În Quebec City, capitala provinciei canadiene de limbă franceză, obiectele din magazinele de antichităţi sau din magazinele de specialitate se deosebesc de produsele de masă prin faptul că celebrează cultura şi identitatea locale. Un scurtmetraj etnografic despre chilipirurile de pe cea mai faimoasă stradă comercială a oraşului, If Objects Could Speak subliniază conexiuni surprinzătoare între obiecte şi modul cum ele sunt folosite. De exemplu, obiecte din fontă, articole vestimentare din piele, plăcuţe de maşină şi ghetele de iarnă devin dovezi ale complexităţii creuzetului cultural local. ...

Locuitorii unui sat dacic, un grup cu convingeri mistice, administratorul sitului UNESCO Sarmisegetuza Regia şi participanţii la Congresele de Dacologie - pe toţi îi uneşte pasiunea comună pentru daci, dar îi despart perspectivele diferite asupra unui episod istoric care devine tot mai popular în România... Programat pentru premiera naţională exact pe 1 decembrie, ziua când România celebrează Centenarul Marii Uniri, filmul se prezintă ca o alternativă la evenimentele naţionaliste şi populiste organizate cu această ocazie în întreaga ţară. ...

Împinsă de la spate de bunica ei, care a fost nevoită să renunţe în tinereţe la visul de a deveni cântăreaţă de muzică populară, Daiana, o adolescentă dintr-un mic sat din România, visează şi ea la o carieră pe scenă. Filmul o urmează în timp ce-şi îndeplindeşte sarcinile de pe lângă casă, urmate de pregătirea aristică, oferindu-ne acces în relaţia ambivalentă dintre Daiana şi bunica ei, în acelaşi timp cel mai mare fan şi cel mai îndârjit critic al fetei. Documentarul observă subtil o adolescentă care încă nu şi-a dat seama dacă dispune de toate calităţile necesare pentru a-şi atinge visul. ...

Vilde este o fată de 12 ani care trăiește într-o zonă rurală din Norvegia, unde se bucură de natură și de viața liniștită alături de familia ei. Vilde are o pasiune mai puțin obișnuită pentru o fată, dansul tradițional norvegian Halling, care este foarte solicitant fizic și a fost rezervat în trecut exclusiv bărbaților, fata dorindu-și chiar să participe la campionatul național. Antrenamentele se desfășoară atât în interior, în sală, cât și în exterior, prin frumoasele păduri și peisaje muntoase din apropiere. Deși poate părea o încălcare a tradițiilor, pasiunea pentru Halling este, în fapt, o declarație de dragoste și atașament față de ele, față de familia ei și de bunicul bolnav de cancer, căruia Vilde speră să îi ofere astfel un motiv de a lupta și de a-și dori să trăiască. ...

Peter pare să aibă existenţa tipică a adolescentului european: locuieşte cu părinţii, are o prietenă atrăgătoare şi a intrat la facultate. Dar pe Peter îl preocupă un alt aspect al vieţii sale, căci este şeful unei grupări paramilitare numite Slovenski Branci. Cu aprobarea tacită a autorităţilor, aceasta recrutează sute de tineri slovaci, având ca scop pregătirea pentru vremuri de război şi crearea unei comunităţi exemplare bazate pe pregătire militară, obedienţă şi frică. Peter visează ca într-o zi să devină un politician influent şi să-şi atragă de partea lui întreaga societate. ...

Necesitând monitorizare permanentă și tratament, boala ei afectează întreaga familie, care a trebuit să învețe să calculeze caloriile din alimente, să o supravegheze pe fată pentru a evita eforturile prea mari, să intervină în caz de urgență. Dempsey a învățat să își măsoare singură glicemia, să își dozeze insulina și să mănânce la ore fixe alimentele permise, să fie independentă și să nu lase boala să îi conducă viața. Ea reușește să se antreneze în același ritm cu colegele de la gimnastică și, la fel ca ele, speră să devină campioană olimpică. Filmul demonstrează cât de importantă este informarea în cunoașterea și ținerea sub control a bolilor și cât de important este să consideri boala nu ca un obstacol de netrecut, ci ca un neajuns pe care îl poți controla și cu care poți să trăiești toată viața. ...

