Special BBC

Ajustabilii, tovarăşii şi agitatorii

Această secţiune specială a festivalului Astra Film este concepută pentru a arunca o privire oarecum partinică asupora unui aspect al istoriei continentului nostru î n mare parte neexplorat: felul în care o televiziune publică de cel mai mare prestigiu din Europa Occiddentală a abordat ultimii ani ai dictaturii comuniste şi perioada care a urmat prăbuşirii comunismului în Europa Centrală şi de Est.

Ce fel de subiecte au adus în discuţie producătorii BBC? Care au fost obsesiile Corporaţiei BBC şi cum au reacţionat talentele creatoare independente din interiorul ei la schimbările neaşteptate din viaţa politică de după 1985? Cum percep spectatorii acelor vremuri,cei care au amintiri de familie din acea epocă, perspectiva propusă de oameni din afara acesteri lumi?

În istoria media din perioada războiului rece, televiziunea ocupă un loc special. În nenumărate case din ţările din blocul sovietic, cel puţin unul dintre membrii unei familii asculta pe ascuns transmisiile vreunui post de radio „ostil” regimului. Radio Europa Liberă, Radio Libertatea şi serviciul internaţional BBC aduceau un aer proaspăt în atmosfera înăbuşitoare creată de propaganda comunistă.

Era epoca dinaintea Internetului şi a televiziunii prin cablu, o epocă în care radioul era atotpătrunzător în casele oamenilor din ţările blocului comunist. Radiouri precum Radio Europa Liberă şi BBC Internaţional difuzau emisiuni în limba ţărilor direct interesate. Aveau posibiloitatea să o facă, pentru că angajau refugiaţi din ţările respective, oameni care experimentaseră sistemul sovietic pe propria piele. Erau jurnalişti care trecuseră printr-o dublă imunizare vis-à-vis de compromisurile pe care producătorii tv din epocă le aşteptau de la ei.

În acest fel, standardele impuse de posturile de radio erau limitate la calitatea tehnică a înregistrărilor. Un jurnalist radio putea pleca în Cehoslovacia, de exemplu, şi dacă avea noroc se putea întoarce cu un material necen zurat de dincolo de Cortina de Fier.

De fapt, standardul nu se referea doar la chestiuni tehnice. În Marea Britanie, ca şi în restul lumii, televiziunea avea şi are parte de o v erificare mult mai atentă din partea autorităţilor decât cuvântul scris sau radioul. În cazul Marii Britanii, nu vorbim doar de un control direct, ci, mai degrabă, de o departajare culturală a „acceptabilului” de „inacceptabil”.

A existat, la sfârşitul anilor 1960 o perioadă scurtă de liberalism sub şefia unui personaj vizionar de la BBC, Hugh Greene. Această perioadă avea să ia sfârşit odată ce Primul Ministru al Partidului Laburist, Harold Wilson, a obţinut îndepărtarea lui Greene, sub pretextul unei lipse de respect în realizarea interviurilor cu tematică politică. Sub conducerea lui Greene, o întreagă generaţie de jurnalişti avusese acces la linii de comunicaţie care, dacă îl cităm pe Paul Watson, i-au ajutat „să ducă filmul documentar dincolo de limitele stabilite de BBC şi să acopere subiecte de televiziune neplăcute pentru superiori”. Douăzeci de ani mai târziu, Watson avea să lucreze ca şi commissioning editor pentru unul dintre filmele despre Europa de Est pe care îl prezentăm în acest program special al festivalului, dar Watson este ceea ce putem numi o excepţi de la regulă. De cele mai multe ori, BBC reuşea să angajeze cineaşti docili, „ajustabili” în jargonul branşei.

Perioada de adevărată încercare pentru BBC avea să vină odată cu epoca lui Mihail Gorbaciov şi a aşa-numitului „glasnost”. În 1986, „pentru prima oară” – dacă e să folosesc o expresie predilectă a televiziunii – producătorii BBC aveau calea deschisă către Uniunea Sovietică. Ca urmare, au realizat un serial în douăsprezece episoade despre „ruşii obişnuiţi”. Printre vedete, un judecător dur din Moldova, un soldat, o regină a frumuseţii. Într-un fel, morala serialului era simplă: cetăţenii sovietici sunt fiinţe umane asemenea nouă, care se confruntă cu frustrări, o birocraţie înnebunitoare şi tot felul de provocări. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu soarta omului modern din oricare ţară a lumii. Logica este evidentă. Începutul anilor ’80 a fost marcat de tensiuni crescânde la nivel internaţional. Sub Gorbaciov, lumea începea să spere la o perioadă de relaxare. Într-o atare atmosferă, serialul BBC îşi propunea să ridice masca de pe faţa lui homo sovieticus. Ca să fim drepţi, a şi reuşit într-o oarecare măsură.

