Materiale didactice

JUDEȚUL SIBIU. POARTA DE SUD A TRANSILVANIEI (Dumitru Budrala, România, 2014, 14 min.)

Posibile întrebări post-vizionare

• Ce locuri sau localități ai recunoscut în film?
• Care părți ale județului îți sunt necunoscute și ai dori să le vizitezi?
• În ce an Sibiul a fost declarat oraș capitală culturală europeană?
• Completează enunțul Județul Sibiu este poarta de .......a Transilvaniei.

(întrebări propuse de Doamna Profesoară Delia Pastramă)

HAI SĂ NE JUCĂM! (4x13’)

Posibile întrebări post-vizionare

• Ce  jocuri practici în timpul liber?
• Cu cine preferi să te joci?
• Numește jocurile pe care le practici în familie.
• Din ce materiale sun confecționate jucăriile?
• Realizează pentru concurs un desen în care să prezinți jocul tău preferat sau jucăria preferată.

(întrebări propuse de Doamna Profesoară Delia Pastramă)

HAI SĂ DANSĂM! (4x13’)

Posibile întrebări post-vizionare

• Ce fel de dans practică copilul din film?(clasic, popular, modern)
• Câte ore pe zi se antrenează?
• De către cine sunt instruiți aceștia?
• Îți place să dansezi? De ce? Ai dori să urmezi un program de dans popular sau modern?
• Realizează pentru concurs un desen care să te reprezinte dansând.

 (întrebări propuse de Doamna Profesoară Delia Pastramă)

IUBESC MUZICA! (8x7’)

Posibile întrebări post-vizionare

• La ce instrument cânți sau ai vrea să cânți?
• Desenează și numește instrumentul preferat.
• Realizează un afiș în care să-ți prezinți propriul concert.
• Dă un anunț la ziarul școlii că dorești să realizezi o formație.
• Realizează pentru concurs un desen în care să prezinți instrumentul preferat.

 (întrebări propuse de Doamna Profesoară Delia Pastramă)

DRUMUL SPRE ȘCOALĂ (Pascal Plisson, Franța, 2013, 74 min.)

Pentru profesori, câteva idei pentru aprofundarea subiectului cu elevii

ÎNAINTE DE VIZIONARE

Întrebați elevii la ce oră se trezesc în timpul săptămânii și în cât timp ajung la școală (timpul parcurs în minute, de acasă până la școală). Stabiliți un clasament (durata drumului în ordine descrescătoare). Calculați astfel proporția elevilor care vin la școală singuri și cei care sunt aduși de părinți.

Există motive obiective pentru aceasta? Se pune problema ”siguranței”? Aceste elemente vor fi comparate cu situațiile descrise în film.

* În drum spre şcoală... Continuaţi propoziţia!

* Sub forma unei anecdote, povestiţi o aventură sau o întâmplare amuzantă care s-a petrecut în drum spre şcoală.

* Imaginaţi-vă o societate fără şcoală. Ce aţi face toată ziua?

ȚARA LOR ȘI A MEA…

DUPĂ VIZIONARE

La tablă

* Desenaţi pământul şi întrebaţi-i pe elevi care sunt problemele cunoscute ale planetei: sărăcie - război - foamete - mediu - boli - şomaj - catastrofe naturale... Nu vă limitaţi la un singur răspuns. Scrieţi-le pe tablă.

* Apoi scrieţi cuvântul "EDUCAŢIE" pe tablă

* Întrebaţi-i pe elevi ce înseamnă educaţia pentru ei şi ce au înţeles că înseamnă uitându-se la film. Trebuie să-i ajutaţi să-şi împartă ideile în activităţi funcţionale (citit, scris, socotit, răspândirea informaţiei, a cunoştinţelor) şi în realizări personale (educaţia te ajută să-ţi împlineşti visul, să ai o meserie, să te îngrijeşti de nevoile familiei, să fii un individ autonom şi responsabil).

