-
Blestemul
Cu mai bine de treizeci de ani în urmă, unei familii dintr-un sat maramureşean i se năştea primul copil. Toată lumea era fericită pentru că era băiat şi era sănătos. La scurt timp însă, o boală misterioasă i-a deformat şi i-a paralizat membrele. Mai mult, au apărut şi semne de tulburare psihică. Diagnosticul a fost implacabil: distrofie musculară, paralizie şi oligrofenie. avenit şi cel de-al doilea copil şi foarte curând simptomele aveau să se repete. Părinţii nu şi-au pierdut speranţa de a avea un copil sănătos, dar şi cel de-al treilea fiu al familiei a avut aceeaşi soartă ca şi fraţii săi mai mari. Filmul trece dincolo de imaginrea şocantă a celor trei fraţi, înspre o analiză a credinţelor populare care stau la baza viziunii sătenilor asupra destinului tragic al acestei familii.
...
-
Blestemul ariciului
Filmul urmăreşte pe parcursul unui an o familie extinsă de romi aparţinând comunităţii Băieşilor, care trăiesc într-o sărăcie extremă. Autorul îi însoţeşte în drumurile pe care le fac din cătunul lor din munte spre satele din vale, unde târguiesc mături şi coşuri pentru bani sau mâncare. Aceste "expediţii" de iarnă sunt de fapt un drum al supravieţuirii, pentru că familia nu are nicio altă sursă de venit. Filmul este mai mult decât povestea zbaterilor lor pentru supravieţuire. Pe parcursul lui, aflăm de ce băieşii fug de munca câmpului, care sunt relaţiile lor cu ciobanii români şi cum îi privesc pe băieşii bogaţi din comunitate, asa-numitii "bişniţari", care au făcut averi imense din escrocherii cu inele false. Observăm o gândire mitologică, activată în viaţa de zi cu zi, alături de sentimentul de apartenenţă la credinţa ortodoxă. Urmărind acest film, le înţelegem poate mai bine viaţa, cu suferinţele şi cu absurdităţile ei, şi ajungem să îi admirăm pentru că îi fac faţă cu spirit şi cu umor.
...
-
Bobocii
Filmul se înscrie în amplul proiect de cercetare al lui MacDougall asupra copilăriei şi adolescenţei la Şcoala Doon din nordul Indiei. Tema centrală o constituie dinamica socială a grupului, iar filmul prezintă viaţa de internat la Şcoala Doon, cea mai renumită şcoala de băieţi din India. Filmul analizează valorile şi sistemul educaţional rezervat reprezentanţilor clasei de mijloc din India şi elitei post-coloniale în general. Există în cadrul grupului o diversitate de origini şi personalităţi. Unii sunt lideri înnăscuţi, alţii sunt victime ale farselor şi batjocurii. Unii sunt puşi pe hartă, alţii pacifişti. Un element important al filmului îl constituie conversaţiile dintre băieţi, care abordează o varietate de subiecte precum cauzele agresiunilor şi ale războaielor, dorul de casă, mâncarea de la restaurant sau cum trebuie să te adresezi unei fantome. Proiectul Doon a început în 1997 şi s-a concretizat în cinci filme despre diferitele aspecte ale copilăriei şi adolescenţei, despre masculinitate, estetica socială a instituţiilor, postcolonialism şi educaţia elitelor din sudul Asiei.
...
-
Brutarul
De şapte ani, Lars lucrează într-o brutărie, mereu în schimbul de noapte. Îl urmărim în rutina lui nocturnă şi îl auzim vorbind despre lucrurile cărora le simte cel mai mult lipsa. Sunt lucruri ce ar părea oricui banale: să te uiţi seara la televizor, să dormi când afară e întuneric, să simţi ziua razele soarelui pe faţă. Un film despre un personaj a cărui meserie, fără a fi ieşită din comun, îl împiedică să ducă viaţa obişnuită pe care şi-o doreşte.
...