Centrul Astra Film
Ro / En

                         

Astra Film Festival

48 for Teens

Prezentare în cadrul ASTRA FILM JUNIOR 2013 pentru liceeni a proiectului

"48 for Teens"

organizat de către Asociaţia CenFas

Rezumatul proiectului

„48 for Teens” este un concurs adresat tinerilor liceeni din Sibiu, cu vârste cuprinse între 14-18 ani, pasionaţi de realizarea de scurtmetraje, care împărţiţi în 10 echipe alcătuite din 2, 3 sau 4 membri, au la dispoziţie 48 de ore pentru a realiza (a concepe, filma și edita) un film de scurt metraj bazat pe o temă comunicată în ziua începerii concursului. În acest interval de timp, echipele pot beneficia de suport tehnic, un spațiu comun de lucru și mese regulate. De asemenea, pe tot parcursul evenimentului participanții vor fi îndeaproape monitorizați, prin fotografii și interviuri,activitatea lor putând fi urmărita pe blogul dedicat proiectului. La sfârșitul concursului, va avea loc vizionarea scurtmetrajelor, jurizarea acestora și decernarea premiilor într-unul din localurile sibiene frecventate de către tineri.

Scopul proiectului este încurajarea implicării şi participarea tinerilor din diferite licee din Sibiu care împărtășesc o pasiune comună pentru film și pentru cei care sunt dornici de astfel de provocări.

La Astra Film Junior 2013

Prezentarea proiectului-concurs 48 for teens şi proiecţia celor 10 filme ce au fost realizate de elevii câtorva licee din Sibiu, la prima ediţie 48 for teens din perioada 17-19 mai 2013. Tema filmelor primei ediţii a fost Ce-aţi face dacă aţi mai avea o singură zi de trăit ?. Trei elementele obligatorii ce trebuiau să se regăsească în film: îngheţată, tablou, poartă roşie.

Filmele ce vor fi proiectate:

Fără griji

M.W.Films (Martin Wallmen, Beniamin Acsantoaei - Liceul Brukenthal)

Viața împlinită cu sfârșit fără griji.

Trăieşte acum

P.L.L. (Roxana Andreea Banciu, Andreea Maria Cozac, Bianca Ruxandra Roman, Alexandra Negoescu - Colegiul Naţional “ Octavian Goga ”)

Prin filmul nostru, am vrut să transmitem că este cel mai important să faci un lucru atunci când îți dorești și este inutil să-l amâni, deoarece niciodată nu știm ce ne va rezerva viitorul. Carpe diem.

O nouă perspectivă

Fast forward (Raluca Vinţan, Denis Zăbavă, Bogdan Mihălescu, Anamaria Cîrstea - Colegiul Naţional “Ghe.Lazăr”)

Filmulețul nostru vrea să demonstreze cum și cea mai urâtă zi se poate transforma într-una reușită dacă știm să ne bucurăm de lucrurile mărunte.

Visul

ForYou (Florin Simtion, Andreea Klein, Florin Hampu, Alexandru Morar - Liceul Avram Iancu)

Un film despre cum un singur vis poate întări legăturile între prieteni.

Am trăit 18 ani

The hell crew (Andreea-Delia Coroianu, Alexandru-Laurian Mihu, Andrei Micu, Claudiu-Constantin Șoancă - Liceul Onisifor Ghibu)

Este vorba despre un băiat foarte bolnav, căruia doctorii i-au comunicat că va muri și care s-a decis să lase rușinea, să se autodepășească și să îi dea de înțeles fetei pe care o place de foarte mult timp că ține la ea.

Nimic

MAD Productions (Mara Bumbuc, Andreeas Antoniu Albu, Diana Avram - Colegiul Naţional “Ghe.Lazăr”)

Am fost spontani în alegerea temei și creativi în timpul filmărilor, când ne-am apropiat mai mult decât mă așteptam de colegi.

Predica

 DOT KRW (Alexandru Mihai Lăpădat, Ioan Veșa - Liceul Brukenthal)

Filmul este o adresă a naturii, o predică a lui Dr.G asupra societății pentru ca natura să nu mai fie distrusă.

Delirând

Los Jmenos (Laura Săvuțiu, Denisa Păun, Adrian Borfină - Liceul de Artă)

În acest scurt-metraj, am încercat să surprindem micile momente dinaintea morții (reprezentată de Doamna în Negru), care sunt banuite ca fiind o compresare într-o mișcare alertă a tuturor amitirilor fericite și momentelor importante din viața unei persoane, și respectiv a personajului nostru principal, tânara Laura.

 

Distracţia ultimei zile

Mr. Gratarel (Alexandru Bogdan Piticaș, Filip Andrei Bondoc, Alexandru Ștefan Șuteu - Liceul de Artă și liceul Avram Iancu)

Un scurt metraj în care noi, membrii echipei, ne petrecem ultima zi de viață făcând tot ce ne trece prin cap și profitând de ultima noastra zi cum putem mai bine.

Prima răsuflare după moarte

Hot Shots (Alexandru Cinezan, Alexandra Daneș, Paul Solomon, Teodora Vasilaș - Colegiul Naţional “Ghe.Lazăr”)

Inițial confuz la aflarea veștii că va muri, personajul principal acționează haotic, urmând ca în final să fie prea târziu pentru ceea ce este cu adevărat important.