Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

formula AS / 2 noiembrie 2012

ASTRA FILM FESTIVAL - EDITIA XII -

http://www.formula-as.ro/2012/1043/planete-culturale-30/astra-film-festival-editia-xii-15738

Premiul tradiţional oferit de revista "Formula AS” i-a fost acordat cineastului german FABIAN DAUB, pentru filmul "Roşia Montană, un loc la marginea prăpastiei”

Iulian Ignat

 

Timp de o săptămână însorită, la mijloc de octombrie, Casa de Cultură din Sibiu s-a transformat într-un soi de turn înalt din care puteai vedea întreaga lume. Dar nu de departe, de sus, ci din mijlocul acţiunii, aproape de eroii săi. Trăiai emoţiile unei tinere din Israel ce pornea în căutarea părinţilor naturali din România, drama mamelor ce-şi lasă pruncii la rude pentru a lucra ca bone sau mena­jere în Occident, porneai într-o lungă şi periculoasă expediţie polară, alături de eschimoşi, pentru a afla ce reziduuri toxice le otrăveşte comunitatea, aflai care-i ritmul într-o tabără de vară pentru copii suprapon­derali, cum se transformă în câţiva ani stilul de viaţă şi obiceiurile unor vechi comunităţi, cum se descurcă şa­manii în epoca internetului, câte poveşti de dragoste se înfiripă în spatele gratiilor. Cea de-a douăsprezecea ediţie a Astra Film Festival a fost una de mare clasă: peste 100 de filme proiectate, din 25 de ţări, master­class-uri, o revistă zilnică foarte bine făcută, "Pa­ragrAFF”, concerte, o gală de premiere impecabilă. La 19 ani de la ediţia de debut, făcută pe genunchi, ci­neastul Dumitru Budrala şi echipa sa au pus la punct un festival pro­fesionist, demn de luat în seamă de iubitori şi de autori ai filmului documentar din întreaga lume. De altfel, marele farmec al festivalului, dincolo de proiecţiile în sine, este întâlnirea creatorilor cu pu­blicul, discuţiile lungi, prieteniile, proiectele co­mune. Un cuplu, ea japoneză, el polonez, a venit de departe cu autostopul, şi-a in­stalat cortul în Dumbrava Sibiu­lui, pentru a nu risipi banii de abonament la festival, şi fuge de la o sală la alta, pentru a vedea cât mai multe filme. Alţii au călătorit cu avionul, stau la cele mai bune hoteluri din oraş, şi ţin prelegeri. Dar atunci când se văd, nu există bariere între ei, râd şi vorbesc ore în şir despre filme, apoi, când se strânge un grup mai mare, pleacă pentru o plim­bare pe străduţele oraşului vechi, unde filmele văzute peste zi sunt luate la des­cu­sut.

 

Filme şi personalităţi

ASTRA FILM FESTIVAL - Ediţia XII -Cei mai mulţi spectatori au intrat la proiecţiile din cele trei săli pentru a vedea filme, fără o ţintă precisă, însă a existat şi un pu­blic care a venit special pentru un autor. De pildă, sala a fost plină ochi la filmul "Toxic”, în care un rol sub­stanţial îl are doctorul Men­cini­cop­schi.

