DRUMUL SPRE ȘCOALĂ

DRUMUL SPRE ȘCOALĂ

premiului César în 2014 pentru cel mai bun film documentar

Synopsis

Acești copii trăiesc în patru colțuri ale lumii, dar împărtășesc aceeași sete de cunoaștere. Ei au înțeles că doar învățătura le va permite să își îmbunătățească viața și de aceea, în fiecare zi, ei pornesc, prin peisaje diferite, într-o călătorie riscantă spre cunoaștere.

Jackson, 10 ani, locuiește în Kenya și parcurge dimineața și seara 15 km, împreună cu sora sa mai mică, prin mijlocul savanei și animalelor sălbatice...

Zahira, 11 ani, locuiește în munții înalți ai Atlasului marocan și o așteaptă o zi de călătorie extenuantă pentru a ajunge la internat împreună cu cele două prietene...

Samuel, 11 ani, locuiește în India și în fiecare zi, cei 8 km pe care îi are de parcurs sunt o adevărată încercare pentru că el nu își poate folosi picioarele. Cei doi frați mai mici îi împing scaunul cu rotile improvizat, până la școală...

Carlito, 11 ani, traversează călare peste 25 km prin câmpiile Patagoniei. Împreună cu sora sa mai mică, el face acest drum de două ori pe zi, indiferent de vreme...

DRUMUL SPRE ȘCOALĂ ne introduce în viața cotidiană ieșită din comun, alături de acești copii a căror voință pentru realizarea unui vis îi ghidează pe un drum pe care cu toții l-am parcurs, dar niciodată în acest fel.

Ne întrebăm adesea ce planetă lăsăm copiilor noștri, dar noi, ce copii lăsăm planetei?

Povestea filmului

Și dacă drumul spre școală ar fi pus pe marile ecrane?

Este pariul ambițios, dar reușit al filmului “Sur le chemin de l’école”, film documentar care parcurge povestea adevărată și extraordinară a patru copii, eroi ai zilelor noastre. Zahira în Maroc, Jackson în Kenya, Carlos în Argentina și Samuel în India se confruntă în fiecare zi cu numeroase provocări pentru a ajunge la școală, care uneori le pun viața în pericol.

Motivul pentru care fiecare se încumetă cu vitejie într-o adevărată cursă eroică, este acela că pentru acești copii, școala este o adevărată șansă. Șansa de a obține o educație, o instruire care le va permite să-și realizeze visurile, să-și depășească condiția și să-și construiască o viață mai bună decât cea a părinților lor.

La originea filmului: o călătorie și o întâlnire

“Într-o zi, când eram pe lacul sărat Magadi, în Kenya, pentru un film, am văzut cinci războinici care purtau la brâu o sacoșă ciudată“, povestește Pascal Plisson, autorul și realizatorul filmului “Sur le chemin de l’école”, autor al altor documentare ca Massai, războinicii ploii (Massai, les guerriers de la pluie). “Când i-am întrebat ce au înăuntru, unul dintre ei s-a apropiat și a scos mândru un stilou nou, o ardezie și câteva bucăți de cretă. Gâfâind, mi-a spus că e în drum spre școală. A plecat din sat de două ore și fugea spre școală prin căldura sufocantă. Această întâlnire inopinată a fost crucială, m-a determinat să vreau să fac un film despre aceste călătorii spre cunoaștere. În Franța, e ușor să ai acces la educație, nici nu mai există subiectul acesta. Trebuia să găsim, așadar, țări unde această problemă e reală, copii pentru care mersul la școală este o adevărată cursă eroică.”

“Împreună cu Barthélémy Fougea, am început să colaborăm cu UNESCO, apoi cu organizația Aide et Action pentru a aduna poveștile acestor copii care înfruntă mii de pericole pentru o viață mai bună. Am primit vreo 60 de povești, unele mai emoționante ca altele. Patru dintre ele ne-au atras atenția prin emoția pe care stârneau, prin dificultățile diferite întâmpinate la accesul la educație pe care le abordează: handicapul, discriminarea... În total, a durat doi ani să facem filmul.”

