Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

Suplimentul de CULTURĂ / 28 octombrie 2013

Elegant si discret – Astra Film Fest la 20 de ani 

http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Actualitate/8792

Veronica D. Niculescu     28 octombrie 2013

Astra Film Fest 2013, editie aniversara la implinirea a 20 de ani, a avut loc la Sibiu intre 14 si 20 octombrie. Din 1993, filmele documentare din toata lumea se aduna toamna, pentru o saptamina, la Sibiu. Eleganta, modestia si discretia au caracterizat aceasta editie, unde n-au bubuit tunuri, nici macar declaratiile sforaitoare, si totul a decurs cu acea normalitate si aparenta simplitate pe care nu o poate dobindi decit un festival rodat, bine asezat pe locul sau, cu o echipa care stie foarte bine ce si cum are de facut. S-a vorbit putin si s-a vazut mult si bine.

La orice aniversare de felul acesta, curg in valuri, mai ceva decit sampania, muzica sau felicitarile, cifrele. Le vom spune repede, cit ai sufla in luminarile de pe tort.

Editia care marcheaza doua decenii de Astra Film Fest nu este si a douazecea editie, fiindca festivalul s-a derulat, mare parte din acest timp, din doi in doi ani. AFF 2013 se anunta una fara precedent: s-au inscris un numar record de filme, 1.350, din peste 70 de tari de pe toate continentele. Au fost selectate 110 filme, cu subiecte de actualitate si de o mare diversitate. Filme de nevazut la televizor. Cinci sectiuni competitionale: International, Europa Centrala si de Est, Romania, Student si EcoCinematogrAFF, plus doua sectiuni speciale: Incredibil si Made in Romania. 

„Sarbatorim prin munca“ 

Dezbaterile si intilnirile cu profesionistii din domeniu au marcat aceasta editie, dincolo de filmele proiectate pentru publicul venit de pretutindeni. „Sarbatorim prin munca, a venit timpul ca odata cu majoratul festivalului sa se adune breasla documentaristilor romani si a celor care au urmarit evolutia acestui gen in Romania, si sa vedem ce a reusit sa faca acest gen de film in aceste vremuri tulburi. Ce fel de Romanie se contureaza prin sutele de filme produse in aceasta perioada? Care este mediul televiziunii factuale in tara? In ce fel de cursuri si scoli se invata meseria de documentarist?“, spune Dumitru Budrala, directorul fondator al Astra Film Fest.

Conferinta „Romania sub lupa“ a inceput cu o masa rotunda – „20 de ani de film documentar si documente vizuale“ – unde Laurentiu Damian, Bjorn Reinhart, Dan Nutu si Dumitru Budrala au prezentat modalitati de colectare, arhivare, publicare si de formare in film documentar in Romania. In alta zi, autori de film documentar au participat la conferinta discutind despre documentarul romanesc din ultimii douazeci de ani, urmind ca dezbaterile sa alcatuiasca un volum, 20 de ani de documentar in Romania.

In doua zile a avut loc „Industry Meeting“, o intilnire cu reprezentantii celor mai importante festivaluri de profil din Romania si din lume, directori de la festivaluri precum American Documentary Film Festival, Palm Springs, Dox Leipizig, Encounters SA Doc Fest South Africa, London Open City Doc Festival, Visions du Reel Nyon, iar din Romania Anim’est, Bucharest International Experimental Film Festival, Documentary Film Festival, Next International Film Festival, One World Romania, TIFF.

Retro 20, imaginile unui parcurs 

In cadrul programului special aniversar, AFF a propus o selectie din filmele proiectate in cei 20 de ani de existenta ai festivalului, acestea alaturindu-se celor selectate pentru competitia din acest an. De altfel, focusul acestei editii a fost „Retro 20“, iar intregul hol al Casei de Cultura unde se desfasoara festivalul a fost decorat cu sute de fotografii de la editiile precedente. Orice spectator fidel a avut surpriza sa se descopere in una, doua, sapte fotografii „de demult“, alaturi de colegi sau de prieteni, pe la editii trecute ale festivalului, la conferinte, concerte sau dezbateri.

„Produsul esti tu!“

Filmele au rulat, ca de obicei, in cele trei sali ale Casei de Cultura si, chiar daca ramine o problema lipsa unor sali adecvate pentru proiectie la Sibiu, trebuie sa recunoastem marele avantaj al unui asemenea aranjament, cu toate cele trei sali in acelasi loc. In conditiile in care oricum nu este posibil sa vezi toate filmele din festival, si fiecare spectator isi face propria selectie, dupa pofta, dupa noroc, este totusi mare lucru sa poti sa te muti in doua minute dintr-o sala de proiectie in alta, de la un film la altul, via barul cu cafele.