Hrana poartă o informaţie ce vine de la soare, pe când alimentele create, sau schimbate de om, au altă informaţie, mai greu de descifrat de către orga­nism. Foarte pe scurt, asta este teoria sa, însă omul de ştiinţă a precizat că, dincolo de ceea ce trebuie sau nu să mănânci, e important şi cum o faci: atunci când găteşti cu drag, spui o rugăciune înainte de masă, mă­nânci într-o atmosferă plăcută, toate acestea contează. Un alt film ce a stâr­nit mare interes a fost realizat de Flo­rin Cioabă, regele ţiganilor. Se nu­meşte "Adevărul despre Holo­caust” şi se bazează pe mărturii terifiante ale su­pravieţuitorilor acestui coşmar. "U­nii îl consi­deră pe Ion Antonescu un erou naţional, noi spunem că este un criminal ce a trimis mii de oameni nevinovaţi la moarte. Peste 35000 de romi au fost deportaţi în Transnistria, şi mai puţin de jumătate dintre ei au rămas în viaţă şi s-au putut întoarce acasă. Mi-e foarte greu să vorbesc despre acest subiect, care mi-a marcat părinţii şi întreaga familie, dar am vrut să fac filmul acesta pentru ca tinerii să ştie ce s-a în­tâmplat atunci. Să luptăm împotriva urii şi a discrimi­nării, pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple nicio­dată”, a spus autorul filmului. Prezent la proiecţie, antropologul Vintilă Mihăilescu a adăugat: "Sunt mii de filme şi biblioteci întregi despre holo­caustul evreilor, dar des­pre cel al romilor se ştie prea puţin. E dureros ce spun, dar ei sunt consideraţi nu doar persoane de rang se­cund, ci şi morţi de rang doi. Există statistici, dar istoria orală este importantă. Ce are în plus acest film sunt mărturiile supravieţui­to­rilor”.



ASTRA FILM FESTIVAL - Ediţia XII -CRISTI PUIU

"ASTRA Film Festival înseamnă foarte mult pentru documentarul românesc”

- Se simte o evoluţie a documentarului românesc, aşa cum apare el de-a lungul anilor în festivalul de la Sibiu?

- Festivalul Astra are o mare im­por­tanţă în evoluţia documentarelor româ­neşti. Ar fi bine să se găsească o for­mulă ca el să călătorească peste an prin diferite oraşe din ţară. Partea proastă e că la noi se face greşeala să se considere docu­men­tarul ca o rudă săracă a fil­mului de ficţiune. Am observat o evo­luţie, mai ales prin modul în care autorii filmelor îşi per­cep subiectele. Am ob­servat că în filmele unor regizori cu ex­perienţă se simte din ce în ce mai mult căutarea celuilalt. Do­cu­mentarul este şi un drum către celălalt. Acum câţiva ani, tendinţa era ca regizorii să se folosească de subiect pentru a se pune în evi­denţă. E un soi de demiurgită cronică. Capcana este să umileşti subiectul, să ajungi un anchetator, să profiţi de istoria, de suferinţele sale pentru a-l judeca. E o echilibristică, un mers pe sârmă, cu ispite de-o parte şi de alta. Impresia mea, ca spectator, e că s-a creat o punte, că autorii români sunt acum mai intere­saţi de subiect decât de propria persoană.

- S-au proiectat şi anul acesta filme pe teme gra­ve. Poate un documentar să schimbe ceva, să tre­zească conştiinţe?

- Eu nu cred că filmul documentar, sau arta în gene­ral, poate să schimbe un om, să-l transforme din rău în bun. Dar cinema-ul, arta, le poate confirma celor buni că nu sunt singuri, că nu sunt ei cei smintiţi. Un documentar despre Revoluţie nu îi va schimba pe cri­minalii de atunci, dar îi va ajuta pe cei ce caută ade­vă­rul să înţeleagă că ei sunt cei normali, că adevărul trebuie să iasă la iveală. Eu, de felul meu, sunt un optimist, văd în jur oameni deştepţi şi cred că o să fie din ce în ce mai bine. Şi sunt mereu, în ceea ce priveşte cinematografia sau în afara ei, de partea tinerilor.

