Realizat la scurt timp după încheierea ostilităţilor din războaiele iugoslave, filmul este o ocazie rară de experimenta direct şi "la cald" climatul social din ţările fostei Iugoslavii în primele zile post-conflict. Documentarul îi urmăreşte pe câţiva dintre jucătorii "echipei de vis" a Iugoslaviei din anii '80 şi observă cum conflictele politice şi etnice au transformat competiţia sportivă într-un teritoriu propice disputelor politice. Nu demult aceşti jucători erau idoli naţionali şi erau ovaţionaţi în toate ţările din Federaţie. În anii '90, separarea republicilor iugoslave i-a trimis în echipe naţionale diferite. Foşti coechipieri şi prieteni, iată-i acum adversari, iar mulţimea care îi ovaţiona în trecut îi huiduie pe croaţi la Belgrad şi pe sârbi la Zagreb. Camaraderia care îi unea în zilele de glorie nu a rezistat. Cu toate declaraţiile de bune intenţii, vechile prietenii sunt spulberate de presiunile care vin asupra lor din toate părţile. Spiritul jocului a dispărut. "Regizorul concentrează întreaga istorie a dezintegrării Iugoslaviei în povestea acestui grup de oameni de etnii diferite. Destrămarea echipei naţionale e folosită şi ca modalitate de a sugera efectele devastatoare ale războiului fără a arăta arme, sânge şi ruine. Documentarul este, de asemenea, o pledoarie pentru rezistenţă morală în faţa presiunii şi a manipulării." (motivaţia juriului Astra 2002 la înmânarea documentarului lui Vuk Janic premiul Cel mai bun Film European) ...

Lipsit de experiență și dornic de aventură, Anders își alege un post de profesor într-un sătuc cu 80 de locuitori din Groenlanda. Nu se simte însă deloc binevenit, sătenii inuiți se simt desconsiderați de el. Elevii și așa puțini la număr lipsesc zile întregi de la școală, iar atunci când sunt prezenți, îl iau în râs sau îl ignoră. Cu timpul, el începe să înțeleagă cât este de grea viața într-o lume a zăpezii și a frigului, precum și faptul că aici cunoștințele acumulate în școlile moderne nu înseamnă prea mult, primordiale fiind aptitudinile de vânător și capacitatea de a supraviețui în mijlocul ghețurilor. Iar din momentul în care el acceptă faptul că trebuie să își adapteze metoda de predare la necesitățile și ritmul vieții lor, este și el acceptat. Neîndemânarea și neajutorarea de care dă dovadă îi atrag, treptat, simpatia sătenilor și în special a unuia dintre copii, pentru care ajunge să fie un surogat al părintelui absent. ...

Cu puţin timp înainte de a împlini 30 de ani, Marek şi Piotrek, doi prieteni polonezi, şomeri amândoi, cugetă la situaţia de plâns în care se află. După ce toate încercările de a-şi găsi slujbe în oraşul natal din Polonia eşuează, cei doi îşi îndreaptă privirile către Anglia. Alţi polonezi, chiar unii dintre prietenii lor, şi-au făcut un rost acolo, deci merită încercat. Visul lor e să deschidă un bar la gara Victoria, un obiectiv foarte ambiţios, având în vedere că niciunul nu ştie engleză. După multe eforturi, prietenii ajung în sfârşit la Londra, dar ceea ce găsesc aici e departe de aşteptări. Curând vor ajunge pradă sigură pentru bişniţarii locali şi pentru compatrioţi dubioşi cu ani de experienţă londoneză. Filmul îi observă pe cei doi prieteni bâjbâind prin Londra în căutare de slujbe mărunte şi punând la cale lucruri mari. Povestea lor e povestea milioanelor de oameni care au migrat din blocul fost comunist, atraşi de mirajul Occidentului. Multi-premiatul regizor polonez Leszek Dawid e considerat unul dintre cei mai maturi cineaşti ai Poloniei. A studiat regia la renumita Şcoală de Film din Lodz, unde a prins gustul şi fascinaţia pentru filmul documentar. "Şcoala e locul unde încerci totul şi nu îi asculţi pe cei care încearcă să-ţi spună ce e bun şi ce e rău. Din fericire, profesorii pe care i-am avut au fost deosebiţi, ne vorbeau despre necesitatea de a căuta ceva nou şi de a dărui mai mult din noi înşine", mărturisea regizorul într-un interviu. Despre producţia pentru A Bar at the Victoria Station, spunea: "Eram doar eu, camera şi cei doi. Am plecat la Londra împreună. Am trăit în exact aceleaşi condiţii ca şi ei. Aveam tot atâţia bani, doar că perspectivele erau diferite. Eu voiam să fac un film, ei voiau să găsească o slujbă." ...

Fiul meu Carlos tocmai s-a născut. Este cel mai simpatic bebeluş, dar bunica lui e contrariată pentru că tenul lui e mai întunecat decât se aştepta. Bunicul Serghei Mihailovici vrea să bea în cinstea nepotului şi să celebreze fericitul eveniment, dar bunica nu îi dă voie să pună gura pe alcool. Bunicul vrea ca nepotul să ştie că s-a născut în Marele Imperiu Rus. Acesta e primul an de viaţă al lui Carlos, iar eu am făcut un film pentru ca el să şi-l amintească şi să vorbească mai târziu despre lucrurile amuzante şi chinuitoare care se petrec în noua mea familie. (Renato Borrayo Serrano) ...