* Odată ce aţi definit rolul educaţiei, urmează să-i determinaţi pe elevi să facă legătura între educaţie şi problemele alese (violenţă, şomaj) şi să stabilească ce impact are educaţia asupra acestor probleme.

Organizați o dezbatere

Scopul acestei activități este să-i determinați pe copii să reflecteze la educație și la diferitele situații existente în lume. Este o activitate interactivă menită să-i facă să reflecteze și să dezbată subiectul între ei.

Desfăşurare:

* Împărţiţi clasa în două părţi, o parte "pro", cealaltă parte "contra". Puteţi scrie pe panouri care parte e pro şi care e contra. Copiii stau în picioare.

* Apoi, spuneţi o afirmaţie, de exemplu "Toţi copiii merg la şcoală". Elevii vor merge într-o parte sau în alta a clasei, în funcţie de ce părere au.

* Pe rând, fiecare echipă îşi argumentează alegerea, de ce este de acord sau nu cu această afirmaţie. Puteţi acorda câteva minute fiecărei echipe să îşi pregătească argumentele.

* Exemple de afirmaţii:

- Toţi copiii merg la şcoală
- Educaţia este un drept
- Şcoala este o şansă
- Şcoala e bună doar să te înveţe să scrii şi să citeşti
- Nu e nevoie de bani ca să mergi la şcoală

Abordaţi temele generoase ale cetăţeniei

* Deschiderea spre lume, descoperirea altor culturi

Găsiţi pe hartă ţările unde trăiesc copiii din film. Pe ce continente se află ele? Unde locuiţi voi?

Cu care dintre copii aţi vrea să fiţi prieten? Ce vă place la modul lor de viaţă? Ce vi se pare cel mai greu la drumul lor spre şcoală?

* "A trăi împreună", solidaritatea

Samuel este ajutat de fraţii lui în drum spre şcoală şi de colegi, odată ajuns în curtea şcolii. Ce înseamnă solidaritatea pentru voi? Puteţi da exemple de fapte de solidaritate în jurul vostru? Voi cu cine sunteţi solidari? În familie, în clasă, în cartier, cu străini?

* Handicapul, discriminarea

Ce fel de handicap are Samuel? Ce alte forme de handicap mai există? Se poate merge la şcoală în ciuda acestor dizabilităţi?

Cunoaşteţi alte motive care îi împiedică pe copii să meargă la şcoală?

* Egalitatea între fete şi băieţi

De ce nu a mers la şcoală bunica Zahirei?

În opinia voastră, în zilele noastre, fetele şi băieţii sunt trataţi la fel în toate şcolile din lume?

Dar la voi în clasă?

* Merită să vă opriți asupra rolului adulților în acest film. Ce fel de părinți au Jackson, Zahira, Carlos sau Samuel? Ce nu ne arată filmul? (Ordinele neplăcute, conflictele, pedepsele, greutățile zilnice). Zahira stă într-o casă în care locuiesc 15 persoane! Ne dăm seama din film de acest lucru? Dar ceilalți adulți pe care copiii îi întâlnesc pe drum? Cum sunt aceștia?

Puteți de asemenea să discutați intențiile filmului și ale regizorului (și partenerilor acestuia). Putem recurge la verbe simple: ”Sur le chemin de l’ecole” vrea să ne:

-șocheze?
-uimească, surprindă?
-impresioneze?
-miște?
-alarmeze?
-mobilizeze pentru o cauză? (dacă da, care este aceasta?)

Merită comentată scena extraordinară în timpul căreia mama lui Samuel (Esther) își masa fiul, la soare, pe o rogojină. Imaginile reflectă ceva puternic, fără să fie nevoie de cuvinte. Dar ce, mai exact?

Putem de asemenea să analizăm ritualul din fiecare dimineață de la școlile din Kenya și Argentina (în film), ca și în numeroase alte țări: în curte, elevii aliniați asistă, cu respect, la ridicarea drapelului, înainte de a cânta imnul național. Care este semnificația acestui ritual, din punctul de vedere al elevilor?  Și-ar imagina un ritual identic în România? De ce nu?