Documentar hibrid profund poetic, Our Song to War observă oraşul afro-columbian Bojaya în proces de reconciliere cu trecutul devastat de război. Printre ruine sătenii îşi văd de viaţă. Copiii, unii cu părinţi luptători de gherilă, alţii cu părinţi membri ai organizaţiilor paramilitare sau civili, leagă prietenii improbabile, apropiindu-se prin pierderea pe care cu toţii au suferit-o. În loc să rămână blocaţi în trauma trecutului, ei se eliberează de aceasta prin ritualuri cathartice. Folosind filmări observaţionale candide și un voice over ce şopteşte misterios poveşti supranaturale, documentarul se dovedeşte o oglindă a aurei mistice înrădăcinate în acest loc. Atât în Bojaya, cât şi în film, lumescul și fantasticul coexistă. ...

Lavanya Raghoenandan, o fată de 15 ani din Olanda, luptă cu durerile resimțite în urma unui accident pentru a-și clădi o carieră ca DJ. Ea a început să participe încă de la 9 ani la diverse festivaluri – numele de scenă este Kendis DJ - și a cunoscut deja succesul în acest domeniu. Însă, după ce a fost lovită de un autobuz, a rămas cu sechele care îi afectează viața de zi cu zi: durerile pe care le are în tot corpul o împiedică să stea mult în picioare și să mixeze muzica pe platane. Însoțită și încurajată de tatăl ei, care are și el experiență în lumea muzicală, ea refuză să ia în considerare eventualitatea renunțării la cariera de DJ, fiind convinsă că visul ei merită suferința și eforturile depuse. ...

Deşi au trecut mai multe decenii de atunci, Love is Potatoes atinge un subiect încă foarte dureros în regiune, viaţa sub regimul lui Stalin. Întorcându-se în Rusia natală a mamei sale, de unde are doar puţine amintiri, regizoarea descoperă o traumă trăită de generaţii. Paginile din jurnalul mamei, fimările observaţionale ale împrejurimilor şi interviurile cu familia şi vecinii relevă un sentiment persistent de frică. Animaţiile emblematice alb-negru pătate de roşu-sângeriu încearcă să exprime prin imagini ceea ce mintea nu a trăit. Love is Potatoes se dovedeşte o privire atentă și nuanţată în modurile paradoxale şi conflictuale în care istoria este ţinută minte și înrădăcinată în individ. Acumulată în sine şi lăsată ca moştenire. O rană ce trebuie vindecată colectiv. ...

Încă de la primul cadru, e evident că avem în fața ochilor un document unic despe starea de spirit a națiunii la scurt timp după revoluția din 1989. Filmul surprinde (pe casete VHS) situația din București, cu protestele spontane zilnice ale oamenilor îngrijorați de ușurința cu care noii lideri se instalaseră la conducerea țării. Cu nemărginită răbdare, uneori cu umor dar niciodată intruzivă, camera lui Calciu observă strada și pe oamenii angajați în aprige dispute politice. Contextul istoric e trasat de liderii politici, de jurnaliști și de alegerile organizate în mare grabă. Alegerile propriu-zise sunt redate prin imaginile filmate la o circumscripție electorală aglomerată și cu secvențe de la conferința de presă susținută de niște observatori internaționali șocați de numărul mare de 'nereguli' la care fuseseră martori. "A fost cea mai captivantă filmare pe care am făcut-o vreodată şi cel mai bun training la care poate visa un regizor de documentar observaţional. Era prima oară când puneam mâna pe o cameră, iar unele dintre imaginile din film sunt practic realizate în prima mea zi de filmare. Ceea ce se petrecea pe stradă era atât de fascinant, de plin de tensiune, încât n-am avut prea mult timp să mă gândesc la ce făceam [...] Sub comunism nu existase niciun fel de tradiţie în documentar - cu atâtmai puţin în documentarul observaţional, aşa că genul nu e prea apreciat de public nici măcar acum, cu excepţia generaţiei mai tinere. În ultimii 20 de ani s-a făcut atâta caz de revoluţie [...], încât românii au ajuns la saturaţie. [...] Situaţia economică şi politică din România de azi fiind o consecinţă a ceea ce se poate vedea în film, mi-e teamă că sunt destui care nu vor dori să se recunoască în personajele de pe stradă din acele zile." (Laurenţiu Calciu, intervievat de Nicolas Feodoroff la FID Marseille 2010) ...