În acelaşi timp, era o abordare comodă, care evita să provoace iritări. Toate absurdităţile unui sistem politic bazat pe partidul unic, nenorocirile provocate de stagnarea economiei în timpul lui Brejnev, frica omniprezentă indusă tuturor încă din copilărie, toate au fost pur şi simplu eliminate din peisaj. Filmul despre femeia-judecător din Moldova trece sub tăcere faptul că judecătoarea vorberşte în limba rusă pe tot parcursul materialului, deşi limba ei maternă este limba română. În ansamblu, spectatorul rămâne cu impresia – total greşită, de altfel – că Homo Sovieticus ar semăna aproape întru totul cu semenii săi occidentali, în afara faptului că e mai sărac, mai loial şi mai prost îmbrăcat.

Din acest punct de vedere, era o ocazie pierdută. Producătorii au fost atât de impresionaţi de uşa care li se deschisese, încât au fost copleşiţi, într-un mod total nejurnalistic, de politeţe şi timiditate. Producţiile nu conţineau nimic din ceea ce ar fi putut provoca neplăceri, chiar dacă, în 1991 când echipele BBC s-au întors pe teren pentru o nouă serie de materiale “după 5 ani”, au aflat că biata judecătoare moldoveancă fusese concediată din cauza filmului BBC, probabil pentru că în fundalul unei secvenţe familia ei se întreţine în limba română.

Selecţia pe care o prezentăm în cadrul acestui program nu poate fi numită reprezentativă (cu excepţia filmului Death of Yugoslavia). Cele mai multe filme din multitudinea producţiilor BBC despre Europa de Est tratau subiecte politice ale momentului, în încercarea de a explica publicului ştirile care se difuzau la BBC News.

Unele dintre acestea au fost realizate la înalte standarde de calitate: Cry from the Grave ( 2001) de Leslie Woodhead despre masacrul din 1995 de la Srebrenica (Bosnia), Children of Beslan (2005) de Ewa Ewart şi Leslie Woodhead despre tragedia ostaticilor dintr-o şcoală din Cecenia, The Valley-Kosovo (1998) de Dan Reed, sau seria Death of Yugoslavia.

Selecţia de filme BBC pe care o propunem pentru această secţiune specială a ASTRA FILM FEST prezintă filme făcute într-o cu totul altă manieră. Într-un fel, ele reprezintă o reacţie la neîncrederea pe care au provocat-o filmele frumos ambalate ale “tovarăşilor”. Şi tocmai pentru că nu se potriveau curentului acelor ani, nu au fost tocmai uşor de realizat.

Un exemplu în acest sens este Forgiving the Blood de Melissa Llewellyn-Davies. Este povestea unei mişcări de masă de la începutul anilor 1990 din Kosovo, prin care se cerea stoparea răzbunărilor şi iertarea celor întâmplate în trecutul recent. Filmul este realizat într-o notă puternică şi ironică şi analizează promisiunile seducătoare ale politicii naţionaliste cu puţin înainte de izbucnirea celui mai sângeros dintre războaiele iugoslave în 1992.

Llewelyn-Davies bătea la uşa BBC încă de la mijlocul lui 1991, când auzise pentru prima oară de acest fenomen extraordinar. În 1990 am lucrat împreună cu ea la un documentar despre Transilvania, ocazie cu care am avut ocazia să sesizăm pe viu reînvierea politicilor naţionaliste în regiune. La momentul respectiv, fostul corespondent BBC pentru Europa Centrală a sfătuit-o să-I îndrepte atenţia către Iugoslavia pentru aprofundarea fenomenului, motiv pentru care ea a început să bată la uşa corporaţiei încă de la începutul lui 1991. Din păcate, nimeni nu părea interesat.

“Ajustabilii” care conduceau diversele departamente nu credeau că va izbucni un război chiar în mijlocul Europei şi nu au văzut nimic interesant în poveştile despre nişte ţărani albanezi, studenţi naţionalişti şi un profesor de folclor.

Abia când Paul Watson a preluat coordonarea unui serial de filme antropologice, proiectul a obţinut finanţare. Ironia a făcut ca totul să se sfârşească cu o luptă aprigă între BBC pe de-o parte şi Llewellyn-Davies şi cu mine de cealaltă parte, motivul controversei fiind forma finală a filmului. Între timp, “agitatorul” Watson fusese înlocuit cu un “tovarăş”. Urmarea a fost că montajul final a fost altul decât cel pe care noi l-am fi dorit.

Filmele lui Pawlikowski vin dintr-un univers moral total diferit şi aduc o privire din interior. Pawlikowski, născut în Polonia, a ajuns în Marea Britanie la vârsta de 15 ani. Cu timpul, avea să devină unul dintre cei mai influenţi şi importanţi regizori britanici de film. La jumătatea anilor 1980 a primit proiecte din partea BBC Community Programme Unit. Ulterior, a r realizat documentare care au câştigat numeroase premii internaţionale: From Moscow toPietushki (Emmy Internaional, Prix Italia, Premiul Royal Television Society), Dostoievski’s Travels (menţiune specială la Premiile Felix European Film Academy), Tripping With Zhirinovski (Premiul Grierson, 1995) şi Serbian Epics. Unele dintre filme sunt cuprinse ]n acest program.