Premiul "Formula AS”

"Nici un film al meu nu a avut parte de o asemenea primire”, a declarat, emoţionat, regizorul german Fa­bian Daub, după premiera românească a documen­tarului "Roşia Montană, un loc la marginea prăpas­tiei”. Prezentat cu două săptămâni în urmă la Hamburg şi la Berlin, filmul a fost de departe cea mai aplaudată peliculă a ediţiei 2012 a festivalului Astra. Un moment emoţionant s-a petrecut atunci când luminile s-au aprins şi publi­cul ce a umplut Sala mare a Casei de Cultură i-a ovaţionat pe câţiva dintre eroii filmului, săteni din Roşia Montană, ce au venit pentru o seară la Sibiu. Pentru calitatea sa, pentru unghiul obiectiv de abordare, care fac ca filmul să păstreze vie atenţia lumii asupra acestui subiect fierbinte, revista "Formula AS” a acordat premiul său special acestui documentar. Marele pre­miu al festivalului a revenit polo­nezului Pawel Kloc, pentru "Cântec de leagăn la Phnom Penh”, tulburătoarea poveste a unui cuplu format dintr-o local­nică cambod­giană şi un ghicitor ambu­lant israelian, un film de lung metraj care a impresionat atât spectatorii sibieni, cât şi membrii juriului. Un alt film câşti­gător, ce urmăreşte o relaţie mai puţin obişnuită, dar de această dată cu accente comice, este "Noo­sfera”, realizat de Artchil Khetagouri şi Ileana Stăn­culescu, căruia i-a revenit premiul "Realităţi Româ­neşti”. La secţiunea "Eco CinematograFF”, laureatul a fost "Gone Wild”, un film despre caii săl­batici ai Deltei. "În general se mul­ţumeşte unor oameni impor­tanţi pentru film... eu aş vrea să le mulţu­mesc cailor”, a spus la festivi­tatea de premiere reali­za­torul filmu­lui, Dan Curean. "Ne-au făcut pe noi, oa­menii, să redes­co­perim ce înseam­nă libertatea, gustul vieţii sălbatice”. Secţiunea Interna­ţional a fost adju­decată de filmul "Se crede cel mai bun”, despre care au­toarea, Ma­ria Kuhlberg, mărturiseşte: "Fil­mul meu este un mesaj despre cum expe­rien­ţele din copilărie ne pot afecta viaţa adultă, ne pot limita po­si­bili­ASTRA FILM FESTIVAL - Ediţia XII -tatea de a lua deciziile cele mai bune, făcându-ne chiar să repetăm, în mod incon­ştient, greşelile părin­ţilor noş­tri”. Un alt film premiat a fost "Chel­tuieli comune”, realizat de două autoare belgiene, care au venit timp de patru ani în România, au închiriat un apar­tament dintr-un bloc bucu­reştean, au locuit şi au filmat câte două săptă­mâni pe an, vrând să înţe­leagă cum stă treaba cu viaţa de bloc la noi.

Germanul Fabian Daub, autorul filmului „Roşia Montană, un loc la marginea prăpastiei”, premiat de „Formula As”


FABIAN DAUB,
premiantul revistei "
Formula AS”

"Nu vreau să arăt cu degetul, ci să las filmul să vorbească de la sine”

- Cum aţi aflat de Roşia Montană şi ce v-a deter­minat să dedicaţi trei ani acestui subiect?

- Precedentul meu film avusese ca subiect mineri­tul ilegal din Polonia. Filmasem povestea oamenilor care extrăgeau cărbune cu mâinile goale, în condiţii de lucru asemănătoare celor din Evul Mediu. Aşa cum am auzit că şi pe Valea Jiului ar fi oameni care caută în steril. După ce am încheiat acel film, am continuat să fiu interesat de subiectul mineritului în întreaga lume. Am auzit din diferite surse de Roşia Montană şi, în oc­tom­brie 2009, am mers prima oară acolo, am încercat să văd care este situaţia, am stat de vorbă cu oamenii, fără să filmez. Apoi am căutat finanţare pentru reali­zarea filmului şi, chiar dacă nu obţinusem decât o parte din ea, am simţit că atunci e momentul să pornesc la drum, şi în august 2010 am început filmările. Am mers de şase ori la Roşia Montană, şi de fiecare dată am stat acolo două săptămâni.

