Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

LiterNet / 16 octombrie 2013

The Three Sisters, Pitoresc, Povestea lingurii la Astra Film, 2013

http://agenda.liternet.ro/articol/17229/Florian-Rares-Tileaga/Trei-surori-Pitoresc-Povestea-lingurii-la-Astra-Film-2013.html

Florian-RareÅŸ Tileagă     16 octombrie 2013

Când eÅŸti la un festival de film, cum e TIFF să zicem, ÅŸi vezi câte un documentar, în mintea ta parcă se schimbă "macazul". Te simÅ£i adus cu picioarele pe pământ ÅŸi, oarecum, resetat. Dar când eÅŸti la un festival de film documentar, cum e Astra Film, ÅŸi vezi toată ziua numai documentare, eÅŸti dintr-un reset în altul. EÅŸti pe terenul plin de hârtoape ÅŸi ÅŸanÅ£uri al poveÅŸtilor "cu adevărat adevărate". Al culturilor la care noi, în alt mod decât prin documentar, am avea acces greoi. În a doua zi de Astra Film, "macazul" s-a schimbat (cel puÅ£in pentru mine) cu fiecare film văzut. Nu ÅŸtiu dacă tipul ăsta de experienţă va fi constant în toate zilele de festival, dar mă bucur că a fost aÅŸa. Iată, mai jos, trei titluri obligatorii pentru orice cinefil.

The Three Sisters / Trei surori (r. Wang Bing, FranÅ£a - Hong Kong, 2012). Facem un calcul. GândeÅŸte-te la sărăcia, frigul, noroiul ÅŸi limitările dintr-un film amar precum Arborele de saboÅ£i al lui Ermanno Olmi, înmulÅ£eÅŸte cu zece ÅŸi n-o să obÅ£ii nici măcar un sfert din ceea ce este, cu adevărat, The Three Sisters / Trei surori.

Trei fetiÅ£e, dintre care cea mai mare are zece ani, locuiesc singure într-un sat de munte din Yunnan, la 3.000 metri înălÅ£ime. Se apropie iarna, tatăl e plecat cu lunile la lucru ÅŸi tot ceea ce pot face copiii e să supravieÅ£uiască într-o casă care nu depăşeÅŸte gradul de confort al unei cocine de porci. E o supravieÅ£uire în aceleaÅŸi haine, timp de luni de zile, pe care copilaÅŸii le poartă în pat, la ÅŸcoală, la păscut, în compania păduchilor ÅŸi a noroiului care îi Å£ine veÅŸnic uzi la picioare. Practic, mintea noastră de occidentali cu conturi de Facebook nu poate concepe aÅŸa ceva iar ÅŸocul receptării aici este. Un ÅŸoc adâncit cu fiecare plan-secvenţă care durează enorm, care te face uneori să-Å£i pui mâna la ochi ÅŸi care plonjează psihedelic în expresia de viaţă grea.

Mai exact, esenÅ£a mesajului documentarului vine tocmai din suportarea duratei mari a scenelor, care te pătrunde de emoÅ£ie la un nivel cerebral, la acel nivel de rejudecare lentă a noÅ£iunilor de sărăcie, lipsă, frig. Asta i-a plictisit pe mulÅ£i, motiv pentru care se ieÅŸea din sală încontinuu. Unii ar zice "redundanţă", alÅ£ii, "tautologie", dar acestea sunt cuvinte indecente, acum, în raport cu destinele ilustrate. Pe de altă parte, e ÅŸi mai surprinzător că nici măcar o secundă nu vezi vreun personaj din film plângându-se sau căzând în depresie. Noi, însă, care suntem gata deprimaÅ£i din motive care pentru ei ar fi motive de entuziasm, ne deprimăm ÅŸi mai tare când vedem lipsa lor de depresie. E un paradox idiot, tipic culturii belÅŸugului din care facem parte.

După ce se termină proiecÅ£ia, un astfel de moment - ÅŸi zic "moment" fiindcă The Three Sisters e mai mult decât cinema; impactul lui moral e atât de tare, încât devine un moment în viaÅ£a ta - are consecinÅ£e. Unele sunt imediate, altele de durată ÅŸi se aplică indiferent de Å£ara în care trăieÅŸti. Iată câteva:

-nu poţi aplauda după proiecţie. Pur şi simplu nu-ţi vine;
-începi să te gândeÅŸti la valoarea cuvântului ÅŸi, în special, a râsului;
-rămâi în minte cu un gust imaginar de frig, mizerie ÅŸi miros pestilenÅ£ial;
-îÅ£i trece pofta de văzut reality show-uri;
-nu mai vrei Facebook, cel puţin o vreme;
-vezi jumătatea plină în ceea ce înseamnă serviciu, casă, condiÅ£ii meteo, haine de la second-hand, mâncare;
-la o zi sau două după proiecÅ£ie începi să te gândeÅŸti la copiii ăia din film. Å¢i-e dor de ei ÅŸi ai vrea să ÅŸtii cum o mai duc.

Un detaliu care mi-a rămas în minte e bluza uneia dintre fetiÅ£e. Pe spatele hainei, deÅŸi a fost purtată atât de mult încât abia mai poÅ£i citi ce scrie, e un desen ÅŸi, dedesubt, scrie "lovely diary"...