La sfârșitul filmului, într-o secvență care surprinde discursul spontan al copiilor, fiecare protagonist își spune visul pentru viitor. Întrebați elevii dacă își amintesc visurile și le comentați: sunt realizabile, realiste? Subliniați caracterul altruist (generos) al acestor visuri! Și elevii dumneavoastră ce visuri au?

Jackson (vrea să zboare, să devină pilot, să vadă pământul de sus, să călătorească în afara țării, să își găsească un loc de muncă și să își poată ajuta familia).

Carlos (vrea să trăiască pe pământul familiei sale și să devină veterinar; sora sa vrea să fie învățătoare).

Zahira (vrea să devină medic ”pentru a-i ajuta pe săraci și pe cei defavorizați”. Speră ca toate fetele din satele izolate să aibă parte de ajutorul de care au nevoie. Implicit: pentru a merge la școală?).

Samuel (vrea să rămână fidel logicii conform căreia venim pe lume fără nimic și o părăsim fără nimic. Vrea să devină medic pentru ca mai târziu să-i ajute să meargă pe alți copii cu handicap asemănător cu al lui).

* După părerea voastră, care dintre copii este mai curajos și trebuie să parcurgă drumul cel mai dificil?

* În opinia voastră, e un film care are o morală? Care este mesajul său?

* Copiii aceștia au o altă viziune asupra școlii decât a voastră? Care ar fi aceea? Sunt mai mult sau mai puțin fericiți decât alți copii? Comparați asemănările și deosebirile.

* Întrebați-i pe părinți / bunici despre drumul lor spre școală, apoi faceți o compunere despre asta și citiți-o în clasă.

Alte posibile întrebări post-vizionare

• Cum te deplasezi până la școală?
• Ce ți se pare periculos în drumul tău spre școală?
• Te simți mai bine singur sau însoțit? De ce?
• La ce te gândești sau despre ce discuți în drum spre școală?
• Realizează pentru concurs un desen care să reprezinte drumul tău spre școală.

 (întrebări propuse de Doamna Profesoară Delia Pastramă)

Vocabularul pe care îl puteți folosi

Film documentar, eroic, mărturie; peisaj măreț, somptuos, grandios, impozant; deșertic, stâncos, aspru, pietros; solidaritate, camaraderie, ajutor reciproc, bunăvoință, umanitate; speranță, inegalitate, valorile, admirație pentru, emoțional, imagini dezorientante, condiții de viață precare, recreația, sala de clasă, a avea încredere în viitor, serenitate, calm, liniște, tărie de caracter, privilegiu; risc, obstacol, pericol, amenințare; sprijinirea egalității șanselor, copii defavorizați, a se ruga, a binecuvânta copiii, a face slalom printre girafe și elefanți, pericolele în drum spre școală, pe jos, călare, în scaun cu rotile (scaun improvizat), drumuri terestre, a se împotmoli, a merge la școală, animalele sălbatice, periculoase, pension, poteci înguste, a risca să te pierzi, a merge pe drumul crucii, a duce, a trage, a împinge, accesul la educație nu e o certitudine, din punct de vedere social și geografic, a înfrunta un parcurs eroic, a împărtăși setea, dorința de cunoaștere, a avea sete de cunoaștere, accesul la educație, educația le va ameliora viața, o viață mai bună, a ridica drapelul, a cânta imnul național, speranța, tenacitatea, curajul, efortul, râsul, bunăstarea, plăcerea, buna dispoziție, a da o lecție înțeleaptă…

Aleg textul pe care îl voi scrie după vizionarea filmului "Sur le chemin de l’ecole"

* Un articol pentru blogul sau ziarul şcolii

Trebuie să prezinţi filmul scriind un scurt rezumat al poveştii fiecărui copil, apoi îţi vei spune părerea despre film (ce ţi-a plăcut, ce nu ţi-a plăcut, cu ce ai rămas din film).