ASTRA FILM FESTIVAL - Ediţia XII -Întâlnire cu sătenii din Roşia Montană

- Sunteţi foarte conectat la problemele mineritu­lui pe glob. Care sunt particularităţile şi punctele comune ale Roşiei Montane cu astfel de proiecte cu mare risc ecologic?

- Cazul Roşia Montană se compune din multe as­pecte complexe, care sunt relevante şi în alte locuri din lume: protecţia mediului, aspectul social, rata şoma­jului, impactul unui astfel de proiect asupra unei co­mu­nităţi care înainte era legată. Peste tot în lume există astfel de cazuri.

- Ce s-ar fi întâmplat în Germania, care ar fi fost reacţia opiniei publice, dacă ar fi apărut un astfel de proiect?

- Nu cred că un proiect de asemenea dimensiuni ar fi rămas, în Germania, atâta timp în suspensie. Ori ar fi eşuat imediat, or ar fi demarat. Dar avem şi noi un caz oarecum asemănător, un proiect de depozitare a unor deşeuri nucleare, ce tergiversează de 30 de ani. Po­li­ti­cienii fac presiuni ca el să se producă, iar local­nicii pro­testează vehement, se leagă cu cătuşe de liniile fe­rate, şi nu vor să cedeze. În ambele cazuri, tinerii sunt cei din prima linie a luptei.

- Aţi insistat şi în film, şi la discuţiile de după proiecţie, asupra statutului dvs. obiectiv, nepartizan, în situaţia atât de fierbinte de la Roşia Montană. De ce aceste delimitări?

- Acesta-i marele avantaj al unui străin, vezi că există două tabere, şi tu nu eşti implicat în nici una. Dacă eram de aici, cu siguranţă mă aflam într-una din tabere. S-a tot încercat ca acest film să se încadreze cum­va, să fie catalogat drept pro sau contra. Eu nu am vrut să arăt cu degetul şi insist să las filmul să vorbeas­că de la sine. Le-am dat ambelor tabere posibilitatea de a-şi exprima opiniile, filmul nici nu are un narator, eu apar doar pe generic. Dacă eu aş fi înclinat spre una din tabere, filmul şi-ar fi pierdut foarte mult din cre­dibilitate, aşa, oamenii care îl văd, judecă singuri şi ies de la proiecţie cu propriile opinii.

- Filmul vorbeşte, într-adevăr, de la sine. Se simte imediat că reprezentanţii companiei Gold Corpora­tion spun o "poezie” învăţată pe dinafară, în timp ce protestatarii din Roşia Montană vorbesc din suflet, sunt umani, plini de emoţii şi de sentimente.

- Am încercat să scoa­tem mai multe de la angajaţii companiei, dar nu s-a putut. Sunt atât de impli­caţi în această afacere, încât nu pot de­cât repeta la ne­sfârşit lecţia în­văţată.

- Eugen David, unul din­tre personajele princi­pale ale fil­mului, spunea la întâlnirea de după pro­iecţie că ei sunt mun­teni, oameni mai tăcuţi, care nu-şi deschid oricui su­fle­­­tul. Cum v-aţi apropiat de ei?

- Am mers la Roşia Mon­ta­nă de şase ori şi au simţit, pro­ba­bil, că sunt cu adevărat in­te­resat de ei. Au căpătat în­cre­dere în mine, au înţeles că îşi pot spu­ne păsurile şi că nu le voi trun­chia mesajul. Îmi voi aminti mereu de carac­terul ferm al acestor oa­meni, de fap­tul că nu şi-au pier­dut umorul, deşi tră­iesc în con­diţii dificile şi într-o mare pre­siu­ne. Dacă ar fi să-i carac­terizez într-un cu­vânt, aş spune că sunt oameni inimoşi.