Cu o not ă de umor negru, aproape morbide uneori, aceste filme vor atinge corzi sensibile în sufletul celor care au trăit sau poate mai trăiesc încă în umbra grotescă a epocii pe care o evocă. Pentru cine vrea să afle cum a fost homo sovieticus şi ce s-a ales de el după căderea comunismului, filmele lui Pawlikowsky From Moscow toPietushki, Dostoievski’s Travels şi Tripping With Zhirinovski sunt edificatoare.

Descoperim în aceste filme rădăcinile putin-ismului, lumea pe care acesta doreşte sdă o suprime şi forţele pe care le-a acaparat pentru a o face.

În fine, am dorit să prezentăm printr-un exemplu strălucit tradiţia jurnalismului de investigaţie la BBC. Primul film a lui Angus McQueen din serialul de zece episoade Death of Yugoslavia e o demonstraţie a ceea ce poate face BBC-ul atunci când aruncă în joc fonduri, resurse şi propria reputaţie. Filmul lui McQueen recurge la stilul introdus de producătoarea lui, legendara Norma Percy, care reconstituie evenimentele utilizând interviuri cu personajele principale montate într-un mod captivant cu filmări de arhivă din epoca respectivă. În cazul de faţă, serialul urmărea obţinerea de interviuri de la cei trei preşedinţi iugoslavi. Milosevici a opus rezistenţă, insistând ca interviul pe care ar fi urmat să îl acorde BBC să fie introdus în film fără tăieturi. În situaţia dată, Percy i-a telefonat coordonatorului de la BBC2 (Alan Yentob la acea vreme), care a fost de acord cu pretenţiile liderului.Ceea ce nu i s-a spus lui Miloşevici a fost ora de difuzare – 1.00 dimineaţa. Astfel, Percy şi MacQueen aveau libertatea de a utiliza materialul editat în serial, iar interviul needitat al lui Miloşevici a oferit informaţii istorice valoroase tuturor celor interesaţi să le afle. O asemenea soluţie este posibilă doar în cazul companiilor de talia, puterea financiară şi reputaţia BBC. Vă lăsăm pe Dvs. să apreciaţi rezultatul final.

La şaptesprezece ani după căderea comunismului, a sosit vremea să evaluăm modul în care BBC Londra, lider mondial în domeniul ştirilor şi programelor tv, a reacţionat la evenimentele istoriei recente şi să analizăm imaginea pe care a difuzat-o în ultimii douăzeci de ani către milioane de britanici despre Europa de Est şi fosta URSS.

Vă invităm să vizionaţi filmele din acest program special!

dr. Michael Stewart

	Sfârşitul Iugoslaviei. Partea I - Naţionalismul Regizori: Angus Macqueen, Paul Mitchell Producţie: Marea Britanie  An: 1995 Durată: 50
Niciodată până acum nu s-a mai întâmplat ca în timpul războiului toţi liderii statelor rivale să spună povestea din interior a momentelor decisive ale conflictului.

De la Moscova la Pietushki Regizor: Pawel Pawlikowski Producţie: Marea Britania An: 1990 Durată: 54

Filmul lui Pawlikowski evocă cu umor şi cu o oarecare amărăciune romanul 'Moscow to Pietushi' de  Vyenedict Yerefeyev, unul din cei mai buni scriitori ruşi din perioada hruscioviană, un timp în care speranţa pentru eliberare s-a stins, şi o întreagă generaţie de ruşi au găsit scăpare în alcool. Un supravieţuitor al unui cancer la gât, Yerefevev are nevoie de asistenţă mecanic pentru a vorbi, în timp ce umorul său sec rămâne intact.

Epopee sârbească Regizor: Pawel Pawlikowski Producţie: Marea Britanie An: 1992 Durată: 50

În acest documentar, a cărui acţiune se desfăşoară în Bosnia în timpul războiului, Pawlikowaki se abate clar de la clişeele reportajului de război. Subiectul filmului e abordat dintr-o perspectivă antropologică, autorul nabazându-se pe comentariu ci pe puterea imaginilor. “Serbian epics” (1992) a fost considerat cel mai original şi de succes film al lui Pawlikowski, realizat în cel mai important moment al războiului din Bosnia. Studiul ironic, imagistic, uneori aproape hipnotic a creării miturilor şi a crimei, a iscat o mulţime de controverse şi neînţelegeri la acea vreme, o mărturie importantă a războiului din Bosnia.

Crimă şi iertare Regizor: Melissa Llewlyn-Davis Producţie: Marea Britanie An: 1993 Durată: 50

Prima parte a unei trilogii despre dramele din trei naţiuni europene. Într-un sat din Kosovo, un fermier albanez se află în faţa unei mari dileme: să răzbune moartea fiului său, ucis de un vecin albanez, sau în numele conflictului extins din Iugoslavia şi a ameninţării tot mai mari a agresiunii sârbe faţă de albanezi, ar trebui să asculte de chemarea de a sprijini unitatea naţională albaneză şi să abandoneze vechiul cod de onoare al răzbunării? Interviuri sincere ce dezvăluie o reţea complexă de drame personale strâns legate  de evenimentele politice turbulente.