* O povestioară în care devii prieten cu unul dintre copii

Carlito, Zahira, Jackson sau Samuel, cu care dintre ei ai vrea să te împrieteneşti? Explică de ce şi povesteşte ce aţi face împreună dacă el sau ea ar veni în vizită la tine.

* O scrisoare adresată unuia dintre copii

Carlito, Zahira, Jackson sau Samuel, povestea căruia te-a emoţionat mai mult? Îi vei scrie o scrisoare în care îi vei spune ce părere ai despre el sau ea, de povestea lui sau a ei şi îi vei spune despre tine, despre şcoala ta.

* O poveste în care tu ai locui cu unul dintre copii

Îmaginează-ţi că ai putea merge la unul din ei acasă. Unde ai alege să mergi? Povesteşte ce ai face la el acasă şi cum te-ai adapta la modul său de viaţă.

* O listă de idei pentru a facilita accesul la şcoală

Ţi se pare normal că 61 de milioane de copii din lume nu pot merge la şcoală? Dacă ai fi responsabil politic, ce propuneri ai avea pentru facilitarea accesului la educaţie?

Surse: 

http://fr.praesens.com/cinema/catalogue/sur-la-chemin-de-lecole/

www.e-media.ch/documents 

http://mamaitressedecm1.fr/?p=2123

http://portail-du-fle.info (Manfred Overmann)

Nénette (Nicolas Philibert, Franța, 2010, 70 min.)

Despre film

Proiectul a luat naștere cam la întâmplare. În acea zi, mă plimbam prin menajeria Grădinii botanice, pe care nu o mai vizitasem de ani buni. Când am ajuns în zona maimuțelor, m-am oprit în fața țarcului cu urangutani. Câțiva vizitatori comentau în gura mare cele mai mici gesturi ale animalelor. De pe mezaninul unde se afla, Nénette părea în altă lume, dar când am observat-o mai cu atenție mi-am dat seama că de fapt nu îi scăpa nici un detaliu din spectacolul pe care i-l ofeream fără să ne dăm seama… În acel moment mi-a venit ideea să fac acest film. Inițial l-am conceput ca pe un scurt-metraj de zece, maxim cincisprezece minute, însă după ce am început filmările mi-am dat seama că această metodă de filmare față-în-față îmi va permite să depășesc durata prevăzută inițial, lucru care mi s-a confirmat de altfel la montaj. Din acel moment, filmul s-a creat singur, fără să trebuiască să împing lucrurile de la spate.

Voiam să o filmez pe Nénette din față, prin sticla țarcului, văzută prin ochii vizitatorilor, să surprind acele momente stânjenitoare, suspendate parcă în afara timpului, în care și ea ne privește pe noi. I-am filmat bineînțeles și pe ceilalți trei urangutani care împart spațiul cu ea: Tübo, Théodora și Tamü. Însă filmul o urmărește cu prioritate pe Nénette. Și totuși, la prima vederea ea este cea mai discretă dintre ei, cea care iese cel mai puțin în evidență. De obicei se retrage, se îngroapă pe jumătate în cuibul său din paie, doarme mult timp. Își păstrează forțele… la vârsta ei! Ea este singurul urangutan care nu s-a născut în captivitate ci în mediul său natural, pe insula Borneo. Nu știu dacă are vreo legătură, dar este mai distantă și rar se apropie de vizitatori, spre deosebire de ceilalți trei care nu ezită să se lipească de sticlă. Poate si din cauza aceasta mi-a plăcut. Acea prezență distantă, cu momente de indiferență, îi oferă o aură aparte, de suveranitate! Este un mod de a seduce fără a încerca să seducă; de a privi vizitatorul fără a cere ceva în schimb și de a-i arunca înapoi în față presupusa superioritate.