Forţe proaspete

ASTRA FILM FESTIVAL - Ediţia XII -Câştigătorul marelui premiu - polonezul Pawel Kloc, pentru filmul „Cântec de leagăn la Phnom Penh”

Fiecare film prezent în com­petiţii a avut de trecut printr-o selecţie seve­ră pentru a ajunge pe ecranele Astra Film Festival. Iar la Sibiu, se pare că cea mai grea misiune au avut-o juraţii filmelor studen­ţeşti, pentru că acestea au fost surprinzător de bune. Drept pentru care, premiul a fost împărţit între israeliana Iris Zaki, pentru "Schimburi cu­şer”, sau cum se vede viaţa din recepţia unui hotel pentru evrei orto­docşi din Lon­dra, şi "Ultima stradă” (pro­duc­ţie Germa­nia-Spa­nia), despre Barcelo­neta, un cartier liniştit, plin de culoare şi de nostalgie, al vestitei ca­pitale a Cataluniei. Chiar dacă nu au primit pre­mii, filmele unor tinere autoare au avut parte de multe reacţii pozitive. În doar 14 mi­nute, Anda Puşcaş şi Dragoş Dulea reuşesc o radiografie plină de haz a bramburelii generale ce a cuprins, în decembrie 1989, sătucul montan Ştremţ. Tot umorul este firul ce însoţeşte aproape fiecare cadru, atent fil­mat, al peliculei "Gutuiul japonez”, mai degrabă un poem cinemato­grafic, realizat de Mara Trifu, un por­tret intim al unui personaj fabulos, prezent nu demult şi în paginile revistei noastre, doamna Clothilde Dră­gan. Un alt film care nu se bazează pe o acţiune, ci pe atmosferă, pe curgerea, cadru cu cadru, a unor imagini simbolice, pline de poezie, este "Liudiki”. Autoarea sa, Xenia Okhap­kina, studentă la Universitatea de Film şi Tele­viziune din Sankt Petersburg, a vrut să vadă cum trăiesc liudikii, acest popor puţin numeros, trecut sub tăcere în anii comunismului. Undeva în Karelia, un teri­toriu aflat între Finlanda şi Rusia, liudiki îşi conti­nuă tradiţiile şi stilul ancestral de viaţă. "Am ajuns acolo împreună cu o echipă de antropologi şi etno­grafi şi am profitat de experienţa lor de comuni­care cu populaţii retrase”, ne povesteşte Xenia. "E cu totul alt stil de lucru atunci când mergi singur într-un astfel de loc, sau cu o întreagă echipă. Liudiki au vreo 15 sate, foarte diferite între ele, în fiecare găseşti alt stil de a pescui, alt mod în care gătesc. Ce-i leagă este limba şi felul în care venerează apa. Numai pentru râu au cinci cuvinte diferite. Înainte de a începe filmările, am cerut voie spiritului râului să fac asta. Am ştiut că e ultima mea şansă să fac un astfel de film fotografic, experimental, l-aş numi eu un film avangardă etnolo­gic. Nefiind încadrat în vreo categorie, ştiam că nu voi lua vreun pre­miu, l-am făcut pentru plăcerea mea”.
"Nu mă interesează ce comentarii stârneşte, e primul meu film şi l-am făcut după sufletul meu”, spune şi autoarea unuia dintre cele mai dinamice, mai curajoase pelicule prezentate la "Astra Film Festival”, "Turn Off The Lights”. Născută la Bel­grad şi stabilită în România, Ivana Mladenovici a urmărit timp de un an şi jumătate traseele a trei ti­neri eliberaţi din închisoare. Filmul a avut pre­miera la "Tribecca Film Festival” din New York şi a fost proiectat şi premiat la mai multe festivaluri în acest an. Marele merit al filmului este că sur­prinde mo­mente pline de emoţie reală, că intră sur­prin­zător de adânc în psihologia, uneori tene­broa­să, alteori hilară, a personajelor sale.

ASTRA FILM FESTIVAL - Ediţia XII -DUMITRU BUDRALA (Fondator şi director al AFF) 

"La noi filmele sunt vedetele, în rest, nu avem covor roşu pentru nimeni şi pentru nimic”

- Cu 19 ani în urmă, când aţi pornit acest festival, aveaţi, desigur, idei despre cum ar trebui să arate el peste câteva ediţii. Aţi depăşit nivelul aşteptat? Festivalul a luat o amploare mai mare decât aţi preconizat, sau mai e loc până la ediţia "perfectă”?

