-
Familia 068
Filmul prezinta viata zilnica a unei familii dintre cele care traiesc în „Chureca" (Managua), cel mai mare teren de depozitare a gunoaielor din Nicaragua. Cei peste 500 de oameni care îsi duc zilele aici poarta numere, nu si nume. Totusi, ei par multumiti cu viata pe care o duc. Sau e vorba de resemnarea Cei doi regizori îsi urmaresc subiectii pretutindeni, dar nu recurg la interviuri, la fel cum nu folosesc nici comentarii din off sau muzica. Dincolo de consideratiile politice pretentioase, fiecare spectator poate trage propriile concluzii în acest documentar deschis dialogului. Abordarea observationala e menita sa transmita experientele celor doi regizori cu familia prezentata, fara a recurge la elemente de senzatie si fara a încerca sa dea lectii de viata.
...
-
Fara varsare de sange
În Europa, anii 90 au fost marcati de conflictele care au dus la dezmembrarea Iugoslaviei si care au provocat nenumarate tragedii personale. Una dintre ele a fost cea a lui Luce, al carei fiu a fost ucis în Albania. Aproape toate mamele aflate în situatia ei ar fi cautat razbunare. Luce a ales o alta cale, calea iertarii. A avut varii motive sa procedeze astfel si, datorita comportamentului ei, cel care i-a ucis fiul a gasit drumul catre izbavire. Astazi, el duce o viata obisnuita si e acceptat de societate. Femeia care a avut puterea sa îl ierte pentru uciderea fiului ei este ca o mama pentru el. În ceea ce o priveste pe Luce, ea si-a gasit vocatia, pentru ca a descoperit ca are puterea de a aduce pace în sufetul celor care, ca si ea, au pierdut pe cineva apropiat în timpul absurdelor conflicte ale acelor ani.
...
-
Faust. Drumul clipei
Faust - Drumul clipei, în regia lui Laurentiu Damian, este o încercare de pătrundere în universul lui Silviu Purcărete, via Goethe, pornind de la spectacolul montat la Sibiu, în 2007. Mitul faustic, în viziunea lui Purcărete, implică o formulă specială de spectacol, desfăsurat într-un spaţiu extins de la scenă clasica, la hala industrială. Damian îl urmăreşte pe Purcărete în faza de modelare a personajelor, a mişcării, a sunetelor, a spaţiului, a lumii faustice, dar şi în spectacolul finit, în care semnele teatrale devin mărci regizorale. Repetiţia şi spectacolul sunt jumătăţile unui întreg construit în jurul personalităţii marelui om de teatru,a cărui unică formă de exprimare este cea teatrală. Întregul film exploatează fuga lui Purcărete din zona cuvântului şi retragerea în realitatea scenică. Într-o manieră unică, Silviu Purcărete anulează compromisul din mitul faustic şi impune un creator eliberat prin propria operă.
...
-
Forma lunii
Pe teritoriul Indoneziei, sfârsitul regimului
Suharo era anuntat de o era cu schimbari
socio-politice dramatice. Filmul documentar
Shape of the Moon înregistreaza aceste
schimbari prin intermediul matriarhalei
Rumidjah si a familiei ei. Rumidjah este
de religie crestina, însa fiul ei, Bakti, se
converteste la islamism pentru a se însura
cu o musulmana. Shape of the Moon
juxtapune drama acestei familii cu sporirea
islamismului fundamentalist, lucru
originar din însasi incertitudinile privind
viitorul tarii. ÃŽn acest timp, Rumidjah,
satula de haosul din Jakarta, îsi doreste sa
se întoarca în satul natal. Totusi, ramâne
devotata nepoatei de 11 ani, careia o viata
la tara nu i-ar putea oferi prea multe
oportunitati.
...