Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

Astra Film Festival 2012

ReciclART

Poluarea, mutilarea naturii de către coloşii industriali, alimentele modificate genetic, gunoaiele nebiodegradabile care sufocă planeta sunt subiecte care ne afectează pe toţi.

O parte dintre materialele condamnate să devină gunoi pot fi reciclate; vechi obiecte, lucruşoare de tot felul, bucăţi şi bucăţele pot deveni lucruri interesante şi utile sau pur şi simplu piese care ne încântă privirea.

Cea de-a XII-a ediţie ASTRA FILM FESTIVAL se desfăşoară la Sibiu între 15 şi 21 octombrie 2012. Una dintre secţiunile festivalului din acest an se numeşte EcoCinematogrAFF şi aduce în dezbatere preocupările actuale legate de mediul înconjurător, prin problematici şi puncte de vedere exprimate în documentare din toată lumea. 

Festivalul se desfăşoară la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, al cărei foaier dorim să-l “reciclăm” tocmai cu  ajutorul unor obiecte create din materiale reciclabile. Lucrările selectate la expoziţia ReciclART vor fi expuse în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor pe toată perioada Astra Film Festival, din 15 până în 21 octombrie 2012.