- Ce vremuri! La primele ediţii, materialele se scriau la maşina de scris şi se comunica doar prin scrisori. Obţinerea unei confirmări de parti­ci­pare putea dura şi o lună! Pe atunci ştiam prea puţine despre mecanismele interne de funcţionare ale unui festival de film şi singurul mod de a le afla era să participi la festivalurile europene, dar nu se putea călători aşa, pur şi simplu, era nevoie de vize! La pri­ma ediţie a festivalului, proiecţiile s-au făcut pe televi­zoare, de pe casete VHS, iar una dintre sponsorizările memorabile din acel an a constat în două remorci pline cu cartofi. Nu ştiu cum ar trebui sa fie o ediţie perfectă, noi dorim în continuare, aşa cum s-a văzut în cei 19 ani de când durează Astra Film, să păstrăm festivalul la scară umană, să arătăm filme bune, să discutăm despre "ce es­te un film bun”. Filmele tre­buie să fie dezbătute, gustate, chiar şi la un pahar cu vin, să formulăm şi să reformu­lăm ceea ce este cinema-ul ade­vărat. În acest festival, FILME­LE sunt vede­tele, în rest, nu avem covor roşu pentru nimeni şi nimic.

- Cum aţi caracteriza ediţia din 2012, în raport cu cele ante­rioare?

- Cred că avem de-a face cu o ediţie cu o selecţie foarte bună pentru competiţie, dar şi cu programe speciale pentru public şi pentru spe­cialişti. Prin faptul că Astra Film Festival găzduieşte "Doc Stories”, un masterclass internaţional, partici­pan­ţii lucrând din greu în timpul festivalului pe poveş­tile lor din ţara de ori­gine (din Rusia, Azerbaidjan, Geor­gia, Turcia, Bul­garia, Ucraina şi România) pentru ca subiectele lor să devină filme. AFF devine un punct important în harta cineaştilor din Europa. Prima parte a acestui atelier a avut loc în Tbilisi, a doua e la Sibiu, şi se va încheia la Amsterdam. De asemenea, este de re­marcat că Astra Film Junior, festivalul de film docu­mentar pentru copii, este în continuă ascensiune în ceea ce priveşte participarea. Anul acesta am fost ne­voiţi să dublăm proiecţiile, din cauza cererii crescute, şi avem peste 6500 de elevi participanţi în patru zile. A devenit o adevărată mişcare culturală în sine...

ASTRA FILM FESTIVAL - Ediţia XII -Florin Cioabă, alături de Vintilă Mihăilescu şi Dumitru Budrala, prezentându-şi filmul
 

- Consideraţi că trăim un moment bun pentru documentarul românesc?

- Da, este un moment bun pentru documentar, tehnica este tot mai accesibilă, graniţele sunt tot mai permisibile, iar subiecte sunt tot mai multe, tot mai interesante. Şi documentarul românesc este foarte bine reprezentat, în cele două secţiuni care îi sunt dedicate. De altfel, pulsul documentarului românesc nu se poate lua nicăieri mai bine decât la Astra Film. Astra Film Festival este locul în care, de aproape 20 de ani, se pot vedea documentarele făcute în România, de către au­tori români şi străini laolaltă. Selecţia de 30 de docu­mentare filmate în România, în ultimii ani, este o ra­dio­grafie a societăţii româneşti, care nu ocoleşte su­biec­tele sensibile şi întrebările provocatoare. Pro­gra­mul filmelor româneşti promite o experienţă de cine­ma pe măsură, fiecare film având o altă abordare cine­matografică, acoperă toată gama, de la filme de autor, la docudramă, documentare de televiziune, eseuri, documentare de artă şi la documentar observaţional.