Pascal Plisson adaugă: “Acest film e înainte de toate un spectacol, un film documentar de aventură care arată curajul și credința acestor copii în viitor și în societatea lor. Cei cu care am filmat sunt primii din familiile lor care merg la școală. Pentru ei este o șansă formidabilă. Traseul lor nu este doar o adevărată călătorie fizică, ci și un parcurs spiritual, un drum inițiatic care le permite trecerea de la copilărie la maturitate. Acesta este de fapt subiectul filmului.”

Personajele: copiii

Copiii parcurg în fața camerei drumul real spre școală. Nicio scenă nu e trucată, niciun cuvânt inventat. Pentru realizarea filmului, niciun adult nu și-a imaginat un rol sau o situație pe care copiii să o “joace” în fața camerelor. Cei patru copii care fac subiectul acestui film sunt eroi? Drumul lor spre școală este o povestire de aventuri și de emoție. Ei nu cred că fac o faptă de vitejie. Totuși, curajul de care dau dovadă demonstrează o determinare nemaipomenită de a avea acces la cultură. Încurajați de familie, copiii din film arată că sunt gata să mute munții din loc pentru a merge la școală.

PORTRETELE COPIILOR

CARLITO, 11 ani, Argentina /drumul spre școală: 18 km / o oră și 30 minute  

Fiu de cioban, Carlito are 11 ani. Trăiește izolat în inima Anzilor Cordilieri cu tatăl său, mama sa Nelido și sora mai mică. Iubește școala, îi place să se informeze și să învețe. De la vârsta de 6 ani a început să meargă la școală pe un măgar pe care i l-a dat tatăl său. De 2 ani merge cu calul și de anul acesta o ia cu el și pe sora sa, Micaela. Mulți copii din toată lumea visează să meargă la școală călare. Dar Carlito nu are de ales: se trezește în fiecare dimineață foarte devreme și trebuie să parcurgă munții mai bine de 18 de km zilnic pentru a ajunge la școală.

ZAHIRA, 12 ani, Maroc / drumul spre școală: 22 km / 4 ore  

Zahira este o fată de 12 ani. Ea locuiește cu familia sa într-un sat uitat din Valea Imlil, din Munții Atlas. Iarna se înregistrează temperaturi de -20 grade C și ninge timp de câteva luni. Școala sa e în Asni, la o distanță de 22 km. Drumul fiind atât de lung, nu poate merge decât o dată pe săptămână. De aceea, în fiecare luni parcurge această distanță pe jos, cu 2 prietene, Zineb și Noura. Împreună se încurajează reciproc și se consolează când se întâmplă ca una dintre ele să obosească, sau să o doară picioarele atât de tare încât să vrea să se oprească.

JACKSON, 11 ani, Kenya / drumul spre școală: 15 km / 2 ore  

În fiecare dimineață, Jackson, 10 ani, își riscă viața ca să ajungă la școală, situată  la mai mult de 15 km de casa lui. Un drum de două ore în savană, timp în care străbate coline sau traversează câmpii populate de animale sălbatice. Jackson e responsabil de sora lui mai mică, Salome, pe care o ia cu el. Pe tot parcursul drumului, el o păzește și o protejează de toate pericolele. Pornind în aventură și riscându-și viața ca să meargă la școală, acesta este prețul pe care Jackson e pregătit să-l plătească pentru a învăța și mai ales pentru a primi o bursă școlară care îi va permite să meargă la școală și să stea la internat anul viitor.