Printre filmele selectate in acest an, s-au remarcat o serie de documentare care trateaza subiecte la moda: felul in care functioneaza marile corporatii din mediul online, Google si Facebook. Google si creierul mondial a rulat in seara de deschidere a festivalului, in prezenta regizorului, Ben Lewis. Iar Nebunia Facebook, in regia lui Geoff D’Eon, a umplut sala mare, de peste sapte sute de locuri, cu spectatori care s-au amuzat de gafele facute de fel si fel de naivi care nu au priceput ca tot ce pun pe FB este public, pierzindu-si jobul, partenerul de viata, chiar libertatea. „Produsul esti tu!“, spune naratorul filmului, ca raspuns la intrebarea „E clar ca Facebook este despre vinzari, dar ce se vinde?“.

Tot in categoria subiectelor fierbinti a intrat si filmul Blestemul gazelor de sist, de Lech Kowalski, urmat de dezbateri aprinse pina dupa miezul noptii cu regizorul. Filmul prezinta conflictul dintre compania americana Chevron si fermierii din Estul Poloniei. „Ceea ce ma intereseaza pe mine este sa fiu povestitor, nu activist, deoarece consider ca majoritatea productiilor cinematografice nu pot schimba lumea. Cu toate acestea, unele filme pot avea un impact, dar ideea principala este sa creezi un spatiu de dialog“, a declarat Lech Kowalski. 

Studentii, tot mai buni

Au fost surprinzator de bune in acest an si filmele din sectiunea „Student“, si s-a vorbit despre efectul pe care il au chiar festivalurile cu traditie asupra tinerilor documentaristi.

Dupa fel si chip, de Paula Onet, spune o poveste despre batrinii care isi aleg fotografiile ce vor fi puse pe pietrele funerare. Un „Facebook“ de cimitir, spus cu umor si respect. Rio 2016, de Bianca Rotaru, urmareste doua micute gimnaste, Teodora si Andreea, de 13 si 11 ani, care se antreneaza sperind sa ajunga la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Ne sint aratate exercitii repetate la nesfirsit, cazaturi si lacrimi. La final, mina uneia dintre fetite scrie migalos: „Eu ma duc la Olimpiada. Rio de Janerio“.

Editia a douazecea a festivalului a inclus si trei Masterclass-uri care s-au bucurat de o participare numeroasa, sustinute de Petr Lom, Alexandru Solomon si Thomas Ciulei.

Fiecare spectator cu festivalul lui

Emotiile provocate de documentarele de la Astra Film Fest vin ca valurile uriase, iscate din senin. Fiecare spectator isi face propriul evantai de bilete, isi alege filmele dorite. Gratie descrierilor oneste din catalog, nu prea te poti insela. Astfel ca la clubul festivalului auzi oameni fericiti spunindu-si unul altuia ce a vazut, cit de grozav a fost. Fiecare crede ca filmele vazute de el au fost cele mai bune, si cu siguranta... asa si este: AFF iti ofera, prin programul stufos, sansa de a iti construi festivalul tau, dupa gustul tau.

La aceasta editie, Lituania mi-a daruit documentarele favorite la Astra Film Fest: Jucarii de plus si Taurul din Dzukija – doua filme care nu au luat premii la festivalul sibian, insa fiecare dintre ele poate constitui o definitie pentru ce visez (sau ce nici nu visez) sa primesc atunci cind pornesc la intilnirea cu un documentar. Despre blestemul diafanului puf multicolor al jucariilor vorbeste Jucarii de plus, de Lina Luzyte, care a povestit la finalul proiectiei ca odata, fiind in tren, s-a pomenit intr-o gara cu un crocodil si un elefant de plus la fereastra. Era in orasul Jlobin, din Belarus. S-a intors acolo si, peste un an, a facut acest film. La 21 de ani de la prabusirea URSS, localnicii isi cistiga existenta din confectionarea si vinzarea ilegala a jucariilor de plus, iar singurii lor clienti sint calatorii din trenuri.

Este fantastic contrastul dintre imaginea ursuletilor si pisicutelor de plus colorate inaltate peste capetele oamenilor chinuiti de pe un peron si felul in care traiesc, de fapt, acesti oameni. Emotionanta prapastia care se sapa de-a lungul filmului intre culorile vesele ale jucariilor si mizeria crunta in care traiesc protagonistii filmului. Un farmec apasator, dialoguri intre fiinte aflate la limita de jos a existentei, imagini, schimburi de replici si taceri ce amintesc de pagini ale marii literaturi ruse.

