Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

LiterNet.ro / 29 octombrie 2011

Home

ObservaÅ£ie - Astra Film Fest 2011 (IV)

Agenda LiterNet     Cronici film     Festivalul de film documentar ÅŸi antropologie vizuală Astra Film Fest 2011

Lucian Maier          octombrie 2011

Awarness e un documentar realizat în India de David ÅŸi Judith MacDougall. David MacDougall e unul dintre pionierii filmului etnografic, e cercetător ÅŸi teoretician al antropologiei vizuale ÅŸi a predat în cadrul universităţii Harvard ÅŸi în cadrul Universităţii NaÅ£ionale Australiene. În ediÅ£ia trecută a festivalului Astra a fost prezentat filmul său anterior, Ghandi's Children.

Awarness (secÅ£iunea Panorama) e un film observaÅ£ional în care autorii urmăresc aspecte din viaÅ£a unei ÅŸcoli din India, o ÅŸcoală particulară în care învaţă copiii clasei de mijloc (din ce în ce mai numeroasă) din India. Un an de cursuri într-o astfel de instituÅ£ie costă aproximativ 4000 de dolari (după cum avea să spună autorul filmului la sesiunea de întrebări ÅŸi răspunsuri de după proiecÅ£ie) ÅŸi, ca aranjament ÅŸi dotări, e un loc auster. Nu sînt calculatoare, nu sînt televizoare, elevii sînt Å£inuÅ£i cît mai departe de provocările multimedia ale societăţii de consum. Cum e de aÅŸteptat, dormitoarele băieÅ£ilor sînt separate de cele ale fetelor, iar programul lor e bine structurat, cu activităţi de clasă în prima parte a zilei ÅŸi cu programe vocaÅ£ionale (instrumente, dans) în a doua parte a zilei.

Ca temă abordată, filmul e captivant ÅŸi bine proporÅ£ionat în evenimentele urmărite ÅŸi ca durată a urmăririi. Probleme apar, însă, în construcÅ£ia cinematografică a observaÅ£iei. În primele secvenÅ£e ale filmului autorul relevă paradigma observaÅ£ională a filmului: aparatul de filmat urmăreÅŸte natura din jurul ÅŸcolii ÅŸi, din poziÅ£ia sa neutră, de observator, camera trece într-un punct de vedere subiectiv, al unei maimuÅ£e aflate într-unul din copaci. AÅŸadar, filmul anunţă faptul că dincolo de privirea obiectivistă a aparatului de filmat, s-ar putea să urmărim anumite acÅ£iuni prin ochii persoanelor prezente pe ecran. Pînă aici lucrurile încă mai pot fi acceptate, cu toate că ideea de observaÅ£ie este denaturată atunci cînd e sugerată prezenÅ£a unui unghi subiectiv pe ecran.

Într-un documentar observaÅ£ional, aparatul de filmat ar trebui angajat în vederea neutralizării sale ideologice: aparatul nu urmăreÅŸte altceva decît înregistrarea întîmplării din faÅ£a sa (sine ira et studio). Întîmplare în care importante nu sînt anumite detalii, fiindcă orice selecÅ£ie a unui detaliu, orice tăietură în plan, ar urmări anumite interese ale autorului acestora (cineastul), ceea ce ar introduce un discurs de ordin secund (al autorului faţă de întîmplare, faţă de persoanele urmărite, nu numai faţă de cinematograf, cum se întîmplă în cazul neutralizăriiamintite mai sus).

Awarness devine ÅŸi mai discutabil atunci cînd introduce tăieturi de montaj. Într-una dintre secvenÅ£e, baieÅ£ii vorbesc despre rearanjarea paturilor în cameră, încît să obÅ£ină mai mult spaÅ£iu util. DiscuÅ£ia e urmărită într-o filmare de tip cîmp/contra-cîmp cu tăietură de montaj în trecerea de la un chip la altul. Într-o observaÅ£ie, chiar dacă ar fi introdus acest tip de filmare (de o intensitate dramatică semnificativă), o construcÅ£ie mai firească ar fi aceea în care aparatul trece într-un plan continuu de la un chip la altul (după cum ar trece privirea umană). În măsura în care trecerea are loc prin tăietură de montaj, sugestia dramatică e importantă - nu mai avem o observaÅ£ie, ci un ritm narativ specific filmului de ficÅ£iune, în care sensul nu mai e dat (doar) de ceea ce vezi, ci (ÅŸi) de felul în care vezi. Semnificantul nu mai e dat de lucrurile observate, semnificantul devine modul cinematografic angajat de autor în secvenţă - alternanÅ£a privirii (montajul) ÅŸi construirea tensiunii dramatice pe baza trecerii de la un chip la altul. Caz în care onestitatea privirii ÅŸi promisiunea iniÅ£ială a autorului sînt pierdute.

