Regizoarea Tatjana Božić şi-a găsit iubirea vieţii pentru a enşpea oară, doar că lucrurile par să ia o turnură neplăcută. Decide să-şi viziteze cinci foşti iubiţi în Moscova, Hamburg, Londra şi Zagreb pentru a afla o dată pentru totdeauna de ce toate poveştile ei de dragoste se sfârşesc prost. Cu o doză consistentă de autoironie, dar şi cu pasiune infinită, regizoarea îşi explorează relaţiile din trecut şi-şi pune foştii (şi pe ea însăşi) faţă în faţă cu complexităţile relaţiilor din ziua de azi. ...

Vedem viețile bunicilor noștri în sepia. Ne fascinează pentru că sunt legate de evenimente despre care știm din cărțile de istorie sau din filmele vechi. ”Pentru totdeauna” aduce pe ecran tot farmecul vieții de dinaintea celui de-al doilea Război Mondial, dar este mai mult decât atât. Autoarea filmului descoperă o fotografie făcută la Bombay (actualmente Mumbai), care ar putea fi dovada că bunicul ei, pe care bunica n-a încetat să-l iubească și să-l plângă, ar putea fi în viață. Fermecătoarea bătrână doamnă, alături de imaginile romantice ale vremurilor interbelice, completează această călătorie emoționantă și tulburătoare în căutarea adevărului. ...

Fatat își petrece zilele și nopțile îngrijindu-și soțul bolnav la pat. După moartea lui, trebuie să găsească o cale de surpaviețuire pentru ea și pentru fiul ei. După o perioadă de sărăcie cruntă, lipsită de orice sprijin, Fatat ia hotărârea de a pleca din Liban către Europa. Povestea lui Fatat este, printre altele, un foarte subtil film despre războiul care se desfășoară exclusiv în afara cadrului. Astfel, cadrele înguste în care o vedem pe femeie după moartea soțului ei nu au numai rolul de a exprima disperarea, sufocarea ei, ele atrag atenția asupra ororilor războiului, pe care filmul nu ne lasă să le vedem, ci numai să le auzim. Pe măsură ce cadrele redevin largi, îi vedem pe Fatat și pe fiul ei urcându-se pe o barcă ce poate le va permite să ajungă în Europa și realizăm că femeia face o ultimă încercare de a-și sfida destinul și de a găsi fericirea. ...

Sirene, tipete, hohote de râs, cântece, tocmeli: acestea sunt sunetele care bântuie camerele vechilor hoteluri uitate din centrul Los Angeles-ului. Locuitorii lor povestesc despre vieti traite la limita. Unii stau câteva luni, altii locuiesc aici de 40 de ani. Dupa cum spune Charlie, receptionerul de la Hotelul King Edward, "poti fi cine vrei, poti face ce vrei, nimeni nu da doi bani!" Ne aflam în cea mai notorie mahala americana, un skid row pe care veteranii lui l-au botezat Nickel. Autoarea filmului a locuit ea însasi timp de un an si jumatate într-un asemenea hotel, atunci când a facut filmarile. Rezultatul e un portret intim al oamenilor din aceasta mare comunitate invizibila. ...