Moartea, ca o caprioara ratacita

Tot un realizator lituanian are filmul Taurul din Dzukij: Linas Mikuta, regizor care a lucrat ca director asistent si asociat la Opera Nationala si Teatrul de Balet din Lituania, Opera din Tel Aviv si Opera din Frankfurt. Filmul, o poveste aparent simpla a unui batrin, Jonas, dintr-un sat izolat, este poezie pura, un balet schiopatat al batrinetii si al mortii. Sint scene memorabile, de o frumusete rara – cum ar fi imaginea unui borcan pus linga trunchiul unui copac, in care Jonas aduna apa de baut, si care, strop cu strop, da pe dinafara, sau imaginea unei caprioare care se pierde de turma, pe un cimp incetosat, in timp ce acasa se stinge o batrina, mama lui Jonas.

Scena mea favorita din intreg festivalul este cea cind Jonas si sotia lui, abia mergind, strabat un drum lung peste un cimp, incet, incet, ii vedem de departe: el inainte, ea in urma („Hai mai repede!“, striga barbatul, dar femeia nu se poate grabi), pentru a aduna birne vechi dintr-o cocioaba parasita („Stringe! Ne trebuie!“), iar cind ei dispar sontic-sontic din cadru, cocioaba, un pic si mai saraca, ramine inca multa vreme pe ecran, o ruina vesnica pe care pare sa se sprijine lumea toata. 

Este insa loc si de destula veselie. Jonas si un prieten se calesc aruncind pe ei apa cu gheata dupa lasarea intunericului, iar printre cimpuri rasuna chiotele lor: „Portile extazului s-au deschis pe vecie!“.

Iar dupa ce taie un porc, prietenii care stau seara la masa isi pun intrebarea, printre inghitituri: „Oare cum vede Dumnezeu faptul ca Jonas a luat viata unui porc?“. Dialogul care a urmat m-a trimis, inevitabil, cu gindul la Hermann al lui Nabokov, din Disperare: „Sa presupunem ca omor o maimuta. Nimeni nu se atinge de mine. Sa presupunem ca e o maimuta deosebit de desteapta. Nimeni nu se atinge de mine. Sa prespunem ca e un tip nou de maimuta – o specie fara par, vorbitoare...“. Despre asta e vorba la Astra Film Fest: cind documentarele sint bune, totul devine foarte, foarte personal.

Astra Film Festival, Festivalul International de Film Documentar de la Sibiu este organizat de Astra Film – Complexul National Muzeal ASTRA si Fundatia Astra Film.

Premiile AFF

Marele Premiu Astra Film – Regulile lui Matthijs (regia Marc Schmidt, Olanda). Motivatia juriului: „Din mai multe motive am ales acest film: are emotie, sensibilitate, o extraordinara putere de patrundere si mult respect pentru personajul aflat in suferinta. E un film care arata pina unde poate merge birocratia nemiloasa a statului protector. Imaginea, naratiunea, compozitia fac din acest film un exemplu perfect pentru studentii de cinema, prin inteligenta emotionala instinctiva care l-a condus pe autor catre cistigarea increderii protagonistului sau“.

Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competitia International – Dansind de unul singur (regia Biene Pilavci, Germania)

Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competitia Central & Eastern Europe – Anatomia plecarii (regia Serban Oliver Tataru)

Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competitia Romania – In numele primarului (regia Anca Hirte)

Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competitia Student – Romanta lucida (regia Elke Margarete Lehrenkrauss, Germania)

Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competitia EcoCinematogrAFF – Tara cea mica (regia Nikos Dayandas, Grecia)

Premiul pentru imagine, competitia Romania – Valea Plingerii (regia Mihai Andrei Leaha, Iulia Hossu, Andrei Crisan)

Premiul special acordat documentarului romanesc – Afacerea Tanase. Leapsa pe murite (regia Ionut Teianu)

Premiul pentru imagine, competitia Student – Construire (regia Yu-Shen Su, Germania)

Premiul de debut oferit unui regizor din Romania – Elena Borcea, 16 ani, pentru filmul Familia mea, pe scurt, „pentru energie, prospetime si determinarea cu care s-a apucat de treaba“.

Juriul a fost alcatuit din cineasti si regizori de top: Cristi Puiu (RO), Gaby Babic (GER), Lesedi Oluko Moche (Africa de Sud), Pawel Kloc (POL), Hussain Currimbhoy (UK), Elena Danilko (RUS), Petr Lom (CAN), Michael Stewart (UK), Cristian Nitulescu (RO) si Grit Lemke (GER). In acest an juriul sectiunii competitionale „EcoCinematogrAFF“ a fost format din liceeni sibieni, indrumati de antropologul si profesorul Vintila Mihailescu.