De aici am fugit la documentarul de televiziune al lui Attila Peli, Frăţie în subteran (competiÅ£ia românească). Despre exploatările miniere din Valea Jiului. Am urmărit un singur episod (din cele patru) ale seriei. Povestea e narată de o voce de Teleenciclopedie dedicată copiilor ÅŸi e plin de detalii involuntar-comice. De exemplu, naratorul explică faptul că viaÅ£a de miner e grea ÅŸi că, pentru a face faţă efortului, bărbaÅ£ii au nevoie de multe calorii, astfel că mîncarea caldă pe care o servesc la cantina unităţii are ca ingredient principal carnea. ExplicaÅ£iile de acest tip, spuse cu o seriozitate necruţătoare, peste care e suprapusă o muzică inspirată de Vangelis sau Jean Michel Jarre, nu pot fi urmărite prea multă vreme, astfel că după un episod am plecat către o altă proiecÅ£ie.

Family (competiÅ£ia internaÅ£ională), un film suedez realizat de Alberto Herskovits ÅŸi Mikael Wistroem, spune o poveste relevantă ÅŸi pentru societatea noastră. O familie din Peru (tată, trei copii, din care unul de ÅŸcoală primară) trebuie să facă faţă plecării mamei în Spania, unde îÅŸi găseÅŸte de lucru ca menajeră. Băiatul mai mare al familiei este căsătorit ÅŸi este el însuÅŸi tată, însă unul iresponsabil. Sora lui ar vrea să se dedice preocupărilor sale meÅŸteÅŸugăreÅŸti, însă plecarea mamei o lasă cu o seamă de responsabilităţi legate de familie. Conflicte, aÅŸteptări, dorinÅ£e amînate, divorÅ£uri ÅŸi căsătorii, probleme spre care cinematografia suedeză întotdeauna a ÅŸtiut să se aplece nuanÅ£at. Însă ÅŸi aici, chiar dacă elementele surprinse sînt relevante, nu am putut trece peste muzica utilizată pentru a dubla emoÅ£ia de pe ecran ÅŸi peste activismul aparatului de filmat în a sublinia anumite stări ale celor filmaÅ£i.

Păcătoasa Teodora (competiÅ£ia românească) e un titlu puternic. În cazul acestui film trebuie făcută o diferenţă clară între persoanele filmate de către Anca Hirte, autorul proiectului, ÅŸi modul în care le filmează, construcÅ£ia propriu-zisă a istoriei de pe ecran. E clar că personajul central al poveÅŸtii - Teodora, o tînără de douăzeci ÅŸi ÅŸase de ani, aflată în pragul întrării depline în călugărie - trăieÅŸte deplin monahismul. SimÅ£i dorinÅ£a sa de a îmbrăca straiele monahiei ÅŸi realizezi că în spatele acestor haine pulsează un suflet blînd, care iubeÅŸte viaÅ£a ÅŸi ÅŸtie să se bucure de ea în contextul dat (secvenÅ£ele în care tinerele măicuÅ£e aleargă prin zăpadă, la săniuÅŸ, puÅ£inele imagini inspirate ale acestui film). Însă acolo unde intervine viziunea autorului asupra călugăriei, lucrurile devin îndoielnice. Anca Hirte pune accent pe senzualitatea existentă în noua viaţă pe care o îmbracă Teodora. Ea devine mireasa lui Hristos, aÅŸa că trupul ÅŸi sufletul său - după cum spune ÅŸi o rugăciune a fetei - se înfioară pentru El. Anca Hirte preia acest aspect de facto, astfel că din vreme în vreme se întoarce la buzele fetei ÅŸi le filmează în gros-plan în timp ce rostesc rugăciunile către Hristos. Repetarea acestui detaliu, pus în relaÅ£ie cu textele unor rugăciuni sau cîntecele care trimit la relaÅ£ia spiritualo-trupească instituită între om ÅŸi divinitate, duce filmul într-un kitsch pornografic usturător.

 Cînd Caravaggio pictează NecredinÅ£a Sfîntului Toma, detaliul introdus de el - Toma, condus de Iisus, introduce degetul arătător în rana dintre coastele celui din urmă - are valoare iconoclastă. Într-o lume înceÅ£oÅŸată de fanatism religios, la jumătate de secol după Copernic ÅŸi cîÅ£iva ani înainte de judecata lui Galilei, aÅŸadar în epoca avîntului InchiziÅ£iei, Caravaggio vorbeÅŸte despre natura umană a chipurilor religioase. Ceea ce face el e să coboare sfinÅ£ii de pe pereÅ£i ÅŸi să le dea carne, oase, curiozitate, instincte de animale. În contextul respectiv, gestul artistic al lui Caravaggio este unul însemnat - e un gest politic, e un act critic. Buzele din filmul Ancăi Hirte ÅŸi transformarea lor în leit-motiv nu depăşesc înÅ£elegerea "artistică" specifică interpretării literare de lemn - aci dau seama despre ceea ce vede autorul filmului în cuvintele ÅŸi gesturile prin care călugăriÅ£ele îÅŸi afirmă credinÅ£a. La fel ca ÅŸi leit-motivul cu toaca, la fel ca ÅŸi muzica tenebroasă aÅŸezată peste spovedania Teodorei, la fel ca ÅŸi sugestiile de profunzime pe care le construieÅŸte autorul acestui film prin anumite relatări secvenÅ£iale - o măicuţă bate toaca, sunetul respectiv rămîne în off, dar imaginea e mutată în chilia Teodorei, care, la geam, gîndeÅŸte clipa jurămîntului.