În fiecare an, 600 000 de vizitatori se perindă prin fața țarcului ei, îi fac poze, o filmează și comentează spectacolul oferit. Râd, exclamă, o compătimesc, le este milă, îi admiră priceperea, suplețea, luciul blănii; filozofează, se compară cu ea, le explică copiilor; citesc panourile cu informații și descoperă cu ce mari pericole se confruntă specia: defrișările în masă, braconajul… Sunt vizitatori care vin în fiecare săptămână, ca și cum ar vizita o rudă în vârstă; sunt și cei care vin pentru prima oară și sunt țintuiți în loc; cei care rânjesc, scot sunete, o imită, o fac maimuță, sau pun nenumărate întrebări despre punga de sub barbă. Șapte zile din șapte, vară și iarnă. De 37 de ani.

Filmul se bazează pe disjuncția între imagine și sunet; vedem animalele fără a le auzi și auzim oamenii fără a-i vedea. Nu există cadre inverse. Nu există tranziții. Coloana sonoră este un amestec de cuvinte. Auzim comentariile spontane ale vizitatorilor: familii, cupluri, turiști străini, un grup de adolescenți, persoane care se plimbă singure, studenții unei școli de arte și profesorul lor de desen, etc… Dar am înregistrat și îngrijitorii, mai ales pe cei în vârstă, care au văzut-o pe Nénette crescând și îi știu povestea. De asemenea, am rugat câțiva prieteni ce provin din medii diferite să vină în vizită, și le-am înregistrat reacțiile. Erik Slabiac și Franck Anastasio, membrii formației Les Yeux noirs, au venit să cânte o melodie țigănească. Valéry Gaillard, care mi-a fost asistent multă vreme înainte să creeze propriile filme, a citit un text scris de Buffon. Psihoanalista Linda De Zitter a ales să facă câteva remarci în flamandă, limba ei maternă. Iar comedianului Pierre Meunier îi datorăm lungul monolog de la final, improvizat în totalitate…

Din spatele geamului său, Nénette este o oglindă. Un ecran de proiecție. Îi atribuim tot felul de sentimente, intenții și gânduri. Vorbind despre ea, vorbim de fapt despre noi. Uitându-ne la ea, ne includem în tablou. Așa cum Flaubert a declarat „Madame Bovary, c’est moi!”, eu pot spune că „Nénette, c’est moi” („Eu sunt Nénette”). Și voi sunteți. Noi toți suntem. Și în ciuda acestui fapt, nu vom ști niciodată ce gândește ea, nici dacă gândește. Misterul continuă. Nénette este prin esență confidentului ideal: păstrează orice secret.

Acesta este un film despre privire, despre reprezentare. O metaforă a cinematografului, în special a filmului documentar ca și mod de a surprinde imaginea și ca imagine surprinsă; deoarece filmându-l pe altul, îl transformi în captiv, îl închizi în cadru, îl fixezi în spațiu și timp.

Nicolas Philibert

NÉNETTE

Nénette este incontestabil cea mai cunoscută „pensionară” a menajeriei Grădinii botanice. Născută în pădurile din Borneo, a ajuns la menajerie pe data de 16 iunie 1972, în vârstă de aproximativ 3-4 ani. Așadar, are acum puțin peste 40 de ani, un lucru ieșit din comun deoarece se știe că, în liberatate, un urangutan nu trăiește mai mult de 35 de ani. Ea are a avut trei parteneri și a dat naștere la patru pui. Primii doi au fost transferați în străinătate, în cadrul unui program european destinat să favorizeze reproducerea speciilor amenințate cu dispariția (EEP). Al treilea, Tübo (născut în 1994) trăiește împreună cu ea. Dayou, ultimul născut, a decedat în urma unui atac cardiac în 2007, la vârsta de 8 ani. Momentan, în menajeria Grădinii botanice trăiesc patru urangutani: Nénette și Tübo, iar în anul 2007 au fost transferate de la Grădina zoologică Twycross (Marea britanie) Théodora și fiica sa Tamü.

