Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

HotNews.ro / 26 octombrie 2011

ASTRA Film Fest: Primul documentar gay din Romania, tara dupa Revolutie si cum faci un festival de film la Sibiu fara un cinematograf ca lumea

http://www.hotnews.ro/stiri-film-10535530-astra-film-fest-primul-documentar-gay-din-romania-tara-dupa-revolutie-cum-faci-festival-film-sibiu-fara-cinematograf-lumea.htm

de Iulia Blaga HotNews.ro

Miercuri, 26 octombrie 2011, 20:14 Actualitate | Film

 "Ca si formator media de opinie nu credeti ca ar trebui sa promovam mai mult valorile traditionale romanesti?", l-a intrebat o spectatoare pe Claudiu Mitcu, autorul primului documentar romanesc despre un cuplu gay, dupa ce in prealabil dorise sa stie daca acesta e membru Accept. Cum a explicat regizorul motivul pentru care nu promoveaza magiunul de Topoloveni sau cuvantul „dor”? 

Nu mai conteaza ce a spus, intrebarea spune ea suficient despre gradul nostru de toleranta. „Situatia respectiva clar exista. Daca nu vorbim despre ea nu inseamna ca nu exista. Sondajele INSOMAR arata ca doar 5% dintre familii tolereaza sa aiba un membru gay. Trebuie sa ne asumam faptul ca exista astfel de oameni si sa nu-i mai consideram bolnavi”, a spus Claudiu Mitcu legat de filmul produs de Parada Film.
Cea de-a XI-a editie a ASTRA Film Fest, deschisa in 25 octombrie la Sibiu, a propus in cea de-a doua zi a sa cateva filme despre relatiile gay si despre cum sunt persoanele gay acceptate de societate. E ceva nou pentru festivalul sibian care din acest an a scos cuvantul "antropologic" din titulatura si care se deschide acum, dupa cum spune directorul sau, Dumitru Budrala, documentarului de autor (TV, independent, observational etc).
Claudiu Mitcu (care anterior a facut "Australia") a spus la Sibiu ca planuia un film despre relatiile gay din Romania inca de aproape cinci ani, dar ca i-a fost greu sa gaseasca un cuplu care sa accepte "sa se expuna". Ar fi dorit un cuplu de 30 de ani dar ca, negasind pe nimeni atat de curajos, a acceptat intr-un final sa ii filmeze pe doi tineri de 20 de ani, George si Cristi, care locuiesc impreuna in Bucuresti. 
De fapt, Mitcu a recurs la maniera unui jurnal video cu imagini filmate de catre cei doi acasa, pregatind mancarea, declarandu-si dragostea sau filmandu-se de Anul Nou, in Piata Parlamentului ori discutand cu prietenii. Regizorul a povestit ca nu s-a putut filma in cluburi sau la petreceri pentru ca nu s-a primit acordul. La doua-trei saptamani eroii ii aratau materialul, iar el le dadea sfaturi. 
E de presupus ca materialul filmat a fost destul de mare, judecand dupa faptul ca numai din excursia de la Sinaia acestia au venit cu ore intregi. 
Filmul dureaza 54 de minute si are doua coperte de la o manifestatie anti-gay din Bucuresti, in care un domn propune la megafon ca homosexualilor sa li se dea o tara unde sa se duca toti sa stea, dar cat mai departe pentru ca boala e contagioasa.
"Noi doi" e mai important pentru mesaj si pentru curajul celor doi tineri care se expun cu totul (dandu-si numele intregi si povestind despre relatia delicata cu parintii care nu stiu inca adevarul), decat pentru calitatile lui artistice, iar selectionarea lui in festivaluri s-ar putea datora mai degraba temei decat formei. 
Este mai lung decat bioritmul spectatorului poate duce, cu multe momente redundante (si saruturile – desi da, am inteles mesajul), in general simtindu-se lipsa unui regizor care sa gestioneze momentele din start. Din pacate, subiectul e mai interesant decat filmul in sine (desi ia o intorsatura interesanta la final.).
Filmul are si meritul ca arata ca intoleranta are acelasi discurs pretutindeni. Discursul „puristilor” anti-gay din Letonia din „Homo@Lov” (regia Kaspars Goba) foloseste aceleasi clisee cu Sodoma si Gomora, dar acest film exploreaza situatia persoanelor gay din Letonia intrebandu-se inclusiv daca „gay pride”-urile sunt sau nu eficiente, si daca reusesc sa schimbe ceva in mentalitatea oamenilor.
Suna ciudat, dar e ceva similar intre manifestatiile anti-gay si gloata pornita pe straini si pe reprezentantii partidelor istorice pe care o filmeaza Laurentiu Calciu in „Dupa revolutie”, documentar care a deschis oficial ASTRA Film Fest. Cu o camera video primita de peste hotare in decembrie 89 (si care a petrecut Revolutia la posta, altfel cineastul ar fi filmat si atunci), acest documentar observational arata ce a venit dupa euforia eliberarii de comunism.
Dupa cum stim, oamenii au ramas pe langa garduri, asemeni bizonilor  elibarati din captivitate din (romanul si filmul) „Binecuvantati animalele si copiii”. Dar mai si vorbesc!... Agresiv nu e doar ce spun sustinatorii FSN, agresive sunt si umorile natiunii pe care filmul le reda „telles quelles” (desi partial, mai mult stanga decat dreapta), cu riscul de a fi el insusi agresiv si destructurat.
Mi-a placut mult mai mult „Mamaliga te asteapta”, cu care Laurentiu Calciu a luat Trofeul ASTRA Film Fest acum cativa ani. „Dupa revolutie” mi se pare – dincolo de valoarea de document extraordinar pe care nu o contest – inegal pentru ca alege sa arate mai ales persoane cu care regizorul nu e de acord decat si cum sunt contrazise acestea in piata de oameni neimbecilizati de comunism.
Formal, are ideea neinspirata de a prefata momentele prin inserturi de text, prezentandu-ne „personajele” sau numind capitolele, si de a asambla secventele de la mitingurile de dinaintea primelor alegeri din mai 1990 si conferintele de presa cu jurnalistii straini intr-un mod destul de haotic. 
Moderatorul discutiei cu publicul, dupa proiectie, a fost sociologul Vintila Mihailescu. Acesta a spus ca filmul e foarte important deoarece documenteaza un moment pe care poate l-am uitat. Filmul ne poate aminti cum era Romania imediat dupa revolutie si cat de mult am avansat de atunci. 


