Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

Unit / Combinatul

Maria-Cătălina Andrieș,  Romania 2013 87'

Producer: Maria-Cătălina Andrieș

Film Presentation:
Căderea regimului comunist a fost urmată de un colaps economic, iar viaţa muncitorilor de la Combinatul de fire sintetice Modosin din Vaslui n-a mai fost aceeaşi. Cu toţii s-au trezit într-o lume nouă, liberă în care nu-şi mai găseau locul. Chiar dacă au făcut eforturi de a se adapta tranziţiei şi a-şi găsi alte slujbe, muncitorii au rămas prinşi într-o capcană a trecutului. Combinatul şi, odată cu el, fundamentul vieţii lor de până atunci dispăruseră. Astăzi, foştii angajaţi se întânesc în contiunuare pe la diverse reuniuni, aniversări sau înmormântări doar ca să rememoreze „cei mai frumoşi ani”. Documentarul aruncă o privire de insider asupra acestei comunităţi pe care o leagă nu atât o nostalgie cât dorinţa de a aparţine unei structuri – o mare familie, o ordine socială.
Director's Bio-Filmography:
Maria-Cătălina Andrieș lucrează ca jurnalist şi regizor independent din 2000. Combinatul narează povestea de viaţă a mamei sale şi reprezintă prima parte dintr-o serie intitulată Locuri Natale.
Media:
World sales: