Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

New Eldorado / Noul Eldorado

Tibor Kocsis,  Hungary 2004 76'

Producer:  Flora Film International, Tibor Kocsis

Film Presentation:
Un sat cu case vechi de secole şi cu oameni care îşi preţuiesc pământul, tradiţiile şi biserica trăieşte ascuns în munţi. Dar munţii mai ascund şi altceva: tone de minereu de aur şi argint, care au atras atenţia corporaţiilor internaţionale. Una dintre ele, trustul canadiano-român Roşia Montană Gold Corporation, vrea să deschidă în Roşia Montană cea mai mare mină de aur din Europa. Planurile presupun dinamitarea sistematică a zonei timp de 15 ani, construirea unui rezervor de 800 de hectare pentru apa contaminată cu cianuri şi strămutarea satului. Evident că toate vestigiile istorice şi culturale ar urma să fie şterse de pe suprafaţa pământului, împreună cu casele, biserica şi cimitirul satului. În compensaţie, corporaţia promite bani, case noi şi sujbe. Societatea civilă şi organizaţiile de mediu reacţionează. Noul Eldorado arată începuturile unui conflict clasic între susţinătorii şi oponenţii proiectului minier. Prinşi la mijloc, localnicii sunt primele victime. Şi probabil singurele... "Am crezut întotdeauna că arta şi cooperarea dintre oameni sunt forţe care pot muta munţii. Astăzi am aflat că aceleaşi forţe au puterea de a împiedica munţii să fie strămutaţi." (Tibor Kocsis, comentariu la reacţia internaţională extraordinară generată de proiecţia filmului)
Director's Bio-Filmography:
Tibor Kocsis e fondatorul şi directorul casei de producţie Flora Film. A absolvit Academia Ungară de Teatru şi Film în 1993. Este membru al Societăţii Ungare a Operatorilor de Film. Face filme şi fotografii pe subiecte de ecologie şi protecţia mediului. Fotografiile lui sunt publicate cu regularitate de cele mai importante agenţii.
Media: