Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

Arhiva filme

0-9 | A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | K | L | M | N | O | P | Q | R | S | T | U | V | W | X | Y | Z

  • Gora

    O voce melancolică răsună în tonuri ca de flaut, în timp ce camera se mișcă într-un ritm deliberat, meditativ de-a lungul Munților Šar. Un documentar etnografic emoţionant, "Gora" deschide o fereastră spre un sat îndepărtat și minoritatea sa slavă de credinţă musulmană. Observând ritualurile zilnice ale bărbaților din sat, regizorul Stefan Malešević are fler în a surprinde frumuseţea expusă spontan, în loc să o silească să se manifeste: încadraturile permit vieții să se exprime liber în cadru, fără a ţine cont de limitele ecranului, sunt deschise la neașteptat. Acoperişurile peticite, cozile de oaie păstrate ca niște amulete, sticle de Coca-Cola pline cu lapte, aşezate pe pervazuri decolorate sunt detalii candide ce dau formă vieții personajelor. Există un sentiment constant de suferință, bărbații cântând despre iubiri pierdute şi despre un „acasă” lăsat în urmă, despre viaţa de expat şi greutăţile sale. Totuşi, camera de filmat nu glorifică sau victimizează, ci oferă spațiu de reprezentare, atent la nuanțele emoțiilor trezite de ritmul cântecelor tradiționale. ...

  • Gust de ciment

    Poți părăsi zona de război, însă nu ești niciodată cu adevărat departe de ea. Poetic într-un mod aparte, Taste of Cement contestă ideea că drumul unui refugiat se termină îndată ce ajunge în siguranță. Adoptând o estetică stilizată, filmul urmăreşte un grup de lucrători în construcții sirieni în Beirut, copleșiți de oboseala rutinei zilnice, care devine oboseală mentală sub greutatea psihologică a războiului. Ei lucrează pentru a construi un oraș ce le este inaccesibil, în timp ce propriile lor orașe sunt distruse. Trăiesc sub pământ, cu interdicţie de a ieşi în spațiul public după ora 19, urmărind cu sprâncene brăzdate ultimele știri de acasă. Naraţiunea în voice-over și mixajul sonor imersiv ne absoarbe în mintea personajelor. Fiecare lovitură de ciocan răsună ca un foc tras de tanc, fiecare nou strat de ciment curge ca valurile mării, fiecare tunet răpăie ca o mitralieră. Viața capătă o aură onirică, de irealitate. În răsucirea betonierei unde susul ajunge să fie jos şi josul sus, războiul devine o experiență nesfârșită care infiltrează permanent mintea. ...