TRAILER - THREE SISTERS / AFF 2013

Pitoresc (r. Irina Botea, SUA, 2013). Din pur subiectivism m-am dus să-l văd. Åžtiam că o să fie despre lumea ex-industrială a satelor din Apuseni ÅŸi, fiind din zonă, voiam să văd ce a filmat acolo. Mai ales că tema filmului e pitorescul. Credeam c-o să fie un film naiv, centrat la modul fixist pe cuvântul "pitoresc"; un fel de vox-pop banal printre moÅ£i, astfel încât să vedem unghiuri variate ÅŸi musai nostalgice asupra termenului. Dar, din fericire, filmul e sec, e frontal ÅŸi nu dă răspunsuri. Preferă să aÅŸeze termenul undeva în spatele imaginii de film, ca pe o instanţă care judecă tot ÅŸi care este reflectată, poate accidental, poate nu, prin vorbele localnicilor.

Dintre ei, nea Nelu are rol principal. Trecut de 70 de ani, cu un chip care păstrează, printre riduri, un zâmbet resemnat, nea Nelu duce echipa de filmare prin fabrici, mine, sate. Toate sunt în paragină, bălăriile au înlocuit imaginile cu muncitori ÅŸi utilaje, verdeaÅ£a a crescut peste pictura bisericilor de secol XVIII. Sunt decoruri lugubre pentru ochii noÅŸtri ÅŸi toate sunt comentate cursiv, profund ÅŸi de-a dreptul poetic de nea Nelu, pe care sunt convins că spectatorii îl subestimează la început.

Dar documentarul nu te surprinde ca temă, mai ales că despre patrimoniu ÅŸi despre salvarea Apusenilor se vorbeÅŸte acum peste tot. În schimb, filmul te duce într-o zonă de non-protest, de liniÅŸte atemporală, prin câteva planuri-secvenţă metaforice, pe care n-o să le vezi la TV. De pildă, când vorbeÅŸte despre fostele mine, nea Nelu înconjoară de trei ori, cu pas moale, niÅŸte tufiÅŸuri. Parcă ar înconjura o biserică nevăzută a ruinelor, a speranÅ£elor care s-au dus. Tot aÅŸa, este o scenă în care un camion nu reuÅŸeÅŸte să meargă cu spatele: este, într-un fel, ilustrarea unei lumi industriale, masive, care nu mai poate da înapoi oricât de gri ar fi viitorul. De asemenea, e grozavă scena de close-up în care nea Nelu curăţă lămpaÅŸul de praf ÅŸi pânze.

TRAILER - PITORESQUE / AFF 2013

Povestea lingurii (r. Adrian Nicolae-Furtună, România, 2012). De la filmul lui Adrian Furtună pleci râzând ÅŸi reluând replici, aÅŸa cum de la operă pleci fredonând. Subiectul nu e nou - soarta ultimilor meÅŸteÅŸugari romi, cioplitori în lemn - ÅŸi l-ai mai văzut dacă nu în cinema, poate la TV, ÅŸi dacă nu acolo, atunci în reviste. Dar e ceva care te face să Å£ii minte Povestea lingurii ÅŸi să-l separi de altele. Iar acel ceva vine, cred, din faptul că 1) prezintă cinci destine diferite, din toate colÅ£urile ţării ÅŸi că 2) aceste destine sunt frumos unite prin acelaÅŸi mod de lucru, de gândire ÅŸi de perspectivă asupra lumii.

Nu vreau să devin aici prea stufos, pentru că documentarul numai stufos nu e. În schimb, el e simplu ÅŸi "curat" ca abordare, în sensul că întâlnirea cu omul e foarte rodnică tocmai pentru că omul este lăsat să conducă povestea. Iar firul roÅŸu al poveÅŸtii este că în toate cele cinci cazuri meÅŸteÅŸugarul e întotdeauna cel mai bătrân ÅŸi ultimul din sat care mai ÅŸtie să cioplească. Åži mai important e că, în ciuda evidentei dispariÅ£ii a tradiÅ£iei, nici unul dintre subiecÅ£i nu joacă tristeÅ£ea pe care ne-am închipui-o. Sunt sprinteni la vorbă, au chef de glume, cântă, au emoÅ£ii de copil când îÅŸi ating uneltele, nu se plâng de sărăcia (dezolantă pentru noi) în care au trăit dintotdeauna ÅŸi, bineînÅ£eles, piperează filmul cu replici care îÅ£i merg la inimă. Amintesc doar una: "ăştia tineri îs acuma pe la ÅŸcoli. S-au specializat, nu mai lucră."

Filmul este, totodată, un montaj zdruncinător de imagini cu tineri în tricouri Puma ÅŸi bătrâni care duc în spinare snopi de măturoaie. Îl vedem chiar ÅŸi pe regizor, într-o scenă în care duce în spate, ca o cruce pe Golgota, un lemn din care va fi cioplită lingura. Pe de altă parte, pe măsură ce povestea avansează, cazurile apar tot mai succint, mai esenÅ£ializat, sugerând unitatea între ele indiferent de distanÅ£e. O unitate exprimată perfect prin scena în care meÅŸteÅŸugarul din Vaslui primeÅŸte, în dar, unelte de lucru de la Craiova, care sunt exact ca cele cu care lucrase, în copilărie, alături de tatăl său. Cât despre finalul în care copilaÅŸul de 4-5 ani loveÅŸte cu cuÅ£itul o bucată de lemn, cu o precizie prematură, no comment. Este exact ce trebuia.

TRAILER - A SPOON'S TALE / AFF 2013