Dilema Veche / 24 octombrie 2013

Puterea documentarului – după Astra Film Festival 2013

http://dilemaveche.ro/sectiune/zi-cultura/articol/puterea-documentarului-astra-film-festival-2013

Festivalul de film documentar de la Sibiu s-a încheiat de curînd. La ediţia aniversară de 20 de ani de Astra Film Festival au fost filme din peste 70 de ţări, premiere internaţionale, dezbateri şi conferinţe susţinute de regizori români şi străini. Am avut parte de experienţa unui festival profesionist şi prietenos, şi i-am înţeles pe prietenii de-o viaţă ai festivalului, pe cei care cred în puterea necondiţionată a documentarului.

● Luiza VASILIU

Într-o ţară în care filmele documentare au şanse minime de-a intra în cinematografe, iar televiziunea publică are cu totul alte priorităţi decît încurajarea realizării şi a difuzării producţiilor de gen, festivalul Astra e una dintre puţinele ocazii de a vedea o selecţie consistentă de documentare româneşti şi internaţionale, făcute de studenţi debutanţi sau de antropologi şi cineaşti confirmaţi. Nu trebuie să ai o pasiune răscolitoare pentru cinema ca să mergi cîteva zile la Sibiu, e de ajuns să fii interesat de ce se întîmplă în jurul tău. Pentru că asta face Astra, îţi arată zone ale realităţii pe care le cunoşteai prea puţin sau despre care nici măcar nu ştiai că există. Valea plîngerii (r. Iulia Hossu, Mihai Andrei Leaha, Andrei Crişan, 2013 – Premiul pentru imagine, Competiţia română) recuperează un episod foarte puţin discutat la noi din istoria Holocaustului românesc: deportarea a 25.000 de romi în Transnistria, între 1943 şi 1945, din ordinul lui Antonescu. Mărturii cumplite ale supravieţuitorilor (şi cînd spun „cumplite“, trebuie să vă imaginaţi ce-i mai rău), cadre lungi cu locurile deportării, fragmente din rapoartele autorităţilor, amintiri ale ucrainenilor-„gazde“ – toate alcătuiesc cronica unei cruzimi pe care am continuat să o păstrăm, sub o formă sau alta, în relaţia noastră cu romii. În numele primarului (r. Anca Hirţe, 2013 – Premiul pentru cel mai bun documentar, Competiţia română) pune o cameră de cinéma vérité pe relaţia care o avem cu autoritatea: un birou din Primăria Piatra-Neamţ, în care o doamnă (fostă profesoară de franceză, mama regizoarei) ascultă, triază, evaluează jalbele cetăţenilor. Audienţele sînt tragic-ilare, iar figura autorităţii, doamne Hirţe, e unul dintre cele mai colorate personaje din documentarele româneşti ale ultimilor ani.

Tot la Astra, în holul Casei de Cultură există un colţ cu canapele, ecrane, căşti şi movies on demand. Ai de ales între peste 100 de documentare, aşa că te aşezi, sari de la Cabală la Cabul (r. Dan Alexe, 2006), la Noosfera (r. Ileana Stănculescu, Artchil Khetagouri, 2011), la Phnom Penh Lullaby (r. Pawel Kloc, 2011 – Marele Premiu Astra Film, 2012), după care sari direct în taxi, spre hotel, iar taximetristul îţi spune: „Ăsta e un festival grozav. Am văzut şi eu mai devreme filmul despre Google. Ştiaţi că datorită Astrei a ajuns Sibiul capitală culturală?“