Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

Tarzan’s Testicles / Ouăle lui Tarzan

Alexandru Solomon,  France, Romania 2017 107'

Producer: Ada Solomon, Cédric Bonin, Pascaline Geoffroy

Film Presentation:
Într-un stat nerecunoscut ca atare, un fel de paradis în ruină, într-un institut de medicină experimentală cu angajaţi creaţionişti, documentarul “Ouăle lui Tarzan” surprinde un microcosmos al paradoxurilor. Abkhazia, regiune care face parte din Georgia, are o istorie de războaie civile cu aceasta. Laboratoarele în care s-au făcut descoperiri medicale importante sunt şi locul unde s-a încercat încrucișarea omului cu maimuțe. Cadre înduioșătoare cu pui de maimuță arătați în toată vulnerabilitatea lor sunt urmate de cadre în care aceiași pui de maimuță sunt supuși experimentelor. Acest spaţiu al contradicțiilor se dovedește a fi în același timp un memento al eșecului idealurilor utopice din secolul trecut: comunismul, controlarea naturii, dar mai ales a omului ca ființă bună şi rațională. În mod semnificativ, documentarul nu afirmă, ci doar observă cu istețime şi tocmai astfel devin vizibile contradicții de obicei trecute cu vederea, ca de asemenea firescul derutant al faptului că ele există simultan. Ghidat printr-un proces analitic şi auto-analitic dificil, spectatorul înțelege că oroarea şi plăcerea izvorăsc din același loc.
Director's Bio-Filmography:
Alexandru Solomon (n.1966) este regizor și producător de film, operator de imagine și scenarist român. A absolvit IATC, secția Imagine film, în 1993. A regizat peste zece documentare, continuându-și cariera de director de imagine pentru filme de ficțiune, colaborând cu regizori ca Nicolae Mărgineanu, Sinișa Dragin, Andrei Blaier, Titus Munteanu, Marius Barna. A fost premiat la festivaluri de film din Europa și SUA.