URANGUTANUL, O SPECIE PE CALE DE DISPARIȚIE

Numele „urangutan” vine din limba malaeză, unde „orang hutan” înseamnă „omul pădurii”. Deși pe vremuri era răspândită pe o mare parte a continentului asiatic, astăzi specia se găsește în sălbăticie doar în pădurile din Borneo și din Sumatra. În 20 de ani, braconajul și distrugerea în proporție de 80% a habitatului său natural au pus urangutanul din Borneo (Pongo Pygmaeus) pe lista speciilor amenințate cu dispariția, rămânând doar aproximativ 30000 de exemplare în sălbăticie. Vărul său din Sumatra (Pongo Abelli) a fost și mai grav afectat, numărul exemplarelor reducându-se la aproximativ 3000. Dacă nu vor fi luate măsuri la scară largă, specia ar putea dispărea în următorii 50 de ani. Cele două cauze primcipale care au dus la declinul urangutanilor sunt defrișările intensive în scopul comerțului cu lemn tropical, precum și monoculturile de palmier pentru ulei.

MENAJERIA GRĂDINII BOTANICE

Menajeria Grădinii botanice, aflată în plin centru al Parisului, la o aruncătură de băț de Sena și de Gara Austerlitz, este una dintre cele mai vechi grădini zoologice din lume. Deschisă în anul 1794, la șase ani după moartea fondatorului său, Contele de Buffon, ea găzduiește o mie de specii de mamifere, păsări, reptile și amfibieni, la care se adaugă 1200 de specii de nevertebrate. Desemnată monument istoric în 1993, ea îndeplinește, în ciuda vârstei venerabile, cele trei misiuni încredințate de către Muzeul Național de Istorie Naturală: conservarea speciilor animale, informarea publicului și cercetarea în diverse domenii precum bilogia, medicina veterinară, taxonomia, genetica populațiilor de animale și studiul comportamentului animal. Ea găzduiește anual peste 600000 de vizitatori.

Nicolas Philibert

Nicolas Philibert s-a născut la Nancy în anul 1951. A studiat filozofia, după care s-a îndreptat spre cinematografie, fiind asistent de regie pentru René Allio, Alain Tanner și Claude Goretta. În 1978 a regizat împreună cu Gérard Mordillat primul său documentar lung-metraj, „La Voix de son maître”, în care o duzină de patroni ai marilor grupuri industriale vorbesc despre conducere, ierarhie, putere, sindicate și greve, conturând încetul cu încetul imaginea unui viitor dominat de puterile financiare.

Între 1985 și 1987, Nicolas Philibert a regizat documentare de televiziune având ca temă masivele muntoase și sporturile de aventură („Christophe”, „Trilogie pour un homme seul”, „Vas-y Lapébie!”, „Le Come-back de Baquet”). După aceasta, a început să regizeze lung-metraje documentare proiectate în cinematografe: „La Ville Louvre” (1990), „Le Pays des sourds” (1992), „Un animal, des animaux” (1995). În 1996, lansează „La Moindre des choses”, filmat la clinica de psihiatrie din La Borde, iar în anul 1998 regizează „Qui sait?”, un film-experiment la granița dintre documentar și ficțiune realizat cu ajutorul elevilor Teatrului Național din Strasbourg.

În 2001 se lansează „Être et avoir”, un documentar despre viața de zi cu zi a unei școli „cu o singură clasă” dintr-un sat de munte aflat în inima Masivului Central din Franța, cu care obține premiul Louis Delluc (2002).

În „Retour en Normandie” (2007), calcă pe urmele filmării documentarului „Moi, Pierre Rivière, ayant égorgé ma mère, ma soeur et mon frère…” de René Allio, regizorul care i-a ghidat primii pași în cinematografie. În 2009, filmează „Nénette”.

Surse: 

http://www.filmsdulosange.fr/uploads/presskits