Cum faci un festival de film intr-un oras fara un cinematograf valabil
Proiectia din deschiderea festivalului nu a avut o calitate tehnica fericita – era in alt format decat trebuia, sonorul iti rupea urechile, boxele bazaiau. De proiectie se ocupa o firma din Bucuresti cu care festivalul a semnat un contract, dar patronul ei e artagos pana si cu directorul festivalului cand acesta il intreba ce probleme sunt. 
Adevarul e acesta: festivalul e organizat de o echipa mica si cu gura la fel de mica. E inadmisibil cand festivaluri importante ca cele din Amsterdam sau Nyon vor sa faca parteneriate cu tine, cand ai ajuns la peste o mie de filme inscrise la selectie si esti cunoscut – sa nu ai in Sibiu un cinematograf ca lumea unde sa iti faci proiectiile.
Sunt discutii pentru extinderea Teatrului National „Radu Stanca”. De ce nu se face un multiplex cu doua-trei sali care sa fie folosite si pentru teatru, si pentru film? 
Autoritatile arunca cu epitete lemnoase de te umfla rasul cand vin la deschiderea festivalului, an de an. Vorbesc despre „emblema” Sibiului si nu au initiativa de a construi un cinematograf. Te mai miri ca elevii de liceu vorbesc intre ei in timpul proiectiilor si isi dau mesaje pe telefoane? 
Nu au unde merge la cinema ca sa invete cum sa se poarte, vad filme numai pe calculator. Singura sala de cinema care mai functioneaza in Sibiu, parte a unui multiplex reorientat spre alte scopuri, are proiectii putine si discrete.
Festivalul s-a gandit si la educarea tinerilor cinefili. In saptamana de dinaintea festivalului 5000 de copii din judet, mai ales din clasele I-IV si din licee, au fost adusi la Casa de Cultura a Sindicatelor sa vada documentare adaptate varstei lor. E o noutate ca unii dintre ei nu vazusera in viata lor un film pe ecran mare?
Sindicatele din Sibiu (care or fi acestea?) inchiriază Casa de Cultura a Sindicatelor cu 10.000 de euro pe durata festivalului plus saptamana pentru copii de dinainte. In acest pret aiuritor nu ofera decat cladirea cu cele doua sali, holul si birourile. De proiectie se ocupa festivalul. 
Iar in sala de la Sindicate, care in restul anului face bani din concerte cu Tudor Gheorghe si alte spectacole folclorice, scaunele cu distanta de 20 centimetri intre randuri sunt cusute la vedere, iar caldura se da doar pe holuri, nu si inauntru. 
Dumitru Budrala, talentat regizor de documentare pe care le face in patru-cinci ani pentru ca nu are timp, spune ca fiul cel mare dintre cei trei copii pe care ii are cu Csilla Kato (numarul doi in echipa festivalului), fiu care are 6 ani, i-a spus asa: „Tati, o sa construim o casa mare, mare. La parter facem un festival. La etajul intai, un festival. Deasupra, un festival. Deasupra alt festival. Si tot asa...

2383 vizualizari