SAMUEL, 11 ani, India / drumul spre școală: 4 km / o oră și 15 minute  

Născut prematur, Samuel, 12 ani, nu poate să meargă. Un scaun cu rotile a fost improvizat pentru ca cei doi frați ai lui, Emmanuel și Gabriel să-l poată duce cu ei la școală. În fiecare zi trebuie să parcurgă mai bine de 4 km în condiții extreme, prin nisip și pe drumuri denivelate. Împingându-l, trăgându-l și purtându-l pe fratele lor mai mare în scaunul lor cu rotile se dovedește a fi o provocare pentru toți trei. Indiferent de condiții, motivația, voința și curajul de neimaginat ale lui Emmanuel și Gabriel, care îl conduc pe fratele lor mai mare, Samuel, în drumul spre școală, sunt nemaipomenite și indestructibile.

Piedicile educaţiei

Încă de la început, titlul ridică problema accesului la şcoală. Şi înţelegem imediat că drumul e lung şi dificil de parcurs. Pentru mulţi dintre noi, a merge la şcoală, a avea acces la educaţie, e un lucru absolut normal. Totuşi, Salome nu ar putea merge la şcoală dacă fratele ei mai mare, Jackson, nu ar merge cu ea ca să o protejeze de animale sălbatice, dar şi de alte pericole care ar putea-o pândi pe o fată de vârsta ei. În multe ţări, în special în cele unde are loc un război, drumul spre şcoală este foarte periculos şi mulţi părinţi preferă să-şi ţină copiii acasă. De altfel, la sfârşitul filmului, profesorul lui Jackson e bucuros că acesta din urmă "nu a avut incidente azi". La fel şi Samuel nu ar putea parcurge singur drumul spre şcoală fără ajutorul fraţilor şi colegilor lui de clasă.

Milioane de copii nu merg la şcoală. De exemplu, educaţia nu e întotdeauna gratuită: trebuie să plăteşti ca să înscrii copiii şi, când familia este săracă, trebuie să aleagă ce copil va merge la şcoală, în timp ce ceilalţi vor ajuta la câmp, la treburile casei, sau vor munci pentru câţiva bani să hrănească familia.

Fie că se află în Kenya, în Munţii Atlas din Maroc, în India sau în Argentina, şcolile sunt adesea departe de domiciliul copiilor, profesorii nu sunt prezenţi de fiecare dată (imaginaţi-vă că Jackson şi sora lui ajung la şcoală şi descoperă că profesorul e absent) şi niciun mijloc de transport nu e disponibil. Copiii trebuie să se descurce singuri şi să înfrunte o mulțime de dificultăţi în fiecare zi.

Uităm adesea că şcoala este o şansă

Totuşi, nici unul dintre copii, în niciun moment, nu se descurajează. Zahira face o călătorie lungă de 4 ore pe drumuri abrupte de munte, care iarna sunt acoperite de zăpadă. Fraţii lui Samuel îşi dublează curajul pentru a depăşi obstacolele - camioane, drumuri inundate, etc. - care se ivesc în drumul lor. Pentru aceşti copii, drumul acesta are un preţ, acela al eforturilor pe care le depun în fiecare zi pentru a-şi atinge visul: şcoala. Zahira vrea să devină doctor, ca şi Samuel. Şi amândoi ştiu că acest lucru ar fi imposibil fără educaţie. Jackson, datorită silinţei şi muncii sale, a obţinut o bursă care îi va permite să-şi continue studiile şi să devină, într-o zi, pilot, aşa cum îşi doreşte. Pentru ei şcoala nu e o corvoadă, este o şansă, un cadou extrem de valoros. Accesul la educaţie le permite să-şi găsească un loc de muncă mai târziu, să se ocupe de familie, să se îngrijească, să-i ajute pe ceilalţi, să înţeleagă lumea, să participe activ în societate.

