Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

COTIDIANUL - 22.10.2007

 

Sibiul, transmis pe Arte si TV5 

 
Link: http://www.cotidianul.ro/sibiul_transmis_pe_arte_si_tv5-34350.html
Data:22/10/2007
Autor: Oana Timar
________________________________________
Singurul festival international de film documentar si antropologie vizuala din Romania, Astra Film Fest, se deschide astazi. Pe parcursul evenimentului vor fi prezentate 70 de premiere mondiale.
 
Transilvania vazuta in 200 de portrete si instantanee
ASTRA Film Fest promite sapte zile cu film, sapte zile cu expozitii, sapte zile de dezbateri. „A fost dificil, pentru ca nu am mai avut la dispozitie doi ani, ca de obicei, sa ne pregatim, dar prin organizare, compozitii si programe aceasta editie le depaseste pe cele precedente“, a declarat Dumitru Budrala, directorul festivalului. Regizorul sibian considera ca evenimentul ajuns la cea de-a noua editie este unul recunoscut in lumea cinematografiei internationale si a declarat ca premiile si participarea la ASTRA Film Fest sint apreciate la marile festivaluri de film din lume. 
84 de pelicule, dintre care 70 in premiera mondiala, vor rula la Casa de Cultura a Sindicatelor din Sibiu. International, Europa, Romania si Student sint cele patru sectiuni competitionale din acest an, iar valoarea premiilor ASTRA Film Fest se ridica la 20.000 de euro. In anul Capitalei Culturale Europene, peste 800 de filme din 62 de tari au fost trimise pentru editia cu numarul IX a festivalului. Filmele au inceput sa soseasca la Sibiu inca de la inceputul anului, iar inscrierile s-au incheiat in luna mai.
O serie de filme vor purta stampila ASTRA Film Fest „Special“ si vor fi prezentate in afara competitiei. Zece dintre ele aduc imaginea Transilvaniei, o regiune ce va fi privita din punctul de vedere al celui dinauntru si al celui dinafara. Tot pe Transilvania, pe Marginimea Sibiului, mai precis, dar si pe Europa si Asia vor pune accent filmele despre pastori si transhumanta. Aspecte ale tranzitiei din tarile Europei de Est sint surprinse in peliculele marca BBC si Arte, reunite sub genericul „Perspective Est-Europene“...