul filmului e acela de a observa cum e să lucrezi într-un astfel de loc, cum se poate înfăptui o utopie zi de zi.
...
-
Vine furtuna
Acest scurt documenantar-eseu este dedicat imigranților români care încearcă să își câștige existența pe străzile Parisului. Din respect pentru intimitatea lor, autorii au ales să nu includă numele sau fețele personajelor în film. Așadar, interviurile sunt inserate textual pe ecran, fiind însoțite de un șir de imagini extravilane, neutre.
...
-
Visurile unui clovn
Străbătând satele și orașele din Irlanda rurală timp de nouă luni pe an, Circul GERBOLA devine un loc în afara lumii obișnuite. Ne ajută să ne minunăm și să ne reamintim lucrurile importante din viață: dorința, afecțiunea și uimirea. Visurile unui clovn e un portret universal, dar totodată intim al unei familii așa cum e văzută prin ochii lui Blake Gerbola, în vârstă de 9 ani, care visează să calce pe urmele mari ale tatălui său: Mikey Gerbola - clovn excentric, soț generos și mic om de afaceri hotărâ și ambițios - conducătorul circului. În timp ce el și Tara se luptă cu bugetele și cerințele spectacolului, cei doi băieți ai lor jonglează cu dragostea lor față de circ și nevoia de a primi o educație formală.
...
-
Voia Domnului
Un fost neobudist devenit apărător ardent al valorilor ortodoxe, Dmitry Enteo a intrat în atenţia publică după câteva gesturi excentrice. Se autointitulează „acţionist” ortodox şi se opune activităţii creative ale grupurilor de artă Voina şi Pussy Riot. A creat o mişcare de activişti ortodocşi numită „Voia Domnului” şi şi-a declarat intenţia de a conduce mai întâi Rusia iar apoi întreaga lume spre o revoluţie euharistică. Care sunt urmările şi cine este de fapt Enteo?
...
-
YouTube Bazaar
Bahoi are propriul său canal media pe YouTube. Lucrează în Olanda ca să îşi poată permite să cumpere computere la mâna a doua. Trimite computerele în satul său natal de lângă Constanţa, pentru ca oamenii lui să îi poată vedea scurtmetrajele. După fiecare filmare, Bahoi îşi roagă vecinii să intre pe internet şi să îi vizioneze filmele. E copilăros? Megaloman? Sau e pur şi simplu nebun?
...
-
Ziua bună
În Chișinău, Lidia și Masato au o agenție matrimonială deosebită. Prin Japan Marriage Centre se cunosc femei din Moldova și bărbați din Japonia, un mariaj pe care proprietarii îl pot recomanda din proprie experiență. Nadia și Xenia și-au cunoscut partenerii prin agenție. Nadia se pregătește să își viziteze potențialul soț în Japonia și astfel pentru viața în cealaltă parte a lumii. Între timp Xenia îl așteaptă pe Takashi, logodnicul ei, care va fi botezat in religia Ortodoxă, ca apoi cei doi să aibă o nuntă moldovenească.
...