Povestea filmului este şi o aventură umană. Pentru a-şi atinge visul cu ochii, copiii se bucură de sprijinul părinţilor lor care îi lasă să înfrunte drumul, în timp ce în ţările prezentate în film, mulţi copii rămân acasă să muncească sau să-i ajute pe părinţi să aibă grijă de fraţii mai mici. Se pot baza şi pe prietenii lor: Zahira şi prietenele sale îşi dau întâlnire ca să parcurgă un drum periculos prin munţi şi se sprijină când una din ele oboseşte. Carlos şi Micaela îşi întâlnesc colegii pe parcurs şi merg împreună restul drumului prin câmpiile întinse ale Argentinei. Când sunt în grup, se sprijină unul pe celălalt, se încurajează şi se apără. Acest drum este unul iniţiatic, când copiii învaţ să fie solidari, să aibă grijă unul de celălalt, să se maturizeze.

În final, chiar dacă vieţile lor nu sunt aceleaşi, speranţele lor sunt similare. Şi sunt ele chiar atât de diferite de ale noastre?

Şcoala şi handicapul

În India, peste 30 de milioane de persoane au dizabilităţi fizice sau mentale, ca şi Samuel. Totuşi, în această ţară, mai puţin de 2% dintre copiii cu handicap pot merge la şcoală. UNESCO estimează că, în lume, 40 de milioane de copii cu handicap nu sunt şcolarizaţi. În afară de dificultăţile economice, structurale (infrastructuri inadecvate, costul ridicat al dotărilor necesare pentru persoanele cu dizabilităţi...), principalele cauze ale excluderii acestor persoane sunt prejudecata şi convingerile... În numeroase ţări, naşterea unui copil cu handicap este percepută ca un semn care prevesteşte necazuri mari pentru familie. Cu toate acestea, aşa cum o demonstrează şi Samuel, tânărul indian, aceşti copii pot fi „o comoară”. Solidaritatea care se naşte în jurul lui este benefică pentru întregul colectiv al şcolii. Uneori e nevoie de puţin pentru ca aceşti copii cu handicap să aibă acces la educaţie: îngrijirile necesare, material şcolar adaptat nevoilor lor şi tragerea unui semnal de alarmă, pentru a le îmbunătăți situația. În India, şcoala este obligatorie numai din 2010.

Educaţia fetelor

Dintre cei 793 de milioane de analfabeţi din lume (persoane care nu ştiu să scrie şi să citească), două treimi sunt femei. Chiar şi astăzi, în ciuda numeroaselor legi pentru promovarea egalităţii sexelor în şcoli şi egalitatea de gen, femeile sunt cele care rămân acasă să se ocupe de cămin şi de copii. Aşa cum ne arată Zahira în film, accesul la educaţie este esenţial pentru fete şi pentru femei. Este unica lor cale spre dezvoltare, autonomie şi acces la o viaţă mai bună. Sunt multe studii internaţionale, în zilele noastre, care arată în ce măsură contribuie o femeie educată la dezvoltarea economică şi umană a societăţii. De altfel, ştim că o mamă, cu cât este mai bine instruită, cu atât are mai multe şanse să fie sănătoasă... şi copiii ei de asemenea. UNESCO susţine că un copil are de două ori mai multe şanse să supravieţuiască peste vârsta de 5 ani dacă mama lui a fost la şcoală.

Educaţia în câteva cifre cheie

* 61 de milioane de copii din lume nu primesc educaţia primară. 72% dintre copiii fără şcoală de pe glob trăiesc în Africa subsahariană şi în Asia de Sud şi de Vest.

* 1 copil din 4 nu termină ciclul primar şi 32,2 milioane de copii au repetat o clasă (2010).

* În ţările cu venituri mici, doar 59% dintre copii ajung în clasa a IV-a şi doar 72% dintre aceştia merg mai departe în ciclul gimnazial.

* 71 de milioane de adolescenţi cu vârstă de şcoală gimnazială nu au acces la educaţie.

* 250 de milioane de copii din lume nu ştiu să scrie sau să socotească, nici după patru ani de şcoală.

* Fiecare an în plus de şcoală reduce raportul de mortalitate infantilă de la 5 la 10%. În Africa subsahariană, dacă toate fetele ar urma ciclul gimnazial, 1,8 milioane de copii ar fi salvaţi.