Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

Dimineţile lumii

ASTRA Film Festival Sibiu 2009 va oferi câtorva mii de elevi sibieni posibilitatea de a participa la o primă ediţie a unui minifestival dedicat lor. Sub titlul "Dimineţile lumii", programul special din cadrul Festivalului de Film documentar ASTRA Film din Sibiu include o serie de filme documentare, dublate în limba română. Tema acestor documentare, premiate la festivalurile internaţionale, este comună - viaţa cotidiană a micilor elevi din mai multe părţi ale lumii. Minifestivalul, organizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar şi şcolile din Sibiu şi din judeţul Sibiu, va avea şi un concurs de desene.

 

Dimineţile lumii” este o provocare deoarece Festivalul Astra Film se va confrunta, pentru prima dată, cu cel mai intransigent public pe care l-a avut vreodată. Obiectivul programului este de a oferi o activitate extraşcolară educaţională menită să deschidă celor mici orizonturile despre copilăria celor de vârsta lor. Programul are şi rolul de a dezvolta interesul copiilor pentru filmul documentar care li se adresează direct.


Proiecţiile filmelor selectate sunt programate în primele 4 zile de festival, în perioada 26-29 octombrie 2009, la Casa de Cultură din Sibiu, între orele 08:30 şi 10:00.

 

Documentare internaţionale pentru copii, dublate în limba română, în premieră naţională pentru un festival de film


Selecţia de documentare cuprinde filme pentru copii premiate la festivaluri internaţionale sau producţii de televiziune renumite: filme din Finlanda, India, Mexic, S.U.A., Cambodgia, Maroc, Japonia şi Senegal, care urmăresc viaţa cotidiană a micilor elevi sau surprind momente importante ale copilăriei. Toate filmele sunt dublate în limba română, special pentru acest program. Prin urmare, elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani vor putea viziona filmele în condiţii optime.

 

Concurs de desene


În plus, elevii şcolilor primare din Sibiu sunt invitaţi să participe la un concurs de desene pe tema filmelor vizionate. Concursul se va desfaşura cu ajutorul învăţătorilor şi învăţătoarelor, cărora le recomandăm să îşi încurajeze elevii să deseneze impresiile lor despre filme, la orele de desen. Câştigătorii concursului vor fi premiaţi chiar la Gala Premiilor Astra Film Festival.

 

“Astra Film, de mai bine de 10 ani, are proiecte de iniţiere în arta filmului documentar. La ediţia jubiliară, în afară de o săptămână de curs introductiv pentru doctoranzii în ştiinţe sociale din Austria, Ungaria, Grecia, (organizat în colaborare cu University College din Londra şi Oxford Academy of Documentary Film), ne-am gândit la un program de proiecţii speciale pentru elevii claselor primare. În program sunt selecţionate unele din cele mai interesante 10 filme despre viaţa copiilor din 10 ţări, din toată lumea. Pe lângă valoarea informativă a filmelor, acest proiect urmăreşte să îndemne copiii să vizioneze filme documentare în sistem de cinematograf. Cu ajutorul învăţătorilor, se va urmări ca elevii să cunoască şi să înţeleagă regulile de bună conduită în sala de cinema. Ei vor avea şansa să vadă filmele în cadrul specific unui festival, să se întâlnească cu autorii filmelor şi să stea de vorbă cu aceştia.” - a declarat Dumitru Budrala, directorul Astra Film Festival.

 

Un eveniment organizat de:  ASTRA FILM SIBIU şi CNM ASTRA  SIBIU

Coproducător: Televiziunea Română


Cu sprijinul: Consiliului Judeţean Sibiu, Primăriei Sibiu, Instituţiei Prefectului Sibiu, Uniunii Europene – Prin Programul Media Desk, Centrului Naţional al Cinematografiei, Ministerul Culturii Şi Cultelor, Inspectoratul Şcolar Sibiu


Parteneri: Fundaţia Raţiu, Fundaţia Soros România, Ambasada Franţei, Ambasada Elveţiei, Ambasada Finlandei, Ambasada Olandei, Ambasada Turciei, Ambasada Israelului


Parteneri media: Agerpres, TV5 Monde, Duna Tv, HBO, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Magic Fm, Cotidianul, Observator Cultural, Formula AS, Antena 1 Sibiu, Realitatea TV Sibiu, TV Eveniment, Tribuna, Monitorul de Sibiu, Profil Cultural, Zile şi Nopţi, Glam Magazine, Radio Reintregirea, HotNews.ro, Cinemagia.ro, Liternet.ro, CinemaRx, Port.ro, Cinemart.ro.


Sponsor principal: SONY


Sponsori: Loteria Română, O-Video, HBO, Hilton, Empire Video Production, Cartier, Babylon, Art Café

Publicata: 08.10.2009